Desfrâurile care au cutremurat lumea antică: ospeţele sciţilor care beau sângele din ţeste şi beţiile macabre ale tracilor
0
O serie de mărturii despre obiceiurile ciudate ale populaţiilor care au locuit în Antichitate pe actualul teritoriu al României au fost păstrate până în prezent. Cele mai ciudate dintre relatările autorilor antici se referă la modul în care strămoşii noştri obişnuiau să petreacă.
Despre sciţi, unul dintre popoarele de temut ajunse în ţinuturile dacilor, istoricul antic Herodot afirma că obişnuiau să sacrifice oameni şi animale în cinstea zeităţilor lor, iar ritualurile lor erau înfiorătoare. Nu oricine avea dreptul să participe la ospeţele macabre ale sciţilor.
O dată pe an, relata Herodot, fiecare conducător de ţinut amesteca într-un crater vin cu apă, iar din acest amestec beau doar acei sciţi care au ucis vrăjmaşi. „Cei care n-au făptuit asemenea ispravă nu gustă din vin, ci stau jos, deoparte, dispreţuiţi. Şi este pentru ei cea mai mare ocară. Iar dintre sciţi, cel care a ucis un număr foarte mare de duşmani are două cupe pe care le goleşte dintr-o înghiţitură, pe amândouă”, relata istoricul Herodot, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Stropeau duşmanii cu vin şi apoi îi măcelăreau
Ofrandele umane era aduse zeului războiului. Prizonierii din lupte erau jertfiţi unul din fiecare sută de oameni, afirma istoricul antic.
“După ce-l stropesc cu vin pe cap, îi taie celui jertfit gâtul de-asupra unui vas, pe care apoi îl duc pe grămada de lemne, iar sângele îl varsă pe sabie. Umărul drept al tuturor celor jertfiţi este tăiat cu mână cu tot, fiind apoi aruncat în aer. Mâna rămâne acolo unde a căzut, iar trupul zace în altă parte”, afirma Herodot.
Războinicii sciţi obişnuiau să bea sângele duşmanilor ucişi, după ce le tăiau acestora capul şi i le ofereau regelui, pentru a primi o parte din pradă, în timp ce pieile erau păstrate ca trofee. Din ţestele victimelor, sciţii îşi confecţionau pocale. Înmormântările regilor erau adevărate sărbători, iar ritualurile funebre ale sciţiloor îi uimeau pe antici.
Când regele a murit, se sapă în pământ o mare groapă pătrată. După ce s-a isprăvit cu săpatul, oamenii transportă pe răposat al cărui trup este acoperit cu un strat de ceară. Iar pântecele leşului, desfăcut şi curăţat, e umplut cu căprişor tocat, cu tămâie, cu seminţe de ţelină sălbatică şi anason, fiind cusut apoi la loc. Aşează leşul în groapă, pe un aşternut de iarbă, înfig în jurul lui suliţe, deasupra acestora întind lemne şi le acoperă cu o împletitură de nuiele. În locul ce mai rămâne în mormânt ei îngroapă, după ce i-au sugrumat, pe una din concubinele răposatului, un paharnic, un bucătar, un rândaş de cai, un slujnic, un crainic, cai şi câte ceva din tot ce avea regele şi de asemenea vase de aur. Aruncă ţărână multă şi se străduiesc să facă o movilă cât mai mare”, afirma Herodot, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Cum erau preparate vitele
Sciţii aveau un mod aparte de a găti vitele, pe care le jertfeau zeilor. „După ce le jupoaie, curăţă oasele de carne. Apoi aruncă bucăţile de carne în nişte cazane care se fac prin partea locului, pe care le fierb făcând foc dedesubt cu oasele animalului. Dacă nu au la îndemână un cazan, ei aruncă toate aceste cărnuri ale animalului sacrificat în burta lui şi, amestecându-le cu apă, dau foc oaselor dedesubt. Oasele ard de minune. În burtă încape uşor carnea desprinsă de pe oase, în aşa fel că un bou se fierbe singur. Şi celelalte animale la fel”, relata Herodot, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964). Sciţii sacrificau şi alte animale, mai ales cai.
Banchetele funebre ale geţilor
La fel ca alte populaţii tracice, şi geţii păstrau obiceiul de a sărbători la înmormântări. Ritualurile funebre ale geto-dacilor au fost relatate de Herodot. “Expun timp de trei zile cadavrul. Apoi jertfesc tot felul de animale şi după un mare ospăţ, înainte de care îl jelesc pe mort, îl înmormântează pe cel răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă şi statornicesc felurite întreceri, la care răsplăţile cele mai însemnate se dau luptelor în doi”, arăta istoricul elen. „Banchetul funebru (după relatarea lui Herodot) avea loc înaintea incinerării, iar vasele folosite erau aruncate pe rug, când el ardea sau după ce focul s-a stins”, afirma Ion Horaţiu Crişan. Cerecetătorul menţiona relatările unor istorici antici care afirmau că unele dintre femeile geto-dace se aruncau în rugul pe care ardea cadavrul soţului.
Nopţile lungi de dacilor
Unii autori antici remarcau că geţii duceau o viaţă liniştită. „Oamenii îşi duc viaţa liniştită şi sigură în bordeie săpate adânc în pămînt; adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc. Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluiesc sub cele şapte stele; sunt bătuţi de vântul de răsărit din munţii Ripei şi îşi acoperă trupurile cu blănuri galbene de animale”, scria poetul roman, Vergilius, născut în anul 70 î. Hr. Ovidius, poetul latin exilat în ţinuturile Pontului, afirma despre geţi că geţii erau cumpătaţi.
„Nu sunt îngreuiat de ospeţe. Chiar dacă aş avea pasiunea lor, n-aş găsi nicăieri în ţinuturile getice belşug de mâncare”, afirma autorul în Scrisori din Pont. Legenda regelui Dromichaetes, care a domnit peste peste geţi în secolul III, menţionează folosirea vinului în ospeţele date de căpeteniile poporului. Istorisirea lui Diodor din Sicilia prezintă ospăţul dat de regele geţilor în onoarea generalului macedonean Lisimah, care eşuase în încercarea de a cuceri ţinuturile din nordul Dunării.
„Dromichaites puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obinşuiesc geţii. Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu cornul cel mai mare, îi spuse lui Lisimah «tată» şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor”, informa Diodor din Sicilia, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Tracii cei petrecăreţi
Vinul era folosit în mare măsură de traci şi iliri. Autorul antic Xenofon prezenta un ospăţ al tracilor din vremea regelui Seuthes.
„S-au ridicat mai întâi tracii şi au dansat, înarmaţi, în sunete de flaut. Ei făceau sărituri mari, cu agilitate şi totodată se foloseau de cuţite. În cele din urmă, unul dintre dansatori loveşte pe celălalt, în aşa fel încât să li se pară tuturor că omul a fost străpuns, iar acesta cade cu dibăcie. După ce intrară la ospăţ fruntaşii tracilor de faţă, strategii şi ofiţerii grecilor, precum şi solii, oaspeţii se aşezară la masă în cerc. Apoi fură aduse tuturor măsuţe cu trei picioare, încărcate cu bucăţi de carne şi pâini mari dospite, înfipte cu o frigare în bucăţile de carne. Există următoarea datină din care Seuthes s-a slujit cel dintâi. A luat pâinile ce se aflau în faţa lui, le-a rupt în bucăţi mici şi le-a aruncat cui a socotit de cuviinţă. Acelaşi lucru l-a făcut şi cu cărnile, oprindu-şi numai atât să guste.
Paharnicii aduceau cornuri umplute cu vin pe care toţi le luau. În toiul băuturii a intrat un trac călare pe un cal alb şi apucând un corn plin a zis: "Beau în sănătatea ta Seuthes şi îţi dăruiesc acest ca"l. Un altul aduse un sclav tânăr pe care îl oferi în acelaşi fel”, scria autorul antic. „Tracii beau vin neamestecat deloc şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire“, afirma Platon. Pomponius Mela afirma că la unii traci folosirea vinului era necunoscută, "dar la ospeţe se aruncă în focuri seminţe al căror miros provoacă mesenilor o veselie asemănătoare cu beţia”. La rândul lor, ilirii erau consideraţi grozav de beţivi şi desfrânaţi. „Şi-au mai tras şi învinuirea că la ospeţe, în faţa oaspeţilor, este îngăduit să se bea în sănătatea femeilor, fiecare pentru cine doreşte, chiar dacă nu este femeia lui”, afirma preotul latin Claudiu Aelanius, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Vă recomandăm şi:
Cele mai importante tezaure monetare descoperite în România provin din antichitate. Kosonii din aur au fost găsiţi doar pe teritoriul vechii Dacii, în schimb cele mai multe dintre piesele monetare scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice sunt monede de import. Dacii nu erau interesaţi de folosirea banilor în comerţ, potrivit istoricilor.
Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.
Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.
Se încarcă comentariile...
