Dosarul de abuz al fostului primar din Haţeg a ajuns la Curtea de Apel. Nicolae Timiş e judecat pentru angajări ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Timiş este judecat pentru că în perioada în care a fost primar al oraşului Haţeg a plătit ilegal o angajată a primăriei, deşi aceasta lucra pentru firma soţiei sale. Fostul primar a fost achitat în primă instanţă, dar dosarul a fost trimis spre soluţionare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Procesul în care Nicolae Timiş a fost judecat pentru abuz în serviciu, împreună cu un fost subaltern de-al său, a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, în apel, după aproape cinci ani de la trimiterea dosarului în instanţă. Instanţa din Alba Iulia a acordat termen 19 septembrie 2016, pentru pregătirea apărării, în dosarul în care Judecătoria Haţeg l-a achitat pe fostul primar al Haţegului, acuzat că ar fi dispus plata ilegală a unei angajate a primăriei pentru servicii de curăţenie făcute la firma soţiei sale.

În 19 aprilie 2016, Judecătoria Haţeg a soluţionat dosarul, prin încetarea procesului penal. „În baza art. 16 alin.1 lit. C. din Cod Procedura Penală (n.r.: nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea), achita pe inculpaţii: Timiş Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Vlăiconi Ionel, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă Primăria Oraşului Haţeg”, informa instanţa, în soluţia dată pe fond.

Angajată pontată ilegal

Dosarul a fost iniţial trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara, dar instanţa şi-a declinat competenţa spre Judecătoria Haţeg.

„Prin rechizitoriul nr.558/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Nicolae Timiş şi Ionel Vlaiconi, primul pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar cel din urmă pentru infracţiunea de fals intelectual. În sarcina inculpatului Nicolae Timiş s-a reţinut că, în calitate de primar al oraşului Haţeg, judeţul Hunedoara, în luna aprilie 2008, a angajat pe numita Jurjunesc Marinela în cadrul Serviciului Salubritate al primăriei, după care a dispus că aceasta să-şi desfăşoare activitatea în cadrul unei societăţi comerciale, cu punctul de lucru Haţeg, solicitând totodată inculpatului Ionel Vlaiconi (şeful serviciului salubritate) să o treacă pe pontajele lunare că fiind prezentă la serviciu, producând Primăriei Haţeg un prejudiciu de 16.221 lei, reprezentând salariul plătit susnumitei pe perioada aprilie 2008 – octombrie 2009 şi procurând un avantaj patrimonial societăţii comerciale din Haţeg (care are ca asociat unic şi administrator pe soţia inculpatului) în cuantum de 25.461, 41 lei, reprezentând servicii de curăţenie plătite.

În sarcina inculpatului Ionel Vlăiconi s-a reţinut că, în perioada aprilie 2008 – octombrie 2009 (cu excepţia lunii ianuarie 2009), în calitate de şef serviciu salubritate din cadrul Primăriei Haţeg a întocmit pontajele lunare privind prezenţa zilnică la serviciu a numitei Jurjunesc Marinela, deşi cunoştea faptul că aceasta nu se află la serviciu, pontaje care au stat la baza întocmirii statelor de plata ale serviciului respectiv, în temeiul cărora susnumita a încasat în mod ilegal salariul lunar de la Primăria Haţeg”, se arată în rechizitoriul dosarului.


Vă recomandăm şi:

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite