Gestul curajos al unui tânăr poliţist: a prins un tâlhar căutat de mai multe zile, după ce l-a văzut pe stradă şi l-a fugărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ALecsandru Macsim. FOTO: Poliţiştii au umor / Facebook.
ALecsandru Macsim. FOTO: Poliţiştii au umor / Facebook.

Un poliţist din Hunedoara a capturat un tâlhar, după ce l-a observat pe o stradă din Hunedoara şi a luat-o la fugă după el. Tânărul prins în cele din urmă a fost reţinut pentru jefuirea unei femei.

Alexandru Macsim (22 de ani), un poliţist din Hunedoara, a reuşit să prindă un tâlhar după ce a luat-o la fugă după cel urmărit pe străzile municipiului. Autorul infracţiunii, în vârstă de 23 de ani, era căutat de mai multe zile pentru tâlhărirea unei tinere.

Poliţistul l-a văzut pe o stradă şi s-a îndreptat spre el, hoţul însă a fugit. „În momentul când l-a observat pe poliţist, deşi acesta era îmbrăcat în civil, tâlharul a rupt-o la fugă, încercând să scape. Doar că nu a fost ziua lui norocoasă. Poliţistul şi-a abandonat maşina personală şi a început o urmărire pe jos, în fugă, a tâlharului, contactând telefonic patrulele de poliţie în timp ce fugea după suspect. Bineînţeles că finalul a fost fericit, dar nu pentru tâlhar. Acesta a fost prins şi încătuşat cu ajutorul celorlalţi poliţişti”, a relatat un coleg de-al agentului,pe pagina de Facebook Poliţiştii au umor, fapt confirmat de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Autorul infracţiunii a fost reţinut, fiind acuzat de jefuirea unei femei din Hunedoara. Victima, în vârstă de 33 de ani, a reclamat Poliţiei că, într-una din serile trecute, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Corvin şi vorbea la telefon, o persoană necunoscută a agresat-o şi i-a smuls din mână telefonul, în valoare de 900 de lei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Acuzaţii grave, nedovedite faţă de niciun învinuit în dosarul vânătorilor de comori dacice sprijiniţi de un poliţist

Procurorii au confirmat scoaterea de sub urmărire penală a celor cinci inculpaţi într-un dosar al traficului de comori dacice, sustrase din siturile Munţilor Orăştie. Şeful de post Fliorin Iulian Marc se număra printre ei.

VIDEO Autospeciala Poliţiei distrusă într-un accident rutier în intersecţie. Maşina s-a ciocnit cu un autoturism taxi

Încă o autospecială a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a fost implicată într-un accident rutier, după ce în ultimele săptămâni alte două maşini folosite de poliţişti au fost puse pe butuci.

Filmul porno cu poliţişti reali i-a adus şefului de post un nou job. Ce misiuni va avea comisarul trădat de fosta amantă

Adrian Ancheş, poliţistul cercetat disciplinar după ce a fost protagonistul unui filmuleţ pornografic, în care întreţinea relaţii sexuale cu o tânără, şi ea poliţistă, echipat în uniforma de serviciu, şi-a găsit un nou serviciu, după ce şi-a pierdut funcţia de şef de post la Crişcor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite