Hunedoara va avea un stadion nou, cu 12.000 de locuri. Investiţia este plănuită pe locul arenei Michael Klein

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un stadion va fi construit în municipiul Hunedoara, în urma unei asocieri dintre administraţia locală a municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Arena va avea circa 12.000 de locuri şi va fi dotată cu instalaţie de nocturnă, potrivit primarului.

Arena stadionului Michael Klein va fi demolată, iar pe amplasamentul ei va fi construit un nou stadion, cu 10.000 – 12.000 de locuri şi cu nocturnă, potrivit primarului Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

Investiţia va fi realizată în urma unui parteneriat dintre primărie şi Consiliul Judeţean Hunedoara, dar potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, la asociere pot participa şi alte Unităţi Administrativ – Teritoriale.

Primarul Dan Bobouţanu susţine că proiectul noului stadion va fi realizat printr-un program derulat de Compania Naţională de Investiţii, iar noul stadion ar urma să semene cu cel din Târgu Jiu, care nu are pistă de atletism.

Stadionul va fi construit pentru FC Corvinul Hunedoara, a completat Daniel Andronache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.  „Am constituit un colectiv de lucru care urmează să stabilească detaliile, inclusiv foaia de parcurs a proiectului”, a declarat Daniel Andronache, în cadrul unei conferinţe de presă

Stadionul Michael Klein a fost construit în anii 1960 şi a reprezentat vreme de mai multe decenii un simbol al municipiului Hunedoara. În anii 1980, echipa Corvinul Hunedoara, al cărui jucător şi antrenor a fost Mircea Lucescu, a obţinut cele mai mari performanţe sportive. După 1990, însă, starea areneiale cărei tribune au fost construite pe pământ s-a degradat treptat.


Vă recomandăm şi:

Declinul sportului hunedorean: cele două stadioane de fotbal au ajuns în paragină, iar copiii nu mai au unde se antrena

Cele mai mari baze sportive din Hunedoara, Michael Klein - fosta Corvinul şi Constructorul au rămas în paragină, în lipsa investiţiilor în modernizarea lor. Circa 200 de copii se antrenează în prezent la fotbal, în Hunedoara, dar majoritatea sunt nevoiţi să se pregătească pe terenuri aproape impracticabile.

Imagini rare cu Luceştii: acum 30 de ani, tatăl şi fiul erau împreună pe banca de rezerve a echipei Corvinul Hunedoara

În 1983, Mircea Lucescu îşi petrecea ultimele săptămâni la conducerea echipei FC Corvinul Hunedoara, înainte de a prelua echipa naţională a României. Fiul său, Răzvan, era doar un puşti de 14 ani, care îi împărtăşea pasiunea pentru fotbal.

VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara şi un interviu de poveste, din 1981

În anul 1981, Mircea Lucescu locuia în Hunedoara şi antrena echipa Corvinul din localitate, prima din viaţa sa, club cu care a reuşit nu doar promovarea în prima ligă de fotbal, dar şi cele mai mari performanţe care au rămas în istoria clubului.

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul

Un stadion arhiplin, cu tribune care vibrau la fiecare fază din meciurile echipei favorite şi „explodau” la fiecare gol al gazdelor, contaminând cu bucurie împrejurimile arenei. Un public energic, care ocupa stadionul cu câteva ore înaintea meciurilor, unul pentru care fotbaliştii intraţi pe teren deveneau şi luptători din primul până în ultimul minut, iar adversarilor le era aproape imposibil să obţină victoria. Într-un cuvânt: Corvinul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite