Hunedoara: Toma Coconea, şoimul din Parâng

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 33 de ani, este instructor de zbor cu parapanta şi salvamontist profesionist, iar visul lui a fost de mic copil să zboare.

Profil
Născut - 05.05.1976
Educaţie - Studii medii
Experienţă - Parapantist şi salvamontist
Familie - Necăsătorit


Hunedoreanul Toma Coconea a ajuns unul dintre cei mai buni piloţi de parapantă din lume şi este singurul care a reuşit primul zbor cu o targă specială legată de parapantă în care se afla un turist rănit. Este supranumit „Şoimul”, o poreclă pe care o merită cu prisosinţă.A început zborul imediat după Revoluţia din 1989, în staţiunea Parâng, când a fost luat „copil de trupă” de membrii clubului de zbor.

O salvare de răsunet mondial

„Mi-a plăcut foarte mult, aşa că am strâns bani şi mi-am cumpărat o parapantă la mâna a doua”, a povestit Coconea. În scurt timp, parapantistul hunedorean a reuşit să devină multiplu campion naţional, iar într-un top al celor mai buni sportivi de acest fel din lume se clasează pe locul 2.

Parapantistul din Petroşani a ajuns  să fie recunoscut pe plan mondial, ca un pilot de top, în urmă cu şase, ani când a reuşit un zbor inedit. În anul 2003, Toma Coconea a ajuns să ţină ediţiile de ştiri de pe mapamond după ce a realizat un zbor ieşit din tipare.

„Şoimul” a salvat o tânără de la moarte după ce a transportat-o la spital cu parapanta. Turista a fost în vacanţă, în masivul Parâng, dar a căzut într-o prăpastie pe unul din traseele montane. Recuperată de salvamontişti, tânăra trebuia să ajungă de urgenţă la un spital din cauza rănilor la cap, dar distanţa dintre locul accidentului şi baza staţiunii, de unde ar fi putut fi preluată de ambulanţă, era de câţiva kilometri.

„Tomi s-a uitat repede după un loc de unde ar putea decola cu parapanta şi ne-a spus că o duce el la spital. Am rămas toţi stană de piatră. În condiţiile acelea nu avea nicio şansă să transporte o ackie (n.r. echipment folosit de salvamont pentru transportul răniţilor identic cu o targă) cu un rănit, pe vânt puternic, ger, iar, în plus şi distanţa de decolare era foarte mică”, şi-a adus aminte Dumitru Bârlida, şeful salvamontiştilor din Parâng.

În aproximativ 30 minute, Tomi a ajuns cu victima, nu la drumul de acces în staţiune, ci chiar la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde a aterizat spre mirarea doctorilor şi a pacienţilor, strânşi în curte ca la urs, pe pista pe care sunt primite ambulanţele aeriene. Cu această ispravă Tomi a realizat o premieră mondială şi a ajuns în ziarele din întreaga lume, mai ales că tânăra turistă a scăpat cu viaţă şi fără urmări.

Întrebări şi răspunsuri
Operaţiunea ta inedită de salvare a intrat în Cartea Recordurilor?
Au existat câteva încercări din partea celor de la Guiness Book pentru a omologa acest nou stil de zbor. Problema a fost că zborul a avut loc în condiţii neobişnuite. Practic, pentru a intra în Cartea Recordurilor trebuia să am asupra mea un GPS plus o mulţime de alte proceduri pe care trebuia să le realizez. Adevărul e că eu n-am încercat să omologhez acest record. Sunt bucuros că am reuşit să salvez o viaţă.

Ce planuri de viitor ai?
Anul acesta, îmi doresc să câştig cel mai dur campionat de parapantă din lume, competiţia Red Bull X –Alps, care se va derula în Alpii Europei la finele lunii iulie.

ce-i place
Tomi este înnebunit după aventură, munte, dar mai presus de toate iubeşte zborul. “Nu cred că există o plăcere mai mare decât cea a zborului. De altfel, nici nu este de mirare că ideea de a zbura a tulburat minţile oamenilor din cele mai vechi timpuri” a spus Coconea.
ce nu-i place
Parapantisul hunedorean este o fire sensibilă care urăşte să vadă cât de trişti sunt românii. “Mă întristează că oamenii din ţara noastră nu mai pot vedea şi lucrurile furmoase din cauza grijilor. Trebuie să facem ceva pentru a trăi şi noi astfel încât să ne bucurăm de viaţă. Care şi aşa e scurtă”, a spus hunedoreanul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite