Parada cavalerilor din Hunedoara a deschis carnavalul medieval de la castel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Corvinilor va găzdui un festival medieval. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Castelul Corvinilor va găzdui un festival medieval. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Castelul Corvinilor va fi în acest sfârşit de săptămână gazda unui carnaval medieval, în care turiştii sunt invitaţi să asiste la spectacole de teatru, muzică medievală, ateliere şi demonstraţii culinare. Festivalul a fost inaugurat printr-o paradă a cavalerilor şi domniţelor, care a avut loc în centrul municipiului Hunedoara.

Zeci de oameni, costumaţi în războinici din Evul Mediu, cavaleri şi domniţe din trecut, au defilat astăzi în centrul municipiului Hunedoara, la parada care a deschis carnavalul medieval. Festivalul are loc în acest sfârşit de săptămână la Castelul Corvinilor. Mii de turişti şi hunedoreni sunt aşteptaţi la castel, în weekend, la evenimentele ce compun festivalul.

Pentru ei, sâmbătă seara, de la ora 21:00, zeci de artişti vor transforma grădina monumentului istoric într-o imensă scenă de teatru, cu decoruri naturale, pe care va avea loc spectacolul ”Credinţă şi Sânge”, care spune povestea lui Iancu de Hunedoara. În seara de sâmbătă, în faţa publicului pentru care organizatorii au montat două tribune în grădina Castelului Corvinilor vor veni actorii Dan Condurache, Eugenia Şerban, Corneliu Ulici, Denis Ştefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru şi Horea Suciu. Cu toţii, dar şi zeci de figuranţi şi cascadori vor fi personaje din povestea istorică pusă în scenă la castel.

În afara spectacolului de teatru, turiştii care ajung la sfârşitul săptămânii în Hunedoara pot asista la ateliere meşteşugăreşti de olărit, pielărie şi ţesătură, ateliere de dansuri şi jocuri medievale concerte de muzică medievală, mini-spectacole de teatru şi teatru de păpuşi şi o paradă a costumelor medievale. Evenimentele au loc în curtea exterioară a monumentului istoric.

carnaval medieval

În acelaşi loc, duminică, celebrul bucătar Horia Vîrlan va face o demonstraţie culinară, iar turiştii sunt invitaţi să încerce mâncărurile pregătite de Horia şi asistenţii săi. Carnavalul medieval de la Hunedoara este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României şi Primăria Hunedoara.

carnaval medieval

Vă recomandăm şi:

FOTO Cum arăta Hunedoara într-o reclamă la avioanele Tarom din 1962

Una dintre primele ilustraţii publicitare în care a apărut municipiul Hunedoara, în vremea comunismului, a fost o reclamă la unul dintre avioanele companiei Tarom, IL – 18, şi datează din anul 1962.

Castelul din Hunedoara va fi gazda primului târg european al castelelor

Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi gazda primului târg european al castelului. Evenimentul va fi organizat în luna mai a anului viitor.

Castelul Corvinilor a adus un sac de bani Hunedoarei: unde ajung sumele încasate de la turiştii monumentului istoric

Castelul a devenit una dintre cele mai importante surse de venit pentru administraţia locală din Hunedoara, chiar dacă în ultimii trei ani nu au mai fost alocate fonduri pentru proiecte de restaurare sau reparare care îl vizau, necesare de urgenţă.

FOTO Americanii vânează stafii în Castelul Corvinilor: cum a ajuns cetatea din Hunedoara unul dintre cele mai înfricoşătoare locuri din lume

Un grup de 30 de turişti din Statele Unite a închiriat faimosul castel pentru a căuta fantome. Vizitatorii au povestit că au avut parte de experienţe stranii în seara petrecută în încăperile întunecoase.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite