Secretul celui mai înfiorător loc din Castelul Corvinilor. Terifianta poveste a iobagilor aruncaţi în locul de tortură al condamnaţilor la moarte
0
Temniţa Castelului Corvinilor a stârnit de-alungul timpului numeroase controverse, pe care cercetările întreprinse în ultimele decenii nu le-au lămurit. Se spune că a fost locul în care a fost închis Vlad Ţepeş, dar legenda nu este confirmată documentar. Tot aici, în timpul Răscoalei lui Horea, zeci de iobagi răzvrătiţi şi-au aşteptat moartea de paloşul călăului, însă răsculaţii au fost salvaţi apoi, miraculos.
Despre fosta închisoare a castelului, veche din secolele XVI – XVII se spune că ar fi fost locul detenţiei lui Vlad Ţepeş, însă informaţiile sunt eronate, potrivit reprezentanţilor Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara, deoarece întemniţarea lui Vlad Ţepeş la Hunedoara ar fi putut avea loc cu două secole înaintea construcţiei temniţei castelului.
Un zvon al vremurilor trecute spune că „Dracula” ar fi fost îţinut timp de şapte ani într-un beci al Castelului Corvinilor. În timpul în care ar fi prizonier de lux al cetăţii medievale, Vlad Ţepeş i-ar fi înspăimântat pe cei care îl aveau în grijă, prin setea de sânge şi cruzimea sa. Însă legenda nu este confirmată prin documente.
Şi chiar dacă ar fi fost, locul de detenţie în castel al voievodului nu a fost găsit, afirmă Sorin Tincu, directorul Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara.
Cele mai multe informaţii despre existenţa temniţei Castelului Corvinilor provin din vremea Răscoalei de la 1784, condusă de Horea, când aici au fost închişi iobagii capturaţi de autorităţi, care urmau să fie condamnaţi la moarte.
În toamna târzie a anului 1784, peste 100 de iobagi din satele Hunedoarei, acuzaţi de răvrătire, au fost aduşi la castel. Închisoarea cetăţii hunedorene a fost ticsită cu bărbaţi, femei şi copii, pe care grănicerii şi soldaţii nobilimii i-au prins în zilele revoltelor. După ce în Deva, potrivit unor documente, 20 de răsculaţi au fost executaţi de călău, aceeaşi soartă li se pregătea şi celor închişi în castelul Hunedoarei.
Iniţial, nobilii din Valea Streiului, refugiaţi în castelul unde au fost închişi şi iobagii, au cerut conducerii comitatului ca oamenii întemniţaţi să fie transportaţi la Deva, pentru a fi judecaţi şi condamnaţi.
„Moise Vâradi, asesorul comitatului, la 9 noiembrie scrie de aici vicecomitelui Ioan Zejk că locotenentul Kalyani a adus în castel 97 de oameni prinşi din Batiz şi Cinciş şi cum nu-i pot ţine timp mai îndelungat aici fără primejdie, îl roagă să mijlocească trimiterea din Deva a 100 de husari ca să-i treacă de aici în cetatea Devei: iar dacă aceasta în nici un caz nu se poate, şi întrucât d-voastră, cum mi-aţi comunicat, aţi făcut judecată asupra acestor fel de prădători şi i-aţi executat, eu încă aş putea să încep o asemenea procedură cu prizonierii de aici, numai să binevoţi a-mi trimite toate informaţiile necesare şi, dacă se poate, şi un proces şi o sentinţă de acea formă, căci poimâine aş ţine judecată, nemaiavînd nici alimente pentru subzistenţa lor”, informează istoricul istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.
Baronul a cerut uciderea pe loc a întemniţaţilor
Prizonierii din castel erau consideraţi „adepţi ai renumitului amăgitor Salis”, un ofiţer misterios considerat, potrivit documentelor vremii, sfătuitorul de taină al lui Horea şi cel care i-a instigat pe iobagi să se răscoale împotriva stăpânirii ungare. Totodată deţinuţii erau numiţi „aprinzători, omorâtori şi tâlhari prădători”.
Baronul Moise Varadi a cerut să le fie aplicată legea legea militară, care prevedea uciderea pe loc a celor consideraţi emisari ai lui Salis. „Dar cu toate acestea voi urma îndrumările d-voastră, numai să binevoiţi a mă autoriza să ţin scaun şi în locul d-voastră să am eu prezidenţia, iar de va fi trebuinţă, să trimiteţi şi călăul, ca să nu avem vreo lipsă nici în această privinţă”, scria Moise Varadi, potrivit documentelor din vremea Răscoalei ţărăneşti, citate de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.
Iosif Leithner, administratorul domeniului Hunedoarei, care era fiscal, s-a opus hotărârii nobilimii de a-i executa pe răsculaţi în Hunedoara. „La 11 noiembrie, el scrise Tablei comitatului că deoarece nobilimea din castel vrea să execute cât mai în grabă pe prizonierii de aci, crede că ar fi mai indicat ca ei să fie duşi la Deva, căci se teme ca nu cumva iobagii domeniului care până aci au rămas liniştiţi să se revolte şi ei văzând vărsarea de sânge”, afirma istoricul David Prodan.
Eliberaţi de teama răsculaţilor
Tabla nu a fost de acord cu solicitarea administratorului comitatului şi a decis, întrucât împrejurările nu permiteau transportarea prizonierilor în Deva, pentru a fi judecaţi şi executaţi, ca aceştia să aibă parte de un proces sumar, în Hunedoara, şi apoi să fie ucişi.
„Comitatul autorizează deci cu judecarea lor forul dominal din Hunedoara, însărcinînd cu prezidarea pe asesorul Moise Vâradi. El să aleagă din nobilii de acolo şi pe judecătorii câţi vor fi de lipsă, care să nu întârzie a-i judeca după legile patriei. Iar pentru executarea sentinţei de moarte, care se poate întâmpla să o pronunţe, comitatul le trimite călăul din Deva. Din execuţie va rezulta, crede comitatul, binele că ţăranii din părţile vecine cu domeniul se vor înspăimânta şi vor începe a se linişti. Dar în aceeaşi zi de 12 noiembrie, când îşi adresa aceste dispoziţii comitatul, locotenentul Kallyani, la ordinul vicecolonelului Karp, îi puse în libertate pe toţi 115 câţi se găseau, doar dojenindu-i să nu mai facă astfel de fapte şi cerându-le să îndemne şi pe sătenii lor să înceteze răscoala şi să rămână liniştiţi la casele lor”, scria istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea. „Dacă nu aş fi eliberat pe oamenii aceştia, deşi erau nevinovaţi, nobilimea voia să-i execute prin călăul pe care-l chemase pentru asta şi, în lipsă de paloş, voiau să le taie capul cu securea. Procedura sta probabil ar fi aţâţat poporul la şi mai mare răzbunare şi l-ar fi făcut să comită acte şi mai înfuriate”, informa vicecolonelul Karp, într-o scrisoare citată de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.
De-alungul timpului, vechea temniţă a castelului a stârnit fantezia călătorilor. Este un loc întunecos care încă poartă pecetea călăului, semnul unei roţi cu zimţi care se găsea pe paloşul acestuia.
Închisoarea a fost amenajată pe mai multe niveluri, susţin istoricii.
Uşa închisorii nu a ars în incendiul care a mistuit castelul
„Pe lângă acestea, închisoarea avea şi un spaţiu foarte îngust, întunecos şi umed, foarte lugubru, pe care francezii îl numesc oubliette, în care erau lăsaţi condamnaţii care trebuiau să fie „uitaţi” acolo, până la moarte”, informează muzeografii de la Castelul Corvinilor.
În secolul al XVIII, închisoarea a fost desfiinţată şi transformată în afumătoare, iar multe urmele beciului în care erau ţinuţi condamnaţii la moarte s-au şters treptat. A rămas uşa grea din lemn, singura uşă care a supravieţuit incendiului care a mistuit cetatea la mijlocului secolului XIX. Incendiul care a mistuit Castelul Corvinilor a avut loc în 13 aprilie 1854.
Potrivit istoricilor hunedoreni, incendiul a avut loc la ora 23, fiind cauzat cel mai probabil de un trăznet. „A distrus acoperişul care era din şindrilă şi restul structurii din lemn a castelului, dar şi tocuri de uşă, geamuri, grinzile de susţinere ale plafoanelor din lemn şi ale scărilor de lemn care predominaseră până atunci în castel. De acest incendiu a scăpat numai uşa închisorii care are o mare valoare, fiind considerată singura uşă originală din lemn a castelului. Poarta aceasta are o vechime de peste cinci secole”, ne informează castelulcorvinilorhd.ro.
Povestea monumentului
Castelul Corvinilor a fost construit în secolul XV, în vremea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, când voievodul Transilvaniei a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-o fortăreaţă impunătoare, luxoasă şi indestructibilă în faţa atacurilor armate. Proiectul lui Ioan de Hunedoara a fost continuat de soţia sa, Elisabeta Szilagyi, şi apoi de familiile nobiliare care au avut în stăpânire cetatea. De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Reabilitarea din temelii a avut loc după ce, în 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost atunci părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de renovare, întinsă pe aproape 40 de ani. În prezent, monumentul istoric se pregăteşte să intre într-o nouă etapă de restaurare, de această dată pe fonduri accesate prin programele Uniunii Europeană, potrivit autorităţilor locale.
Vă recomandăm şi:
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Zi istorică pentru Hunedoara: 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin
Rege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, născut în 23 februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei şi al Hunedoarei, în castelul şi-a petrecut copilăria.
Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei
Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.
Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.
Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.
Se încarcă comentariile...
