Un bărbat a fost înşelat cu 3.500 de lei de falşi angajaţi ai companiei de distribuţie a gazului metan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii caută doi bărbaţi care au reuşit să obţină de la un localnic din municipiul Lupeni 3.500 de lei pentru „verificarea” instalaţiei de gaz metan din locuinţă.

Un bărbat în vârstă de 81 de ani, din Lupeni, a reclamat Poliţiei că, în timp ce se afla acasă, a primit în locuinţă doi bărbaţi echipaţi în salopete de lucru, care s-au recomandat că a fi angajaţi ai companiei de distribuţie a gazului metan.

Sub pretextul unui control la instalaţia de gaze, i-au solicitat diverse sume de bani, pe motiv că ar exista „ceva defecţiuni”, reuşind astfel să obţină de la acesta, în total, 3.500 de lei. Ulterior, motivând că trebuie să vorbească urgent cu superiorii lor, cei doi au părăsit locuinţa.

„Dându-şi seama că a fost înşelat, bărbatul s-a adresat poliţiştilor, care au întocmit dosar penal şi  efectuează cercetări pentru înşelăciune”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Escrocii au cerut 30.000 de euro de la o pensionară. Victima a avut noroc cu angajaţii băncii care au refuzat-o

O vârstnică de 74 de ani a fost la un pas să cadă în plasa unor escroci, care încercat să obţină 30.000 de euro de la ea, pentru o presupusă intervenţie chirurgicală urgentă.

FOTO Soarta tristă a oamenilor din blocul groazei, în prag de prăbuşire. Lăsaţi de izbelişte, asistaţii sociali au transformat cartierul într-un loc al dezolării

Peste 30 de familii din Lupeni au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe sociale, după ce tavanul unui apartament de la parter s-a prăbuşit, cu tot cu locatarul de la primul etaj al clădirii şi cu mobila din casa acestuia. Autorităţile cunoşteau situaţia clădirii veche de jumătate de secol, însă nu au luat măsuri pentru a preveni dezastrul.

Laboratoare clandestine de droguri înfiinţate în garsoniere. 19 persoane implicate au fost aduse la DIICOT

Mai multe percheziţii au avut loc în Valea Jiului, la presupuşi membri ai unei grupări de traficanţi de droguri, care fabricau droguri de mare risc în laboratoare clandestine organizate în garsoniere din municipiul Petroşani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite