VIDEO Misiune de salvare cum rar s-a mai văzut: două lebede captive în mijlocul lacului îngheţat au fost eliberate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două lebede afectate de ger, rămase în mijlocul unui lac îngheţat, au fost salvate de un echipaj de pompieri din Deva, după ce un localnici a sesizat pericolul în care păsările se aflau.

Pompierii deveni au intervenit, joi dimineaţă, la o salvare mai puţin obişnuită, a unor lebede de pe o baltă îngheţată, de la periferia Devei.

Un iubitor de animale, care a avut grijă şi a hrănit lebedele de pe lac, încă din toamnă, a sesizat faptul că acestea au fost  afectate de ger şi în pericol să fie atacate de vulpile care ajung la ele pe gheaţă.

La locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri al Detaşamentului din Deva cu o autospecială şi o barcă şi a desfăşurat un dispozitiv de salvare.

„Misiunea de salvare a lebedelor nu a fost lipsită de pericole deoarece gheaţa, pe care au înaintat pompierii, era destul de fragilă. O parte din drumul până la păsările aflate în primejdie a fost parcursă cu barcă. Lebedele s-au lăsat prinse destul de greu, însă până la urmă au fost aduse în siguranţă la mal”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Lebede salvate de pe lacul îngheţat

Cele două lebede salvate de pe lacul îngheţat vor fi găzduite de o asociaţie de protecţie a animalelor din Deva urmând să fie eliberate în mediul loc natural.


Vă recomandăm şi:

De ce ajung caprele negre şi urşii la casele momârlanilor. Animalele se plimbă în voie prin ţinut, spre uimirea turiştilor

Caprele negre şi alte vietăţi sălbatice zburdă pe dealurile şi în pădurile din zona Cheile Jieţului, iar deseori, în această perioadă, turiştii care circulă Drumul Naţional 7A le pot fotografia nestingheriţi. Este un fenomen interesant, pentru care localnicii caută explicaţii.

Locurile de vis unde animalele sălbatice umblă prin curţile localnicilor. Cum arată iarna în Ţinutul Momârlanilor

Locuitorii satelor de momârlani din vecinătatea  Petrilei trăiesc printre animalele sălbatice. În aşezările de munte, înconjurate de peisaje impresionante, odată cu venirea iernii, cerbii, caprele negre, urşii şi lupii se apropie fără teamă de casele oamenilor.

Trei căprioare care trebuiau aduse la Zoo Hunedoara au ajuns în ceaun. Un angajat al grădinii este anchetat penal

O femeie din Rapoltu Mare a reclamat la Poliţie că a fost înşelată de un angajat al Grădinii Zoologice din Hunedoara. Tânăra de 31 de ani i-a predat acestuia doi căpriori, pe care bărbatul i-a promis că îi va aduce la Zoo, însă animalele au fost sacrificate şi preparate. La fel s-a procedat şi cu o altă căprioară.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite