Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Nichita este cercetat într-un alt dosar aflat pe rolul DNA în care se fac cercetări pentru infracţiunile de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi favorizarea făptuitorului, reiese dintr-un document al DNA şi confirmat de surse juridice.

Procurorii DNA au început din oficiu, în luna septembrie a anului 2014, un dosar penal în care vizat este primarul Iaşului, Gheorghe Nichita.  Urmărirea penală din acest dosar a fost începută pe 23 septembrie 2014 pentru infracţiunile amintite mai sus.

Surse juridice au precizat pentru "Adevărul" că cercetările din acest dosar continuă şi în prezent, nefiind emisă o soluţie în acest sens. Informaţia apare şi în referatul de arestare preventivă emis de procurori pe numele primarului Gheorghe Nichita. 

În documentul obţinut de "Adevărul" se arată că dosarul în care primarul Nichita este acuzat că a pus Poliţia Locală pe urmele amantei sale a fost disjuns din cel de trafic de influenţă.

De altfel, situaţia juridică a dosarului în care primarul Gheorghe Nichita, liderul PSD Iaşi, este destul de complicată. Potrivit unor surse juridice, la un Parchet local din Iaşi ar fi existat, de asemenea, un dosar cu privire la filajul pe care Gheorghe Nichita îl făcea împotriva amantei sale, Adina Samson, cea care îi este şi subaltern în Primărie. În paralel, însă, informaţii de acest gen aveau şi procurorii DNA din Bucureşti, care aveau deja în derulare un dosar împotriva lui Gheorghe Nichita, în care se făceau verificări pentru trafic de influenţă. DNA nu a dat publicităţii în ce constă propriu-zis această faptă.

Cum a scăpat Nichita de cătuşe

Primarul PSD Gheorghe Nichita, ridicat joi, 30 aprilie 2015, de procurorii DNA Bucureşti, din vila sa din Iaşi, şi reţinut pentru 24 de ore, a primit vineri, 1 mai, decizia de a fi cercetat sub control judiciar. Pronunţarea a fost făcută de magistraţii Tribunalului Bucureşti şi poate fi atacată cu recurs. De menţionat este faptul că primarul Gheorghe Nichita nu a dat nicio declaraţie în faţa instanţei, acesta fiind apărat de celebrul avocat Marius Striblea, şeful Baroului Iaşi şi apărătorul Elenei Udrea.

Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şeful serviciului de urbanism de la Poliţia Locală, ambii reţinuţi pentru 24 de ore alături de Nichita au primit aceeaşi măsură a cercetării sub control judiciar în dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie Bucureşti privind folosirea Poliţiei Locale în acţiuni de filaj comandate de baronul PSD.

Marius Striblea, avocatul primarului Iaşului, a declarat pentru ”Adevărul”, imediat după pronunţarea instanţei: ”Propunerea de arestare preventivă făcută de către DNA a fost respinsă. Nu poţi aresta un om doar pentru că e lider politic regional şi naţional sau că e primar de mare oraş, pentru acuzaţii derizorii. Clientul meu va fi liber începând cu ora 1.15 (2 mai 2015), imediat după expirarea ordonanţei de reţinere”.

Ionel Nechita, avocatul celor doi şefi din Poliţia Locală Iaşi, a declarat pentru ”Adevărul”: ”S-a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a procurorilor DNA şi s-a dispus măsura controlului judiciar. Aşteptăm contestaţia Parchetului, încredere mare în justiţie!”.

Ce acuzaţii aduc procurorii DNA celor 3 inculpaţi

Edilul Iaşului, Gheorghe Nichita, i-ar fi făcut cadou amantei sale un telefon mobil de ultimă generaţie în care, în prealabil, un angajat al Poliţiei Locale ar fi instalat un soft de spionaj. Informaţia apare în referatul de arestare pe care procurorii DNA l-au întocmit pe numele primarului Iaşului. În acelaşi document se arată că edilul ar fi supravegheat-o, prin intermediul şefilor Poliţiei Locale, timp de mai multe luni, pe amanta sa. Surse juridice au precizat, pentru "Adevărul", că aceasta ar fi Adina Samson (33 de ani), angajată a Primăriei Iaşi, care, conform aceloraşi surse, ar fi făcut denunţul la DNA.

"În cursul lunii aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, inculpatul Avîrvarei Ştefan, determinat de inculpatul Nichita Gheorghe, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop. Această aplicaţie de tip “spy”, a fost instalată din dispoziţia inculpatului Nichita Gheorghe pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior persoanei supravegheate", au precizat procurorii. 

Vă mai recomandăm:

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite