Cât a costat abuzul baronului Nichita. Procurorii au calculat o pagubă uriaşă din bani publici, făcută de primarul din Iaşi pentru filarea şi hărţuirea amantei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au calculat prejudiciul în dosarul în care primarul-suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Magistraţii au stabilit că paguba produsă de baronul de Iaşi, care se folosea de angajaţii şi dotările Poliţiei Locale din oraş, se ridică la 217.000 de lei, echivalentul a aproximativ 50.000 de euro.

Prejudiciul a fost calculat luându-se în calcul deplasările dispuse de Liviu Hliboceanu, şeful instituţiei – la instigarea lui Gheorghe Nichita, dar şi deconturile efectuate de acesta urmare a unor activităţi de „filaj” comandate de primarul-suspendat al Iaşului.

Liviu Hliboceanu a introdus zilele trecute o contestaţie împotriva procesului verbal de punere sub sechestru după ce procurorii i-au indisponibilizat o casă, un teren şi o maşină.

„Consider că demersul organelor de urmărire penală este parţial nelegal şi netemeinic deoarece pe de o parte s-au sechestrat bunuri aflate în indiviziune (nu doar a celor doi soţi, ci şi a altor persoane), iar pe de cealaltă parte valoarea acestora depăşeşte presupusul prejudiciu – care nu ştim exact cum a fost stabilit şi în ce constă, deoarece ne-a fost refuzată comunicarea unui exemplar al ordonanţei în cauză”, a declarat Iulian Gafon, avocat al lui Liviu Hliboceanu.

În ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Nichita, surse judiciare spun că acesta ar fi vizat şi el de măsurile asiguratorii impuse în cauză, însă informaţia nu a fost nici confirmată nici informată de către avocaţii primarului-suspendat al municipiului.

În ceea ce-l priveşte pe cel de-al treilea inculpat din acest dosar, Ştefan Avârvarei, şeful serviciului de urbanism din Poliţia Locală, procurorii nu au dispus indisponibilizarea bunurilor acestuia. De altfel, apărătorii acestuia au solicitat schimbarea încadrării juridice în cazul lui Avârvarei, din abuz în serviciu în uzurparea funcţiei, procurorii urmând a se pronunţa în perioada următoare cu privire la acest aspect.

Liviu Hliboceanu are, în acest moment, o casă, o maşină şi un teren aflate sub sechestru, în cazul primelor două acestea fiind deţinute în coproprietate.

Sursele „Adevărul” au mai arătat că urmărirea penală din acest dosar este foarte avansată urmând ca, în cel mai scurt timp, dosarul să fie deferit justiţiei de către procurori.

Cum folosea Nichita Poliţia Locala


În ceea ce priveşte exemplele luate în calcul de procurori la calcularea prejudiciului din dosar, detalii despre acestea regăsim şi în actele de urmărire penale devenite publice până acum. Astfel, din stenograme aflăm că poliţişti locali din subordinea lui Liviu Hliboceanu erau trimişi, la comanda lui Nichita, să o urmărească prin oraş pe Adina Somson. Pentru a nu fi recunoscuţi, după cum reiese tot din stenograme, aceştia mergeau, uneori, îmbrăcaţi în civil şi plimbând cockeri pe stradă.

Alţi trei poliţişti locali ar fi fost trimişi la o pensiune din Suceava pentru a vedea dacă un pat dintr-o cameră în care ar fi fost cazată Adina Samson scârţia sau nu. Diverse persoane care intercţionau cu Adina Samson ar fi fost, de asemenea, urmărite de poliţiştii locali.
În prezent, Gheorghe Nichita este cercetat sub control judiciar, având interdicţia de a-şi exercita funcţia de primar. Ulterior eliberării din arest la domiciliu, Nichita a fost implicat în mai multe activităţi politice ale PSD.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite