Cere un milion de euro daune la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Şfiţă încearcă de 10 ani să-şi obţină terenul
Ionel Şfiţă încearcă de 10 ani să-şi obţină terenul

După  octogenarul din Iaşi care a obţinut 16 milioane de euro pentru că nu şi-a putut folosi 10 hectare de teren cinci ani, Ionel Şfiţă (65 de ani) se pregăteşte şi el să intre în clubul milionarilor.

Fiindcă nu a fost pus în posesie, cetăţeanul american de origine română se gândeşte să ceară daune pentru că 10 ani nu şi-a primit 15 hectare de vie la Bârnova.


Terenul pasat la Cadastru


„Pentru lipsa de folosinţă a terenului urmează să dăm în judecată atât pe cei care s-au folosit de teren, cât şi instituţiile statului care l-au împiedicat pe clientul meu să-şi ia pământul”, a declarat Florin Calistru, avocatul lui Şfiţă. Mai mult, bărbatul va  da şi statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi este hotărât să ceară între 800.000 şi un milion de euro pentru că i-a fost încălcat dreptul de proprietate.

Cu toate că în anul 2000 Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii 18/1991 i-a recunoscut drepturile asupra terenului şi a pus în mişcare mecanismul care trebuia să ducă la împroprietărirea acestuia şi a obţinut mai multe hotărâri judecătoreşti favorabile bărbatul nu şi-a primit terenul.
În anul 2003, americanul a aflat cu stupoare că cele 15 hectare au fost concesionate de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti către Agroindustriala Bucium Iaşi. În urmă cu câteva zile, prefectul a somat Comisia Locală de Fond Funciar Bârnova să efectueze documentaţia prealabilă emiterii titlului de proprietate. „Noi am încheiat un proces-verbal de punere în posesie, iar de de acum problema este în curtea Cadastrului. Agroindustriala Bucium nu a semnat actele, iar dacă Cadastrul nu le va accepta ne întoarcem de unde am plecat”, a spus Dan Popa, primarul comunei Bârnova.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite