Controverse într-un proiect de 12 milioane de euro pentru un nou sistem „Big Brother“ în cel mai mare oraş din Regiunea de Nord-Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect în valoare de 12 milioane de euro a fost aprobat de consilierii locali ieşeni. Investiţia vizează amplasarea a peste 800 de camere de luat vederi în tot oraşul.

După controversele din jurul proiectului de management al traficului, realizat în Iaşi din fonduri europene, unde sunt amplasate zeci de camere de luat vederi în intersecţiile din oraş, Primăria a propus o nouă investiţie care generează discuţii aprinse.

Consilierii locali ieşeni au votat indicatorii tehnici la proiectul „Sistemului integrat de supraveghere video pentru creşterea siguranţei sociale şi prevenirea criminalităţii în spaţiile publice ale Municipiului Iaşi”. „Municipalitatea va monta sute de camere de supraveghere video în zonele cu potenţial de pericol la adresa locuitorilor Iaşului. Sunt luate în calcul 333 de adrese care vor fi monitorizate permanent, în special parcurile, esplanadele, intrările şi ieşirile din oraş, spitalele, şcolile, grădiniţele, liceele, pieţele agroalimentare, parcurile de joacă pentru copii, zonele de agrement“, au transmis oficialii Primăriei Iaşi.

Investiţia evaluată la 54.624.533 de lei cu TVA nu a trecut fără discuţii aprinse. Deşi eran estimată a fi realizată în doi ani, inclusiv primarul Mihai Chirica a declarat în timpul şedinţei de Consiliu Local că această investiţie va fi eşalonată pe patru ani, iar necesitatea ei vine în contextul în care personalul Poliţiei Locale nu este suficient raportat la populaţia oraşului.

De cealaltă parte, opoziţia de la nivel local a transmis că această investiţie este inutilă în contextul în care: „Curtea Europeană de Justiţie a decis în decembrie 2016 că este interzisă supravegherea populaţiei într-un mod nediferenţiat şi generalizat, precum şi păstrarea datelor privind traficul şi a datelor de localizare. Acest tip de supraveghere se poate realiza, cu titlu preventiv, doar în scopul combaterii infracţionalităţii grave, ceea ce nu este cazul în oraşul Iaşi. Din contră, raportul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru anul 2016 relevă faptul că rata criminalităţii în Municipiului Iaşi a scăzut (infracţiunile de lovire sau alte violenţe au scăzut anul trecut cu zece procente, infracţiunile de furt cu 9%, iar cele cu ameninţări, cu 15%. Furturile din auto au scăzut cu 11%, iar cele stradale cu 4%). Mai mult, implementarea unui astfel de sistem de supraveghere a populaţiei în masă trebuie făcută după o consultare largă cu societatea civilă, având în vedere şi amploarea investiţiei (aprox. 10% din bugetul local) şi efectele potenţiale de impietare asupra libertăţii şi intimităţii cetăţenilor. Primarul sa aibă grija de lipsurile noastre şi sa lase spionatul iesenilor, ca rezultatul il putem spune noi fără spionaj: ne lipseşte viaţa de oraş cosmopolit aşa cum ar merita Iaşul!”, se arată într-un comunicat semnat de deputatul liberal Marius Bodea.

În replică, oficialii Primăriei Iaşi au menţionat că: „În ultimii ani, cele două sisteme publice de supraveghere video existente în prezent, gestionate de Biroul de Management al Traficului şi de Dispeceratul Poliţiei Locale, au demonstrat cu prisosinţă importanţa supravegherii video în soluţionarea cazurilor de infracţiune şi nu numai“.

În bugetul pe acest an, sumele reprezentate pentru demararea acestui proiect se ridică la jumătate de milion de lei, dar în baza indicatorilor tehnici aprobaţi de consilieri se pot demara licitaţiile pentru această investiţie.

Citeşte şi:

România lucrului prost făcut. Sistemul inteligent de tocat nervii şoferilor care a costat 80 de milioane de lei. Cât a fost şpaga percepută procentual de primar

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite