Cum a apărut „Ţara lui Papură Vodă”? Blestemul din vremea unui mare domnitor: ciumă, foamete cumplită, jafuri şi invazie de lăcuste peste popor

Ştefăniţă Lupu, supranumit Papură Vodă FOTO glasul.info

"Tara lui Papură Vodă", deşi a intrat in vocabularul colectiv cu secole în urmă, este o expresie folosită şi în prezent de români pentru a-şi descrie nemulţumirea şi o ţară fără stăpân, o ţară în care legile nu mai sunt respectate.

Ştefăniţă Lupu, poreclit Papură Vodă, a fost fiul domnitorului Vasile Lupu şi al  Ecaterinei Doamna şi a domnit în Moldova între anii 1659-1661.

Documentele istorice atestă faptul că, la doar 16 ani, la insistenţele şi rugăminţile tatălui său aflat la Constantinopol, Ştefăniţă este numit domnitor în locul lui Gheorghe Ghica. Ştefăniţă Vodă a avut o istorie de familie controversată. 

La vîrsta de 12 ani Ştefăniţă a fost întemniţat în fortăreaţa de la Buciuleşti-Bistriţa, împreună cu mama şi sora sa Ruxandra, după ce logofătul Gheorghe Ştefan l-a detronat pe Vasile Lupu.

După câţiva ani de captivitate, Ştefăniţă a fost eliberat, iar Poarta Otomană l-a numit în 1659 voievod.  A intrat solemn în Moldova însoţit de tătari şi o mie de albanezi. Cronicile vremii precizează că, deşi Ştefăniţă era firav la trup din cauza îndelungatei detenţii, avea mintea ageră. 

Totuşi, cronicarul muntean Radu Popescu spunea despre tânărul domn că „făcea lucruri copilăreşti, sau să zic mai bine nebuneşti”.

Contextul politic si economic în care a domnit Ştefăniţă Vodă

Pe timpul domniei acestui “copil fără nici o experienţă", cum a fost numit Ştefăniţă Lupu, Moldova a trecut prin numeroase evenimente politice şi militare. În scurta sa domnie (noiembrie 1659 – septembrie 1661), Ştefan-Vodă i-a “deranjat” ре aproape toţi vecinii, Transilvania, Polonia, Crimeea, Ţara Românească, Ucraina, fără a ieşi din cuvânt  vizirului Koprulu.

Una dintre primele acţiuni externe ale tânărului voievod a fost participarea contingentului moldovenesc la operaţiunea de înlăturare din Scaunul Munteniei a voievodului Radu Mihnea.

La doar cîteva zile de la înscăunare, Ştefăniţă Lupu poruncea părcălabilor şi altor dregători ai statului să scutească provizoriu de dări populaţia ţării.

Şi cu mediul bisericesc a reuşit să menţină o relaţie bună. În timpul domniei sale, a fost finisată construirea mănăstirii Golia din Iaşi, au fost scutite de dari mănăstirile şi înzestrate cu moşii şi sate. Tocmai de aceea, Patriarhia de la Constantinopol l-a apreciat  pe Ştefăniţă Lupu.

Acesta s-a dovedit un bun apărător al intereselor Moldovei, a întărit relaţiile cu vecinii, în special cu Muntenia, a dezvoltat comerţul şi economia, i-a scutit pe ţărani de biruri.

În ceea ce priveşte relaţiile cu ţările vecine ele erau şi bune şi rele, dar neapărat pe placul Înaltei Porţi. Astfel, în vara lui 1660, Ştefăniţă Lupu a poruncit să fie atacată urbea “căzăcească” Raszkow, unde locuia soră-sa Ruxanda, văduva lui Timoş Hmelniţki. Unii cercetători pretind că ea ar fi fost prizoniera cumnatului ei, Iurie Hmelniţki, alţii, că ar fi  refuzat să se întoarcă în Moldova la solicitările tatălui şi fratelui său.

Rezultatele campaniei au fost altele decât cele aşteptate. La începutul anului 1661, cazacii l-au pus în Scaun ре Constantin Şerban, dar cârmuirea acestuia nu a durat decât  o lună. La mijlocul lui februarie 1661 Ştefăniţă, împreună cu protectorii săi, îl învingeau ре uzurpator la Tătăraşi.

Mai dificile au fost raporturile cu Transilvania, unde lupta pentru tron se ducea între mai mulţi pretendenţi: Gheorghe II Rakoczy, Acacius Barcsay şi  generalul Ioan Kemehy, învingător devenind ultimul.

În ceea ce priveşte raporturile diplomatice cu statul polon,  se poate vedea în documentele din acea perioadă că Ştefăniţă a insistat ре lângă Ian Kazimir să-i fie restituită o sumă “de patru ori o sută de mii şi cincizeci de mii de zloţi polonezi, bani gheaţă, precum şi bijuterii care rămaseră după moartea surorii sale Maria Radziwill”. În această privinţă, edificatoare este cartea lui Corfus I., "Documente privitoare la storia României culese din arhivele polone. Sec.XVII".

Totuşi, în plan intern, domnul avea să se  confrunte cu o situaţie economică precară. Lupta pentru tron şi raidurile turco-tătare au agravat şi mai mult viaţa oamenilor de rând. Acestor conflicte politice si militare li s-a adăugat şi foametea. Ca să le salveze vieţile, oamenii acceptau să-şi vândă copiii. Din lipsă de bani şi produse alimentare, ei se hrăneau cu coaja de copac şi papură.

Domnia lui Ştefăniţă s-a consolidat treptat, dar moartea tatălui său, în  1661, şi febra tifoidă i-au pus capăt. La sfârşitul lunii septembrie a anului 1661, Înalta Poartă a instalat în Moldova un alt domn, ре Eustratie Dabija (1661-1665).

Originile poreclei Papură Vodă şi ale expresiei "Ţara lui Papură Voda"

De numele domnitorului Ştefăniţă Lupu se leagă şi una dintre cele mai plastice expresii intrate în vocabularul şi mentalul colectiv, "Ţara lui Papură Vodă". Pentru a afla originile acestei expresii, care sunt cauzele care i-au dat naştere, este necesară o privire aruncată pe cronicile acelor vremuri.

Astfel, se poate vedea că, în anul 1660, an în care Ştefăniţă Lupu era încă domnitor al Moldovei, o ciumă şi apoi o foamete cumplită, provocată de jafurile tătarilor şi de o mare invazie de lăcuste, au afectat provincia. 

Foamea oamenilor din ţinut era atât de mare, încât aceştia, nemaiavînd hrană, au ajuns să folosească coajă de copac şi papură măcinată în loc de pâine. De aici i s-a tras tînărului domnitor porecla de Papură Vodă.

Martor ocular al acestor evenimente, Miron Costin scria: “oamenii mânca(u)…papură uscată în loc de pâine…, poreclea şi pre Ştefăniţă-Vodă, de-i dzicea Papură-Vodă”.

Deşi, cronicarul Radu Popescu preciza în "Istoriile domnilor Ţării Româneşti" că Ştefăniţă Lupu mai era supranumit şi "Ştefan slăbănogul”, “necoptu în vârsta sa”, “dezmierdat şi inimos”, “la mânie răpitoriu”, tot "Papură Vodă" a rămas cea mai cunoscută poreclă a sa.

În secolul în care trăim, expresia "Ţara lui Papură Vodă" nu s-a pierdut din vocabularul curent al românilor, aşa cum s-ar putea crede. Dimpotrivă. Deşi mulţi nu stau să îi mai cerceteze originile, în folclor ea este folosită atunci când se doreşte sublinierea unei nemultumiri legată de felul în care este condusă ţara, face trimitere către o ţară fără stăpân, unde legile nu mai există sau sunt încălcate.