Cum a reacţionat un jandarm din Gura Humorului după ce tatăl său a fost prins la furat lemne
0Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava, plutonierul major, a primit doar un avertisment din partea Tribunalului Militar Iaşi după ce a recunoscut o faptă de sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Potrivit motivării instanţei, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2017, Ş. R., angajat în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Gura Humorului, a sustras şi a încercat să rupă un proces verbal de constatare întocmit de o echipă mixtă de ordine publică, document prin care se constata că tatăl jandarmului transporta lemne fără a avea documente legale.
Jandarmul a fost oprit să rupă documentul chiar de colegii săi, care desfăşurau la acel moment o acţiune pentru depistarea infracţiunilor sau contravenţiilor la regimul silvic.
În timpul anchetei procurorilor, jandarmul a precizat că regretă fapta, motiv pentru care judecătorii de la Tribunalul Militar Iaşi, care au analizat acordul de recunoaştere, au stabilit că un avertisment este suficient.
Reprezentanţii IJJ Suceava ne-au precizat că jandarmul este în continuare angajat al instituţiei şi că împotriva sa nu au fost derulate investigaţii administrative ci doar s-a sesizat Parchetul.
Citeşte şi: