De ce este important jocul la orice vârstă. Psihoterapeut: „Avem tendinţa de a ne lua prea în serios“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nevoia de joc este resimţită la orice vârstă, însă puţini dintre adulţi acceptă ideea de a aloca timp activităţilor ludice, fără a înţelege care sunt efectele pe termen lung. Psihologii susţin că prin joc ne relaxăm şi ne potenţăm creativitatea.

Mulţi dintre adulţi trăiesc cu impresia că jocul este o activitate specifică primilor ani de viaţă, iar odată cu înaintarea în vârstă spiritul ludic este abandonat. Psihologii vorbesc despre beneficiile pe care jocul le oferă indiferent de vârsta la care este practicat.

Psihoterapeutul ieşean Iulia Cruţ, autoarea volumului „Trei săptămâni cu trei copii“, vorbeşte despre stările pe care le stimulează jocul. „Copiii când se joacă intră într-o anumită stare, este o stare de bucurie, dar cel mai important este faptul că atunci când te joci eşti curios: abia aştept să văd ce se întâmplă mai departe, cine câştigă. Nu stau pe margine. La orice vârstă, jocul declanşează starea de curiozitate prin care mă implic, prin care învăţ fie că am doi ani sau am o sută“, explică specialistul.

Iulia Cruţ a vorbit şi despre nevoia de poveste şi narativitate din viaţa fiecăruia dintre noi. „Orice om îşi începe viaţa cu poveste. Noi, oamenii, avem nevoie de ludic extraordinară. În zilele noastre, copiii aceştia pe care îi acuzăm că stau prea mult pe calculator, îşi hrănesc într-un alt fel nevoia de ludic, de poveste. Noi creştem în primii ani de viaţă cu poveşti, iar jocul acoperă acea stare“, a punctat psihoterapeutul.

Această nevoie de ludic este strâns legată de creativitate: „când spun creativitate mă refer la a găsi soluţii noi în diverse situaţii de viaţă, spre exemplu în business. Să văd o altă perspectivă la aceeaşi situaţie de business. Prin joc devin mai creativ. Cu cât mă joc mai mult, cu atât devin mai creativ. Copiii au mult mai puţine bariere decât noi şi atunci ei inventează tot felul de lucruri şi situaţii, nu au niciun fel de limite. Noi ca adulţi putem să învăţăm acelaşi lucru prin joc, să descopăr soluţii noi, de fapt asta este creativitatea în viaţa de zi cu zi. Noi, adulţii avem tendinţa de a ne lua prea în serios“.

Psihoterapeutul a punctat şi faptul că jocul se foloseşte foarte des în terapie, dar şi în training-uri, mai ales de formare pe domenii care au legătură cu interacţiunea dintre oameni. Specialistul a vorbit şi despre jocurile pe care le pot practica adulţii în viaţa de zi cu zi şi care „trebuie să înceapă în relaxare şi în declanşarea stării de curiozitate“. „Joc nu înseamnă să-l pui pe adult să ia creta şi să deseneze pe asfalt, fiecare trebuie să găsească forma aceea de joc care i se potriveşte. Dacă la copil înseamnă starea aceea de relaxare şi de curiozitate, un adult îşi poate aminti că în copilăria lui îi plăcea nespus să se dea cu bicicleta şi, astfel, să reîncerce să facă lucruri care îi plăceau foarte tare, în copilărie sau adolescenţă. Trebuie să vezi ce anume îţi satisface nevoia de relaxare şi de curiozitate“, a explicat psihoterapeutul.  

Citeşte şi:

FOTO Copila care ne învaţă lecţia dăruirii: „Lumea nu se schimbă pocnind din degete, ci toţi trebuie să fim mai buni“


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite