Elevii care învaţă carte în bar, în postul de poliţie sau în casa parohială. Şcoala din sat se află în reparaţii de un deceniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la şcoala Tansa au fost abandonate din 2007 FOTO Ziarul de Iaşi
Lucrările la şcoala Tansa au fost abandonate din 2007 FOTO Ziarul de Iaşi

Elevii învaţă în condiţii improprii de zece ani, după ce şcoala le-a fost demolată în baza unor promisiuni potrivit cărora în localitate se va construi un campus şcolar modern.

Elevii din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, învaţă în spaţii „inedite” de mai bine de zece ani. Copiii din satele Tansa şi Belceşti fac ore în anul şcolar 2017-2018 într-un fost magazin sătesc, care a cuprins în trecut şi un bar, într-un post de poliţie dezafectat, respectiv într-o sală de sport transformată în sală de clasă.

În ultimii zece ani, şcolarii au fost mutaţi dintr-un loc în altul şi învăţaţi să scrie şi să citească fie în casa parohială, fie în casele localnicilor primitori, fie în spaţii pe care primăria le-a identificat nefolosite. Potrivit autorităţilor locale, situaţia nefericită a apărut după ce un proiect grandios, în valoare de peste 14 milioane de lei, a fost abandonat până vineri, 20 octombrie.

În 2006, şcoala a fost dărâmată

În Belceşti, comună situată la aproximativ 40 de kilometri de Iaşi, învaţă aproximativ 1.000 de elevi. În jur de 100 de copii, preşcolari şi elevi de şcoală primară, urmează cursurile în spaţii neadecvate. Potrivit profesorului Cătălin Baziliuc, directorul Grupului Şcolar „Victor Mihăilescu Craiu” Belceşti – în cadrul căruia sunt integrate grădiniţa din Belceşti şi şcoala din Tansa – s-a ajuns în această situaţie din cauza unor lucrări sistate de peste zece ani.

 „Şcoala primară din Tansa este o structură a Grupului Şcolar «Victor Mihăilescu Craiu» Belceşti. În 2006, şcoala a intrat în reparaţii capitale care, după doar un an, au fost sistate din lipsă de fonduri. Şcoala s-a dărâmat şi atunci, împreună cu primăria, am căutat nişte soluţii provizorii pentru continuarea actului de învăţământ. Aşa s-a găsit un fost magazin sătesc în localitatea Tansa, un magazin care a funcţionat până în anii ’90. Clădirea nu a mai fost folosită de proprietari, iar când a apărut situaţia şcolii, s-a intervenit. Primăria a făcut nişte lucrări de amenjare, a compartimentat magazinul astfel încât să încapă două clase. Acum, acolo învaţă aproximativ 70 de elevi de şcoală primară. Două clase dimineaţa, alte două după-amiaza”, a precizat Cătălin Baziliuc, directorul Grupului Şcolar „Victor Mihăilescu Craiu” Belceşti.

În paralel cu lucrările demarcate la şcoala din Tansa, în acelaşi an, în satul Belceşti din comuna cu acelaşi nume au început lucrări de reabilitare a grădiniţei. Peste un an, proiectul din Belceşti a fost sistat din lipsă de fonduri, la fel cum s-a întâmplat cu cel din Tansa.

scoala tansa foto ziarul de iasi

Fostul magazin sătesc în care elevii de şcoală primară fac cursuri FOTO Captură TVR

„Sunt aproximativ 25 de copii de grădiniţă din localitatea Belceşti care învaţă într-un fost post de poliţie, pe care poliţiştii nu l-au mai folosit pentru că era un spaţiu foarte mic. Primăria le-a pus la dispoziţie un spaţiu mai mare şi astfel preşcolarii au fost mutaţi acolo. În prezent, ambele spaţii sunt închiriate de grupul şcolar Grupului Şcolar «Victor Mihăilescu Craiu», Belceşti. Pentru fostul magazinul sătesc plătim chirie către CONSUC, vechea cooperativă de consum, iar pentru fostul post de poliţie plătim chirie la IPJ Iaşi. La dorinţa proprietarilor, contractual de închiriere este confidenţial”, a mai punctat Baziliuc.

scoala tansa foto ziarul de iasi

Fostul post de poliţie în care fac ore copiii de grădiniţă FOTO Captură TVR

„Este o prioritate pentru mine să rezolv problema spaţiilor pentru elevi”

În timp ce elevii învaţă în condiţii improvizate, în comuna Belceşti este început, din 2008, un proiect pentru un campus şcolar modern, abandonat de nouă ani. Primarul Constantin Ciobăniţa a precizat pentru „Adevărul” că vineri, 20 octombrie, a înaintat documentaţia proiectului Companiei Naţionale de Investiţii.

„Am semnat astăzi contractul cu Compania Naţională de Investiţii de la Ministerul Dezvoltării Naţionale pentru continuarea lucrărilor la campusul şcolar. Este un contract în valoare de 14,5 milioane de lei, cu termen de finalizare a lucrărilor 18 luni, respectiv cu o garanţie de 15 ani a lucrărilor. Am venit la primăria Belceşti din 2012 şi pentru mine este o prioritate ca cetăţean, nu doar ca primar, să rezolv problema spaţiului pentru şcoală. Vă pot spune că am simţit din partea oamenilor o presiune pentru condiţiile improprii în care îşi desfăşoară elevii orele”, a declarat Ciobăniţa.

Potrivit primarului, după finalizarea lucrărilor la campusul şcolar, copiii care învaţă în fostul magazin sătesc şi cei care învaţă în fostul post de poliţie vor fi mutaţi în săli de clasă decente. 

Citeşte şi:

Liviu Pop şi Petre Daea, noi perle de gândire

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite