Ieşeanul care sculptează falusuri. A văzut Parisul din vânzarea a două obiecte erotice FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sculptorul ieşean Constantin Sinescu a realizat mai multe organe genitale bărbăteşti din bronz pe care le-a vândut şi şi-a rotunjit veniturile.

Constantin Sinescu (58 de ani), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a realizat peste 400 de sculpturi din lemn, piatră, bronz şi marmură. Artistul născut în Iaşi, oraş în care a copilărit pentru doi ani şi în care vrea să se reîntoarcă, s-a apucat în urmă cu aproximativ patru ani de artă erotică.

Aşa se face că sculptorul ieşean a început să realizeze mai multe falusuri din bronz pe care le-a vândut şi cu ajutorul cărora şi-a atras un venit substanţial. Artistul mărturiseşte că vânzarea a două astfel de sculpturi i-au permis să meargă pentru două săptămâni într-o vacanţă în Franţa.

image

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea mai multe fotografii cu sculpturile realizate de ieşeanul Constantin Sinescu

Vorbeşte deschis despre creaţiile sale mai puţin obişnuite şi condamnă inhibiţia de care dau dovadă cei din jur. „Ideea de a mă apuca de sculptat falusuri mi-a venit pe vremea când lucram cu domnul Lucian Radu Stanciu, care expertiza unele sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi, printre care şi un falus. Atunci am asociat realitatea, faptul că suntem constrânşi să trăim într-o lume ce gravitează în jurul vieţii sexuale, şi am realizat şi prezentat cinci creaţii Sinesciene alături de cele Brâncuşiene. Am realizat corul de falusuri şi niciunul nu seamănă cu celălalt din perspectiva mărimii", mărturiseşte artistul.

Vacanţă la Paris din sculpturile excentrice

Deşi artistul este recunoscut şi apreciat în special pentru tema centrală a creaţiei, familia, sculptorul Sinescu povesteşte că a avut comenzi şi pentru opere mai excentrice: corul de falusuri, feminitate şi nuditate. Aşa se face că după ce i-a vândut două falusuri unui italian şi-a petrecut două săptămâni de concediu în Paris. „Comenzile pe care le primesc nu sunt predominante pe tema falusului, deoarece nici creaţia mea nu este în această direcţie. Comenzile vin pe tema familiei: mamă şi fiică, tată şi fiu, maternitate în special. Am avut însă şi comenzi de falusuri. În urmă cu ceva timp am vândut două falusuri şi am stat în concediu în Franţa. Un om de afaceri din Italia a comandat o duzină de falusuri, de diferite mărimi şi culori", mai spune sculptorul.

Sinescu, sculptorul de pe primul loc

Operele artistului ieşean au fost apreciate de criticii de specialitate, iar sculptorul a primit numeroase premii în decursul anilor de carieră. Printre acestea se numără diploma de excelenţă a Primăriei sector 2 Bucureşti, diploma de excelenţă şi medalia jubiliară cu brevet Aurel Vlaicu de la Şcoala de aviaţie „Aurel Vlaicu" de la Boboc-Buzău, medalia de aur şi trofeul Taberei internaţionale de creaţie Parcova-Edinte din Republica Moldova în 2010. Lucrările cu care se mândreşte cel mai tare sunt „Reculegere", expusă la Cucuteni-Iaşi şi care are o înălţime de 4,20 metri, Monumentul „Poarta Adam şi Eva" de la Poiana Mărului-Braşov, monumentul „Aspiraţie" de la Şcoala de Aviaţia „Aurel Vlaicu" din Boboc-Buzău cu o înălţime de 7,5 metri.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite