Imagini dramatice surprinse la Iaşi. Un pieton fuge din calea unei maşini scăpate de sub control, însă e strivit de un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 54 de ani din Iaşi a fost plasat sub control judiciar după ce a provocat un accident grav. Şoferul era băut când s-a urcat la volan iar în urma impactului un pieton a fost strivit între vehicul şi un copac. Victima a supravieţuit, însă se află internată în stare gravă.

Accidentul groaznic a avut loc pe strada Vasile Lupu din Iaşi, în data de 9 februarie.  

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a rezultat faptul că şoferul unui auto, un bărbat, de 54 ani, din municipiul Iaşi, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Vasile Lupu, pe fondul consumului de alcool ar fi pierdut controlul volanului, ar fi rupt doi pomi aflaţi pe spaţiul verde, apoi ar fi intrat în coliziune cu un auto şi ar fi fost proiectat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu autoutilitară”, au arătat reprezentanţii Poliţiei.

Un bărbat care se afla lăngă maşina lovită a fost accidentat grav, la fel ca şi şoferul din vehiculul lovit. Imaginile surprinse de camerele de supravheghere din zonă arată că victima nu a avut nicio şansă sî evite impactul, deşi a încercat să fugă din calea vehiculului scăpat de sub control.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere pot fi vizionate AICI. 

„În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto, rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, dar acesta a refuzat recoltarea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au mai arătat poliţiştii. Alcoolemia în aerul pur expirat a şoferului era de 0,89 la mg/l la momentul prelevării.

Citeşte şi:

Tragedie în centrul Iaşiului: doi soţi au murit într-un accident rutier. Şoferul a fugit, dar a venit cu avocatul la Poliţie 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite