Crima abominabilă din cămin. Studentul ucigaş, condamnat la închisoare pe viaţă deşi nu a recunoscut fapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Giosan a fost condamnat la închisoare pe viaţă FOTO Ionuţ Benea
Aurelian Giosan a fost condamnat la închisoare pe viaţă FOTO Ionuţ Benea

Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea pe viaţă a tânărului Aurelian Giosan, tânărul care, în 2015, şi-a înjunghiat doi colegi de cămin.

Judecătorii ieşeni au dispus condamnarea la detenţie pe viaţă pentru omor calificat, precum şi la 12 ani de închisoare pentru tentativă la omor, 5 ani pentru tâlhărie şi 4 ani pentru distrugere. După contopire, s-a stabilit ca pedeapsă finală închisoarea pe viaţă.

„Obligă inculpatul la plata unor daune de 200.000 de euro către Harpa Casian, câte 100.000 de euro către Nour Alexandra şi Nour Victor şi câte 50.000 de euro către Nour Octavian şi Nour Ghenadie”, a transmis judecătorul Daniel Mirăuţă, purtătorul de cuvânt al Tribunalui Iaşi.

Casian Harpă este studnetul care a supravieţuit loviturilor de cuţit aplicate de Giosan în noiembrie 2015, familia Nour fiind rudele lui Victor Nour, studentul carte a decedat atunci. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9, în jurul orelor 5.45-6, doi martori din camera 23 a căminului C4 din Iaşi, situată deasupra celei în care a avut loc crima, au auzit „zgomote înfundate, ca de lovituri“, venind dinspre camera 49. La un moment dat, studenţii au auzit şi expresia „taci, mă!“, după care lucrurile s-au liniştit, iar ei s-au culcat. În jurul orelor 6.45-6.50, un tânăr de la etajul 1 a strigat după ajutor după ce a văzut că din camera 49 ieşea fum. Ulterior, cu ajutorul paznicului, un student a spart uşa.

„În cameră ardeau mocnit nişte pături adunate în mijlocul camerei, pătura de pe primul pat de jos din partea stângă şi pătura de pe patul din dreapta, de lângă geam. Pe podea, lângă paturile din partea stângă, cu faţa în sus, se afla Harpă Casian, care avea o mână în ghips, iar pe patul din partea dreaptă, de lângă geam, cu faţa în sus, îmbrăcat doar în pantaloni scurţi, se afla Victor Nour“, au menţionat autorităţile. 

Patru martori i-au scos din cameră pe Harpă şi Nour şi au încercat să le acorde primul ajutor. „Întrucât a văzut că persoana vătămată Harpă Casian (foto dreapta) încerca să îi spună ceva, martorul A.A. s-a aplecat asupra acesteia, iar victima a cerut ochelarii. Un alt student i-a adus o pereche de ochelari din cameră. Întrebându-l «cine a făcut asta?», victima i-a răspuns lui A.A.: «Un coleg de cameră m-a înjunghiat... Aurelian Giosan»“.

Giosan a fugit după faptă în localitatea sa de domiciliu, fiind ulterior prins de Poliţie. El nu a recunoscut comiterea faptei spunând că autor ar fi o altă persoană.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite