Adrian Domocoş, primarul oraşului Beiuş, acuzat că şi-a lipit afişul electoral pe locuinţa contracandidatului de la PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţi PDL Beiuş aduce acuzaţii dure actualului primar al oraşului, Adrian Domocoş, candidat din partea PNL la fotoliul de primar. Acesta este acuzat de campanie murdară şi de faptul că a lipit afişul său pe locuinţa contracandidatului din PDL.

"După patru ani de mandat, deşi a trecut prin mai multe scandaluri punctate prompt de presă, Adrian Domocoş, primarul în funcţie al municipiului Beiuş a intrat relaxat în competiţia electorală. Considera că va obţine uşor un nou mandat şi se lăuda că va avea şi 10 oameni în Consiliul Local. Însă în curând şi-a dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa când a văzut lista de consilieri a PDL Beiuş pe care se aflau oameni noi, fără nicio problemă de imagine, dar cu rezultate deosebite în carieră şi foarte cunoscuţi în Beiuş. De departe cel mai de seamă este Adrian Ciorna, fondatorul a două organizaţii non-profit, Habitat şi Bunul Samaritean cu importante realizări atât în Beiuş cât şi la nivel naţional", se arată în scrisoare transmisă de Biroul PDL Beiuş.

„Am ales cu mare grijă fiecare om pe care l-am pus pe lista de consilieri. Intenţia noastră este ca la Beiuş să facem un alt fel de politică. Una în care să fim în primul rând aproape de oameni, să comunicăm direct şi cât mai des cu ei, nu doar în campania electorală. Una care să aducă investitori în Beiuş şi în care oamenilor sau agenţilor economici să nu le fie teamă de primar" susţine Nicolae Jolţa, preşedintele PDL Beiuş şi candidatul formaţiunii la funcţia de primar.

"Odată cu începerea campaniei lucrurile au început să se precipite pentru primarul în funcţie care pe zi ce trece s-a văzut ameninţat de campania curată, pe toate canalele de comunicare, bine pregătită şi organizată de PDL Beiuş. Democraţii au început să vorbească cu oamenii pe stradă sau în locuri publice despre nevoile beiuşenilor care pe lângă problema preţului la apă, aproape dublat în mandatul Domocoş, s-au plâns şi despre moralitatea primarului. Aceste lucruri au ajuns şi la urechile lui Domocoş aşa încât într-un acces de furie acesta l-a abordat pe stradă pe Adrian Ciorna, portavocea PDL în Beiuş, apostrofându-l: „Cu ce eşti tu mai moral decât mine?". Întrebarea era pusă de singurul primar din Beiuş împotriva căruia s-au deschis mai multe procese penale şi era adresate unui om, cetăţean de onoare al Beiuşului care a reuşit să atragă peste 5 milioane de euro în Beiuş prin proiectele derulate de organizaţiilor sale.

În următoarea zi toate afişele contracandidaţilor lui Domocoş au fost distruse în tot oraşul şi toate punctele stabilite pentru afişaj au fost acoperite cu afişe galbene. În plus au lipit afişe inclusiv pe instituţii publice gestionate de Primărie cum ar fi Stadionul Municipal, Sala de Sport sau hala de lactate de la piaţă. Au ajuns până într-acolo încât au lipit afişe cu Domocoş inclusiv pe gardul casei lui Jolţa, candidatul PDL la Primărie", mai precizează biroul PDL Beiuş.

Cu toate că aceştia susţin că au depus o plângere oficială la Poliţie prin care  solicită prinderea şi sancţionarea vinovaţilor, reprezentanţii Poliţiei susţin cu totul altceva. "Până la această oră, 14.30, nu a fost înregistrată nicio plângere de către biroul PDL Beiuş împotriva candidatului Adrian Domocoş", a precizat inspector principal Alina Dinu, purttor de cuvânt al IPJ Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite