PERFORMANŢĂ Elevii de nota 10 din Oradea s-au „împărţit” între Gojdu şi Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Evaluarea Naţională, candidații cu cele mai mari note s-au înghesuit pe lista de așteptare a celor mai tari colegii din Oradea. Cei mai buni elevi s-au „împărţit", între Colegiile Naționale Emanuil Gojdu și Mihai Eminescu.

Colegiul Emanuil Gojdu a scos la concurs 210 locuri pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, dintre care doar 30 pentru profil uman. Colegiul Mihai Eminescu a venit în întâmpinarea adolescenților cu 360 de locuri, 210 la profil real și 150 la profil uman. „Am ales Gojdu pentru că este un liceu de top, iar profilul  matematică-informatică bilingv este foarte ofertant", crede Bianca Ignat, una dinte elevele care a luat 10 curat la Evaluarea Naţională. Pentru Gojdu a optat şi Alexandra Orăşeanu, o altă elevă de 10.



Fotogalerie cu elevii de nota 10 din Oradea

image
image
image
image

Absolvenţii care au ales Eminescu spun că sunt atraşi tocmai de exigenţa profesorilor. „Când am ales Eminescu m-am gândit în primul rând la profesori.  Ştiu că sunt mai exigenţi şi am nevoie de profesori care să scoată ce este mai bun din mine ", spune Larisa Lucaci, absolventa care a terminat cu 10 şcoala Oltea Doamna. „Eu aleg Eminescu pentru că ştiu că este un colegiu cu profile predominant umaniste şi eu vreau să studiez la filologie-bilingv", spune şi Ioana Buzulică, o altă elevă care a luat 10 curat la Evaluare.

Secretul succesului

Colegiul Naţional Emanuil Gojdu este al 14-lea colegiul în ierarhia naţională, în funcţie de ultima medie la admitere, şi primul din Oradea şi din Bihor. Ultima medie de admitere la cel mai căutat profil, a fost 9,70. Conducerea liceului crede că succesul instituției ţine de seriozitatea elevilor şi profesorilor. „Secretul este munca de calitate, seriozitatea profesorilor şi elevilor. Întotdeauna am avut cele mai bune rezultate", mărturiseşte Viorel Mititean, directorul de la Gojdu.

Pe locul doi în Oradea se află Colegiul Naţional Mihai Eminescu, unde se pariază pe muncă şi exigență. Ultima medie la cel mai căutat profil a fost 9,07. „În primul rând, contează că pe noi ne aleg copiii care vin din familii titrate, care au o pregătire peste medie. Cu părinţii lor avem o bună colaborare, care este importantă în îndrumarea lor. Avem şi elevi care ne acuză de exigenţă exagerată, dar ştim că astfel le facem un bine. În plus, când vine vorba de un examen important, cum este Bac-ul, facem pregătiri intensive cu ei, inclusiv sâmbăta", spune directorul Eilender Iosif.

Top 5 licee în Bihor

În funcție de ultima medie de intrare la cele mai căutate profile, pe primul loc în topul şcolilor din judeţ se află Colegiul Național Emanul Gojdu (media 9,70). Pe locul doi se află Colegiul Național Arany Janos din Salonta (media 9,15). Pe al treilea loc se află Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea (media 9,07). Pe locul patru se află Liceul Teologic Baptist Emanuel din Oradea (media 8,73), în timp ce pe locul 5 se situează Colegiul Naţional Octavian Goga din Marghita (media 8,70).

210

Locuri a scos la concurs cel mai bun liceu din Bihor, Emanuil Gojdu

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite