Povestea lui Alex, copilul fără părinţi, crescut de bunică. Visează la un pom de Crăciun plin cu bomboane de ciocolată

Într-un sat din Bihor, la aproximativ 20 de kilometri de Oradea, un copil de numai 12 ani a aflat cum e să lupte pentru supravieţuire. Îl creşte bunica, o bătrânică de 69 de ani, după ce o boală nemiloasă i-a răpit mama, iar tatăl l-a abandonat imediat după naştere.

Într-o curte din satul bihorean Hidişelul de Sus ( satul Sîntelec numărul 87) Alex Cazaciuc, un copil de numai 12 ani, sparge lemne, într-o după amiază rece de decembrie. Îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, o bluză, şi încălţat cu adidaşi, mereu cu zâmbetul pe buze, Alex ne arată că este un adevărat voinic. Nu-i pasă de frigul ce-ţi taie respiraţia. Ştie că are de dus la capăt o treabă, şi nu se lasă până nu o termină. Nu de alta, dar iarna bate la uşă, iar cămăruţa în care-şi duc zilele el şi bunica trebuie încălzită.

“M-am pus să crap lemnele pentru că nu am ce face. O să crap câte pot, numai să nu vină zăpada”, ne-a spus Alex, cu înţelepciunea unui om mare.

Alex la spart de lemne

Viaţa nu a fost deloc generoasă cu el. În urmă cu un an, moartea nemiloasă i-a răpit mama, în timp ce tatăl, cel care ar fi trebuit să-i fie sprijin şi model, l-a abandonat.

Grija i-o poartă bunica, o bătrână de 69 de ani, atinsă şi ea de bolile vârstei. Cu spatele gârbovit, abia păşind, se sprijină pe un cadru de mers, fiind operată de curând la genunchi. Este pentru el nu doar bunică, ci şi mamă, tată, şi prietenă.

Alex si bunica locuiec în aceeaşi cameră

“Nu am treabă cu Alex. Mă ascultă, dacă îi trebuie ceva, îi dau, cât pot. Marele bai e că nu pot munci. Când are nevoie de bani pentru un corn, sau pentru chips, îi dau. Îi spun că trebuie să înveţe, să aibă o meserie. Îmi doresc să trăiesc până are 18 ani. Apoi, pot muri liniştită”, ne-a spus tanti Floare.
Îşi iubeşte enorm nepotul şi se luptă din toate puterile pentru binele lui. Odată cu moartea mamei, Alex a rămas, legal, al nimănui. Deocamdată. Bunica îşi doreşte să-i fie tutore, dar problemele de sănătate, precum şi condiţiile în care locuiesc, nu-i sunt favorabile.

Dor de mama

Alex nu vrea şi nici nu ar putea să se despartă de bunica. La cei 12 ani, a învăţat să fie voinic, se mulţumeşte cu ceea ce are, şi este dispus să lupte pentru a reuşi în viaţă. Nu s-a hotărât, deocamdată, ce o să se facă atunci când va fi mare, dar i-ar plăcea să fie şofer pe TIR, pentru că, spune el, îi plac maşinile.

Copilul de 12 ani iubeşte munca

“De mama îmi este dor. De lipsit nu-mi lipseşte nimic”, spune un copil care nu duce dorul unui laptop sau al unui joc pe calculator, aşa cum fac copiii de vârsta lui.

Pentru Alex ziua începe la ora 06.00 când se trezeşte să meargă la şcoală. Nu mănâncă dimineaţa. “Nu îmi este foame. Aşa m-am obişnuit”, spune senin.

La ora 07.00 este la autobuz, după care, în aproximativ 10 minute, ajunge la şcoală. Până la ora 08.00, când încep orele, se joacă sau vorbeşte cu colegii. În jur de ora 14.00, copilul ajunge acasă, mănâncă, îşi face temele şi începe munca de pe lângă casă.

“Mai mătur în grădină, pe lângă casă, dau de mâncare la animale, aduc lemne, şi ce mai zice bunica să fac”, spune Alex. E un copil bun, cu vise multe, zâmbeşte, şi ajută.

Împarte cu bunica o cameră cu podele vechi şi două paturi despărţite de o masă. Frigul intră fără milă printre geamurile vechi, în timp ce umezeala se simte în pereţii casei, mai ales că fântâna, dacă poate fi numită aşa o gaură din care îşi trag apa, este săpată în cămăruţa de la intrare. Mai multe carpete stau întinse pe pereţi, iar câteva icoane sunt bătute în cuie, cu speranţa că rugăciunile lor sunt auzite unde trebuie, de către cine trebuie.

Vise şi speranţe

Luna decembrie este luna magiei, a sărbătorilor, a familiei, a dăruirii. În timp ce copiii de vârsta lui Alex trimit spre Moş Crăciun liste întregi cu dorinţe, copilul crescut de bunică nu îndrăzneşte să viseze la prea mult.

”Eu, de sărbători, nu vreau nimic special. Poate un telefon şi nişte jucării. Un tractor, sau TIR-uri micuţe, sau maşinuţe. O să mi le aducă (n.r. Moşul) dacă sunt cuminte. Depinde. Uneori sunt mai cuminte, alteori sunt şi mai răuţ”, mărturiseşte copilul. Nu ştie ce este acela brad de Crăciun împodobit. Îşi doreşte unul mare, în care să atârne multe, multe bomboane de ciocolată. Nu ştie când va veni aceea zi, dar îi place să spere.

La 12 ani, Alex este o mână de om care îşi iubeşte bunica enorm de mult, şi care spune că nu oboseşte niciodată. Visează ca atunci când va fi mare o să reuşească să repare casa bunicii, şi o să-şi facă o fermă.

“Nu am niciun secret. Nu îmi place să stau toată ziua în casă, la televizor sau în faţa calculatorului. Mie îmi place mai mult să lucrez”, explică puştiul.

Cum să-l autăm

Alex şi bunica lui au nevoie, în primul rând, de condiţii decente de locuit: o cameră în care să doarmă, o baie şi o bucătărie amenajată omeneşte.

Fântâna din casă

Peste câteva zile, creştinii sărbătoresc Naşterea Domnului. Întotdeauna, pentru oamenii cu suflet frumos, Dumnezeu şi oamenii buni împlinesc miracole. Cei care doresc să le dea o mână de ajutor pot intra pe pagina de Facebook- Ajută-l pe Alex să rămână acasă- creată special pentru ajutorarea voinicului cu zâmbetul pe buze.