VIDEO Urgia a lovit vestul ţării. DN 1 este acoperit de ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O furtună puternică a lovit vestul ţării. Circulaţia pe Drumul Naţional 1, în localitatea bihoreană Borod, se desfăşoară cu dificultate după ce apa de pe carosabil a ajuns să măsoare chiar şi 20 de centimetri.

De sâmbătă seara şi până duminică la prânz, judeţul Bihor se află sub cod portocaliu de furtuni. La numărul unic de urgenţă 112 s-au înregistrat mai multe apeluri după ce, în urma ploilor, circulaţia pe Drumul Naţional 1, în localitatea bihoreană Borod, se desfăşoară cu greutate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” Bihor, ploaia torenţială a făcut ca apa să ajungă la peste 20 de centimetri pe carosabil.

 "Am informat şi Poliţia Rutieră, pentru a trimite forţe în situaţia în care se impune dirijarea traficului. Date fiind condiţiile meteorologice, personalul ISU Crişana a fost suplimentat pe partea de dispecerat şi organizare. Încă nu a fost cazul să aducem personal suplimentar pentru intervenţi", a declarat capitanul Horia Cheregi purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

image

Au mai fost solicitări în legătură cu două curţi, din aceeaşi localitate, care au fost inundate. În zonă a fost direcţionat, de la Staţia de pompieri Aleşd, un camion de intervenţie cu motompompă. Deşi apa s-a retras, pompierii au rămas în zonă şi evaluează situaţia, dată fiind avertizarea de cod portocaliu de furtuni, care va rămâne în vigoare până duminică la prânz.

O altă localitate afectată de codul portocaliu este Beznea unde a căzut grindină.

Furtună în Bihor

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite