FOTO VIDEO Fascinanta călătorie cu Transsiberianul, din Baikal la Moscova. De ce e nelipsit samovarul din tren şi cum poţi să „pescuieşti“ într-o gară

Alexandru Agatinei, un tânăr din Bucureşti pasionat de călătorii şi aventură, a experimentat o călătorie de 5.000 de kilometri pe a doua cea mai lungă reţea de cale ferată din lume.

O călătorie cu Transsiberianul, fie şi pe numai o porţiune din grandioasa reţea de cale ferată ce măsoară 9.288 de kilometri, poate fi lesne inclusă în topul experienţelor ce merită trăite o dată în viaţă. De acest lucru s-a convins Alexandru Agatinei, 28 de ani, un tânăr din Bucureşti care a ales să revină acasă cu Transsiberianul dintr-o expediţie pe lacul Baikal (The Ice Run) întreprinsă în perioada 10-26 martie împreună cu un bun prieten, Vlad Grigore.

„Atunci când ne planificam expediţia pe lacul Baikal, eu am zis că vreau să mă întorc cu Transsiberianul, să experimentez o astfel de călătorie şi să vin aşa, mai lejer. Biletul l-am luat încă din ţară, online. M-a costat vreo sută de euro, la clasa a III-a, care e cea mai ieftină opţiune. Cu avionul era de două ori mai mult şi călătoria durează vreo 5-6 ore, cu trenul am făcut patru nopţi şi trei zile“, povesteşte Alex care s-a îmbarcat în Transsiberian în seara zilei de 26 martie, din staţia Irkutsk.

Alexandru Agatinei  

5.000 de kilometri în patru nopţi 

Reţeaua Transsiberiană are aproape 9.300 de km, iar Alexandru a parcurs o rută ce măsoară mai bine de jumătate din lungimea totală a căii ferate care străbate Federaţia Rusă de la un capăt la altul, respectiv din capitala Moscova şi până în Extremul Orient, la Vladivostok, oraşul port de la Oceanul Pacific.

„Eu am călătorit pe ruta Irkutsk - Moscova, dar staţia de plecare a trenului era Ulan-Ude, o localitate aflată pe coasta estică a lacului Baikal. Am urcat din Irkutsk, care e pe coasta vestică a lacului, adică la vreo 500 de kilometri de staţia de plecare a trenului transsiberian. În total, am parcurs cam 5.100 de kilometri de la Irkutsk la Moscova“, a detaliat Alexandru.

Pe această distanţă enormă (echivalentă cu un drum dus-întors Bucureşti - Londra), tânărul a trecut prin patru zone de fus orar, şi prin tot felul de variaţii de temperaturi.

„Când am plecat din Irkutsk vremea era în încălzire, erau câteva grade cu plus, dar în expediţia de pe lacul Baikal am prins şi minus 30 de grade noaptea. Cu cât avansam mai în interiorul ţării, era tot mai frig. Când am ajuns în Moscova, am dat de o vreme senină, chiar dacă era un frig pătrunzător. În schimb, colegul Vlad Grigore, care s-a întors în ţară cu avionul, a prins ploaie îngheţată, aşa că schimbările climatice nu-s chiar o glumă“. 

Transsiberianul în staţia de plecare din Irkutsk FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei

Viaţa în transsiberian la clasa a III-a 

Bucureşteanul spune că a decis să nu aleagă o clasă superioară a trenului, tocmai pentru a simţi cât de autentic e să călătoreşti cu Transsiberianul, la un loc cu oameni simpli, şi în condiţiile cele mai puţin pretenţioase de transport pe calea ferată.

„Un vagon de clasa a III-a e un vagon deschis, plin de banchete, are o capacitate de 60 de călători pe paturi suprapuse. Tot ce faci se întâmplă acolo, nu ai nici un fel de intimitate. La vagoanele de clasa a II-a şi clasa I nu am intrat, dar din ce mi-au spus alţi călători, sunt din ce în ce mai puţine paturi, şi compartimente unde beneficiezi şi de toaletă proprie“.

Alex a fost printre puţinii călători din vagon care au mers până la capăt de linie, la Moscova, cei mai mulţi dintre companionii de drum coborând pe parcurs.

„Am tot schimbat grupuri: ba erau grupuri de muncitori navetişti, mulţi care lucrau chiar în sistem, la reţeaua feroviară, sau am fost grupuri de turişti, dar localnici. Am prins la un moment dat şi un grup de copii, cu însoţitori care mergeau într-o excursie“, povesteşte Alexandru. Prezenţa lui, ca român, în transsiberian a stârnit oarece semne de întrebare, însă tânărul european a socializat repede cu pasagerii din vagon.

„Oamenii erau curioşi ce se caut eu în acel tren, aveam bagajul cel mai mare din vagon, abia l-am pus pe nişe rafturi. Le vorbeam în engleză şi chiar în română atunci când mi-am dat seama că avem multe cuvinte pe care şi noi le-am împrumutat de-a lungul timpului din slavonă. Ne-am înţeles mult şi prin semne, limbajul internaţional. Din priviri şi din zâmbete, totul era în regulă“.

Atmosfera din vagonul de clasa a III-a din transsiberian FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei

La capitolul Comunicare „stranierul“ din tren a fost cel mai greu pus la încercare de o bătrânică. Femeia trecea din când în când pe culoarul din vagon cu o ofertă de produse alimentare preambalate sau proaspete, însă Alex nu reuşea să o facă să înţeleagă că ar vrea să cumpere ceva care să nu conţină carne.

„Până am dat de o gogoaşă cu cartofi ‒ deoarece eu nu mănânc carne ‒ a durat ceva timp. De câteva ori am încercat să-i spun că vreau ceva, dar să nu conţină carne. Avea ceva cu pui, ceea ce, în concepţia lor nu e carne, şi într-un final am apucat să fac şi eu o achiziţie de la bufetul ei mobil“. 

Samovarul, nelipsit nici din transsiberian 

Un lucru care l-a surprins plăcut pe tânărul călător român a fost că trenul transsiberian nu a avut întârziere nici măcar un minut, în ciuda distanţei considerabile parcurse în cele patru nopţi şi trei zile. „A fost o surpriză enormă să constat că am plecat la ora şi minutul la care trebuia din Irkutsk, şi am ajuns la ora şi minutul la care trebuia în gara din Moscova. A funcţionat ca un tren japonez, ca un ceas elveţian din punct de vedere al programului, cu toate că au fost şi condiţii vitrege pe unde treceam, lucru vizibil şi de pe geamul vagonului“.

Date fiind condiţiile meteo, Alex a observat că trenurile sunt foarte înalte, la fel cum sunt şi peroanele în gări.

„Nu trebuie să te chinui să te apleci foarte mult ca să intri pe sub tren când staţionează“, a mai constatat românul. Vagonul de clasa a III-a este amenajat special pentru ca pasagerii să aibă un confort minim pentru a se odihni în majoritatea timpului. „Pentru locul de pe paturile suprapuse se asigurată o saltea, o pernă şi un set sigilat de aşternuturi foarte curate. Primeşti chiar şi un prosop. Eu nu am avut experienţa asta, dar am auzit că în unele momente ale călătoriei, afară se face atât de frig, încât se resimte şi în vagon, îngheaţă geamurile şi pe dinăuntru“.

Un element nelipsit din tren este samovarul amplasat în fiecare vagon. „E o cultură în călătoria cu Transsiberianul să foloseşti samovarul cu apă fierbinte pentru a face ceai, cafea, sau mâncare. E foarte obişnuit, mai toţi ruşii aveau plicuri sau casolete care conţineau fidea şi tot felul de produse pentru ciorbe şi chiar fel principal. Samovarul este amplasat în zona de acces în vagon, vis-a-vis de compartimentul controlorului“, a povestit Alexadru Agatinei.

La extremităţile vagonului sunt amplasate şi toaletele, spaţii în care sunt amenajate şi duşuri. „Cam toată lumea aştepta momentul când era liber şi nu a fost nevoie să se formeze cozi la uşa toaletei“

Prezentarea vagonului din transsiberian

Escapade nocturne prin oraşele ruseşti

Tânărul român spune că majoritatea călătorilor cu transsiberianul folosesc timpul petrecut în tren ca să se odihnească. „Mişcarea trenului pe şine e destul de lină, nu o resimţi, îţi cam devine natură şi poţi avea un somn liniştit, odihnitor. Fonic vorbind, vagoanele sunt bine izolate, nu ajunge în interior sunetul de afară“.

Alex nu a observat la pasagerii din vagonul său un mare apetit pentru tehnologie, să stea cu telefoane sau cu tablete în mână, doar copiii fiind mai preocupaţi de jocurile de pe smartphone.

„Adulţii, oamenii de vârsta a doua în general, citeau cărţi, reviste, rezolvau probleme de rebus, unii jucau nişte jocuri de cărţi. Era o atmosferă de vacanţă în tren. Se mai uitau curioşi la mine când făceam tot felul de filmări şi le gustau cu interes când vedeau că mă plimb prin vagon cu camera şi zic ceva poate şi de ei“.

Peisajul hibernal văzut de pe geamul trenului nu avea prea multe variaţii: pădurea, taigaua cu copacii specifici, multă zăpadă şi, din când în când apărea câte o aşezare izolată. „Nici nu-ţi dai seama cum poţi să ajungi până la acea casă, pentru că nu se văd drumuri care să ducă până acolo. Dacă te uiţi încontinuu pe geam, ai impresia, uneori, că vezi aceeaşi imagine. Vara s-ar putea să fie mai spectaculoasă priveliştea din tren. Dar din ce am auzit, dacă mergi vara din Moscova spre Extremul Orient, pe cale rutieră, dai de un peisaj foarte plat“.

Peisaj fotografiat din transsiberian FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei

Alex spune că pe ruta de 5.000 de kilometri, trenul a avut aproximativ 80 de staţii, dar numai în oraşele mari staţionările au fost de mai lungă durată, cam 30-40 de minute.

„Am decis ca în aceste oraşe -  Krasnoiarsk, Novosibirsk şi Ekaterinburg, unde trenul a stat vreo 40 de minute, să ies şi să fac o scurtă vizită. Mi-am pus cronometrul să meargă 15 minute spre centrul oraşului şi 15 minute să mă întorc. De fiecare dată am cam simţit că urmează să pierd trenul, deşi îmi stabilisem să merg pe ceas. Cu toate astea, simţeam că ceva ar urma să se întâmple. În Novosibirsk am alergat înapoi spre gară, simţeam că nu mai pot să respir şi mai erau câteva minute până să plece trenul“, povesteşte Alexandru care a mai adăugat că doar în oraşul Krasnoiarsk trenul a avut oprire în timpul zilei, în timp ce în Novosibirsk şi Ekaterinburg transsiberianul ajunsese la ore târzii din noapte.

Ekaterinburg, noaptea FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei

La pescuit în gara Barabinsk

Chiar de la urcarea în transsiberian, Alexandru a constatat că accesul călătorilor în tren este permis doar în vagonul unde e rezervat locul pe bilet, iar controlorii verifică mereu actul de identitate, paşaportul în cazul cetăţenilor din UE.

„Dacă nu ai paşaport nu intri în tren sub nici o formă, chiar dacă ai bilet. În principiu, îţi laşi biletul de călătorie la aceşti responsabili de vagon dacă vrei să ieşi din tren în gările unde staţionează mai mult. Dar eu am prins pe aceşti 5.000 de km controlori-femei care se obişnuiseră deja cu mine. Îşi făceau şi ele griji de fiecare dată când urma să plece trenul şi nu mă vedeau, iar atunci când apăream, parcă aveau şi ele o uşurare, li se citea pe faţă“ îşi aminteşte tânărul.

Pe parcursul călătoriei, Alex a transmis imagini live din tren, iar un prieten l-a sfătuit să coboare în staţia Barabinsk, o mică gară între Novosibirsk şi Ekaterinburg unde localnicii îi aşteaptă pe călătorii din transsiberian cu o ofertă bogată din peşte şi produse tradiţionale. 

Transsiberianul în staţia Barabinsk

„Un bun prieten, Teodor, mi-a transmis: «Alex, vezi că în gara din Barabinsk poţi să pescuieşti». Cum s-a deschis uşa vagoanelor, au venit băbuţe cu peşte afumat, cu blănuri, cu produse locale din lână. Erau patrule de poliţie, cum e peste tot prin gări şi prin nodurile de circulaţie publică, dar nu le ziceau nimic, nu au treabă cu acest gen de comerţ la uşa vagoanelor“. 

Comerţ în staţia Barabinsk FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei

În sacul de dormit lângă zidurile Kremlinului

Transsiberianul l-a lăsat pe Alexandru la destinaţie, în gara Iaroslav din Capitala Federaţiei Ruse pe 30 martie dimineaţă, în jurul orei 5. „Am ajuns la Moscova la aceeaşi oră ca ora României, pentru că în Rusia nu s-a trecut la ora de vară, cum s-a procedat la noi în acel weekend“.

Până la prânz, când urma să decoleze spre Bucureşti, tânărul român a avut la dispoziţie câteva ore bune pentru a explora şi centrul metropolei. Împreună cu un prieten basarabean a ajuns în zona Kremlinului, iar în Piaţa Roşie a vrut să facă o mică nebunie.

„Mi-am zis: «Hai să văd cum e să stai în Piaţa Roşie altfel, în sacul de dormit», iar prietenul mi-a făcut şi o poză. Era plin de poliţie în zonă, dar nu a venit nimeni să ne întrebe de sănătate, chiar dacă unii începuseră să se uite cam sceptic la noi“. 

Alex în sacul de dormit în Piaţa Roşie din Moscova FOTO: Facebook

Împreună cu amicul său, Alex a înconjurat zona Kremlinului, apoi a luat un prânz ad-hoc în centrul metropolei.

„Am înţeles de la prietenul meu că oraşulare  o comunitate foarte mare de expaţi, uneori abia mai auzi rusa vorbindu-se prin Moscova de cât de mulţi străini sunt. Stau permanent, sau semipermanent în Capitala Rusiei pentru că lucrează pe la tot felul de companii multinaţionale cu sedii în Moscova. Sunt cartiere întregi despre care se ştie că sunt locuite de francezi, germani sau de americani“. 

Experienţa The Ice Run 

Înainte de a călători cu Transsiberianul, Alexandru Agatinei a participat la o aventură extremă pe lacul Baikal, în echipă cu Vlad Grigore, co-fondator al platformei Today You Can Do Anything, o comunitate ai cărei membri îşi propun să doboare cât mai multe limite. Cei doi au fost primii români din istoria concursului The Ice Run, o competiţie caritabilă care a provocat 15 echipaje să traverseze cel mai adânc lac din lume, complet îngheţat, pe motociclete cu ataş.

Timp de două săptămâni, Alex şi Vlad doi au trăit experienţe la temperaturi extreme în Siberia îngheţată, parcurgând un traseu de 800 de km cu o motocicletă model Ural, produsă în anii '80.

Alex şi Vlad Grigore cu motocicleta în expediţia The Ice Run FOTO: Facebook/Alexandru Agatinei 

„Am mers pe lac de la Irkutsk la Severobaikalsk, şi înapoi, prin pădure şi pe albiile râurilor îngheţate. Ziua, pe motocicletă, temperaturi de  minus 20 de grade erau mult mai mult resimţite, chiar cu echipament termic. Dacă scoteai mănuşile, crăpăturile din palme apăreau ca cele din gheaţă. Mi s-au umflat mâinile, de s-au speriat colegii din alte echipaje“. La finalul călătoriei, cei doi temerari au făcut şi o scurtă baie în apa lacului Baikal, când afară erau -30°C.

Destinaţii de vizitat de pe traseul transsiberianului  

Alex Agatinei spune că Ekaterinburg este unul din oraşele care merită o atenţie deosebită pentru cei care au ocazia să călătorească cu transsiberianul. „Ekaterinburg e un oraş foarte încărcat de istorie, ce poartă numele e locul în care întreaga familie a ultimului Ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a fost masacrată. Şi celelalte două oraşe unde Transsiberianul a oprit mai mult şi le-am şi parcurs, Krasnoiarsk şi Novosibirsk, chiar şi Omsk, sunt de văzut într-un turneu turistic“, este recomandarea lui Alexandru.