Neamţ: Pelerinaj la femeia-vraci din Sabasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Pelerinaj la femeia-vraci din Sabasa
Neamţ: Pelerinaj la femeia-vraci din Sabasa

Suferinzii intră în casa Anei Lupescu mai repede decât în cabinetul unui medic, iar tincturile şi alifiile ei din plante sunt foarte căutate.

Ana Lupescu din Sabasa, un sat din comuna nemţeană Borca, tratează bolile cu leacuri din plante medicinale. Are 84 de ani, iar lumea îi spune mama Ana. Prepară singură ceaiuri, tincturi şi alifii din sute de plante adunate din munţi sau cultivate în propria grădină.

Mai citeşte şi:
Tanti Lenuţa, doftoreasa de oase din Humuleşti


Nu are decât şapte clase şi mărturiseşte că a învăţat tainele plantelor de la Dumnezeu. Până în urmă cu câţiva ani, în curtea casei sale se afla un cazan cu ceai făcut din peste o sută de plante. Acum le dă bolnavilor amestecul de ierburi, ca aceştia să-şi prepare acasă ceaiul, despre care spune că vindecă multe boli, „căci organismul îşi ia din el ceea ce îi trebuie“. Bătrâna nu mai reuşeşte să-şi strângă plantele, ca în tinereţe, şi trebuie să plătească oameni. „În tăţi munţii ăştia am oameni la strâns plante. Eu nu mai am nici vreme, nici putere“, spune mama Ana.

Când am ajuns la Sabasa, tămăduitoarea avea o bolnavă căreia îi făcuse împachetări cu o plantă al cărei nume îl ţine secret. „Ea spune că are cancer. Avea burtă mare, i-am făcut împachetări cu nişte plante care nu se fac decât pe locuri unde putrezeşte lemnul“, adaugă bătrâna. Când vine vorba de cancer, vindecătoarea este categorică: „Dacă a fost operat, nu se mai poate face nimic. Cancerul nu-l zădărăşti!“. În plus, şansele de vindecare cresc dacă organul nu este afectat în totalitate.

Bătrâna susţine că mulţi bolnavi sunt trimişi la ea chiar de medici, dar că nu poate trata orice boală. „De ce să mă laud cu ce nu se poate?!“, spune tămăduitoarea. Este convinsă că un om cu credinţă poate trăi 100 de ani şi se speră ca ştiinţa ei să fie dusă mai departe de fiul şi de nora ei, Ştefan şi Elena Lupescu.

A învins cancerul, deşi medicii i-au mai dat doar o zi de trăit

Printre bolnavii care au călcat pragul casei Anei Lupescu se numără şi Vasile Astănoaei (83 de ani), din comuna nemţeană Rediu, căruia un medic de la Spitalul Judeţean Neamţ nu i-a mai dat decât o zi de viaţă. Totul a început acum 11 ani cu o durere foarte mare de  gât. „De la spital m-au trimis acasă cu diagnosticul de cancer. Copiii au fost avertizaţi de medici să se pregătească de înmormântare“, şi-a amintit bărbatul. La recomandarea unei vecine a plecat la mama Ana. „Am primit o cataplasmă pe care am ţinut-o la gât o săptămână. Am plecat de la Borca cu o pastă din plante, pe care trebuia s-o mănânc înainte de mesele principale“, îşi aminteşte Vasile Astănoaei, care este sănătos şi acum.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite