Regizorul Cătălin Saizescu: „Filmul «Scurtcircuit», despre incendiul de la maternitatea Giuleşti, nu te lasă să rămâi indiferent“

Cătălin Saizescu, unul dintre cei mai apreciaţi tineri regizori români FOTO: Gulliver/Getty Images

Lungmetrajul „Scurtcircuit“/ „Fault Condition“, regizat de Cătălin Saizescu, a fost premiat, recent, pentru realizări artistice remarcabile, la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Shanghai din China.

Filmul „Scurtcircuit“, care a luat un premiu de top acordat la Festivalul de Film de la Shanghai, va avea premiera în România în această toamnă. Producţia a fost inspirată din tragicul eveniment din august 2010, când mai mulţi nou-născuţi au murit în incendiul din salonul de terapie intensivă neonatologie al maternităţii Giuleşti. „Filmul spune povestea de dragoste a doi adolescenţi, Melania şi Emi, prinşi în vâltoarea catastrofei. Am încercat un soi de exorcizare a felului în care suntem obişnuiţi să tratăm problemele grave cu care ne confruntăm“, a povestit regizorul Cătălin Saizescu (41 de ani), într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Premiul Festivalului de la Shanghai a fost acordat „pentru curajul de a aborda drame contemporane, pentru abilitatea de a combina perspective diferite ale aceluiaşi adevăr“, după cum a motivat juriul.

„Weekend Adevărul“: Lungmetrajul „Scurtcircuit“ este inspirat din tragedia de la maternitatea Giuleşti. Cum v-a venit ideea realizării lungmetrajului şi cât de greu şi lung a fost drumul de la idee până la produsul finit?

Cătălin Saizescu: În seara zilei de 16 august 2010, priveam stupefiat la drama ce se transmitea în direct pe canalele TV: incendiul salonului de terapie intensivă neonatogie al Maternităţii „Panait Sîrbu“ din Bucureşti (Maternitatea din Giuleşti, cum este cunoscută popular). Copiii mei, Maria şi Matei, veniseră pe lume cu cinci, respectiv doi ani în urmă în acelaşi loc în care acum nişte bieţi părinţi nefericiţi îşi pierdeau odraslele sau trăiau drame inimaginabile alături de copiii de-abia născuţi, prematuri supravieţuitori ai unor temperaturi devastatoare, de peste 200 de grade Celsius.

În 2011, preluam proiectul unui film de la o altă companie aflată în imposibilitatea continuării producţiei din cauza slabei finanţări, film al cărui scenariu avea la bază povestea unei femei care-şi dă spre adopţie copilul proaspăt născut în schimbul unor foloase materiale, practic subiectul sensibil al anilor ’90 şi chiar 2.000, când în România, din cauza unor vicii legislative în domeniul adopţiilor internaţionale, s-au consumat nenumărate drame atât pentru copiii răspândiţi în toate colţurile lumii de a căror urmă nu a mai dat nimeni în multe dintre cazuri, cât şi de părinţii acestora, fiecare cu partea lui de vină al cărei cuantum e greu de stabilit. Fiind convins că evenimentul de la Giuleşti nu poate să treacă neobservat şi tocmai pentru a conştientiza gravitatea unor accidente de acest gen ce nu trebuie repetate – accidente pentru care se impun măsuri drastice de siguranţă, măsuri ce pentru lumea civilizată, ajunsă la un înalt grad de responsabilitate constituie o normalitate – am decis, împreună cu talentata scenaristă Ioana Vicol să înglobăm acest paragraf în povestea iniţială. Forţa întâmplărilor reale a acaparat până la urmă întreg scenariul filmului. Filmul a fost realizat pe baza unei documentări în detaliu, studiind dosarele procuraturii, citind toate articolele de presă şi declaraţiile martorilor oculari, declaraţiile părinţilor, ale cadrelor sanitare şi ale pompierilor salvatori.

Am coroborat informaţiile oficiale cu cele obţinute din interior, am reuşit, zic eu, să spunem o poveste, fictivă, ce-i drept, dar care respectă într-o foarte mare măsură realităţile momentului.

Filmul tratează şi problema delicată a mamelor minore...

Da, aşa este. O altă temă socială pe care am ţinut s-o punctăm este problema mamelor minore, care în România a atins cote alarmante. Nu degeaba eroina noastră principală, Melania (n.r. – Maruca Băiaşu) este o elevă de 15 ani, provine dintr-o familie modestă cu un tată alcoolic (n.r. – Valentin Popescu) şi o mamă (n.r. – Magda Catone) care acceptă compromisul unei tranzacţii financiare prin darea spre adopţie a nepoţelului încă nenăscut, în schimbul avansului pentru achiziţia unui apartament. A fost forţată şi de directoarea liceului în care lucrează ca secretară (n.r. – Oana Ştefănescu) şi mama lui Emi (n.r. – Manuel Nicolae), iubitul Melaniei, sub ameninţarea pierderii locului de muncă, mică remuneraţie din care reuşeau să supravieţuiască cu toţii. Inspiraţia personajului Melaniei a venit din realitate: una dintre mamele copiilor implicaţi în catastrofă era minoră.

Care a fost personajul cel mai greu de conturat şi construit? Distribuţia este una amplă, atât cu actori de renume, cât şi cu amatori. Cum s-au desfăşurat filmările? Povestiţi-ne despre distribuţia pe care aţi ales-o.

Aşa cum ruşii credeau la începuturile cinematografiei în decupajul beton armat de la Pudovkin citire, eu cred cu tărie în actorii pe care mi-i aleg în distribuţie. Chimia actorilor care interpretează personajele transpiră în acel „cinema“, cum îmi place mie să zic, care se naşte şi te captează ţinându-te pironit în scaunul cinematografului avid să trăieşti povestea până la sfârşit pentru a gusta din plin deznodământul. Întâlnirea cu actori de calibru precum Dorel Vişan, Valentin Popescu, Oana Ştefănescu, Ionel Mihăilescu, Magda Catone, Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ şi lista continuă, dar spaţiul în ziar e limitat, ei bine, întâlnirea cu toţi aceşti actori a fost un regal. Bucuria de a lucra cu actori talentaţi şi pasionaţi de nobila meserie pe care o practică s-a amplificat cu fiecare zi de filmare, cu fiecare cadru şi secvenţă întipărită.

Ce rol interpretează Dorel Vişan?

Nu cred că aş fi putut găsi în rolul managerului de spital un actor mai potrivit decât Dorel Vişan. Sau că în rolul directorului de la adopţii – un personaj mai complex decât cel pe care l-am creat cu Adrian Hostiuc. Mă bucur că am pus-o în valoare pe Oana Ştefănescu, o actriţă cu un potenţial cinematografic enorm şi că i-am oferit Magdei Catone contreemploi-ul dramatic de care cred că avea nevoie. În aceeaşi idee a distribuţiei în contreemploi, Georgiana Saizescu a interpretat rolul Asistentei, încercând să înţeleagă mai bine personajul prin documentare şi practică sanitară într-o maternitate reală timp de mai multe săptămâni. Cuplul de „spanioli“, Nicodim Ungureanu şi Paula Chirilă, dă culoare şi aduce un zâmbet amar, dar fiţi convinşi de faptul că personajele lor, Cornel şi Raluca, îşi au corespondent în parveniţii contemporani lipsiţi de orice formă de etică şi de umanitate, oameni pentru care puterea banului e mai presus de orice.

Pompierul salvator interpretat de Constantin Florescu, doctorul implicat în operaţiunea de salvare, interpretat de Damian Oancea, doctorul şi doctoriţa, care preiau copiiiarşi sau tatăl care se implică în salvarea prematurilor spărgând uşa blocată a salonului incendiat sunt tipologii de eroi ce acţionează, eroi pe care-i întâlnim din ce în ce mai rar, dar care există şi îşi merită locul în vieţile şi în filmele noastre.

Filmul a fost premiat recent la Shanghai, pentru realizări artistice remarcabile, iar juriul şi-a motivat alegerea prin „curajul de a aborda drame contemporane, pentru abilitatea de a combina perspective diferite ale aceluiaşi adevăr“. Care este cea mai mare provocare care necesită acest curaj, când vine vorba de abordarea unui astfel de subiect?

Cred că acest accident trebuie să rămână în conştiinţa colectivă şi sper că vom învăţă cu toţii din greşelile altora, am încercat un soi de exorcizare a felului în care suntem obişnuiţi să tratăm problemele grave cu care ne confruntăm, automatismele, clişeele şi monotonia unor sisteme mai mult sau mai puţin impuse într-un mecanism administrativ defectuos, care ne este impus cu obstinaţie de câteva decenii bune. Asta se întâmplă în detrimentul unei vieţi liniştite şi lipsită de grija zilei de mâine, într-o societate în care normalul ar trebui să se aşeze la rang de obişnuit, într-un secol în care sperăm cu toţii că singura problemă pe care n-ar fi trebuit să ne-o mai punem ar fi fost însăşi supravieţuirea...

Din păcate, în toamna anului 2015, în care am filmat „Scurtcircuit“, o altă tragedie de proporţii a zguduit o naţiune întreagă: incendiul de la Clubul Colectiv. Unul dintre membrii echipei care m-a ajutat la realizarea acestui film, Daniel Ciobanu, ne-a părăsit împreună cu alţi 67 de tineri. Provocarea cea mai mare este să ieşim de după deget şi să spunem lucrurilor pe nume. Să nu uităm că numai împreună putem izbândi...

Dacă ar trebui să rezumaţi „Scurtcircuit“ în câteva fraze-cheie, care ar fi acelea?

Am una singură: Acesta nu este doar un film!

Se ştie că găsirea unei finanţări pentru realizarea unui film este un procedeu foarte complicat şi dur în România. Cum a fost acest procedeu în cazul filmului „Scurtcircuit“ şi care a fost bugetul filmului?

După preluarea proiectului, în 2011, am aşteptat patru ani definitivarea contractului cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi după schimbarea a doi directori cu nume sonore, am ieşit în sfârşit din marasmul birocratic instituit politic, cu ajutorul unui adevărat profesionist în persoana doamnei director Anca Mitran. Ea şi-a pus semnătura pe contractul de creditare la finalul anului 2014, pentru a putea demara filmările. Beneficiind şi de finanţarea Televiziunii Române, dar şi de suportul altor entităţi private, am reuşit, împreună cu aportul propriu al meu, ca producător, şi al celei fără de care acest film nu s-ar fi putut realiza, Carmen Tripăduş – coproducător şi producător executiv al filmului – să acoperim bugetul iniţial estimat la 2 milioane de lei, din care 795.000 lei a fost creditul CNC.

„Scurtcircuit“ a fost primul film românesc selectat la prestigiosul Festival de la Shanghai. Cum a fost experienţa de a participa la acel festival major şi care au fost cele mai interesante feedbackuri de acolo?

Este fascinant să fii invitat în competiţia oficială a unui festival de aşa calibru cum este Festivalul Internaţional de film de la Shanghai. Faptul că am putut interacţiona cu realizatori talentaţi, cu actori din toate colţurile lumii, producători şi distribuitori, multitudinea de filme interesante şi organizarea foarte bine pusă la punct au făcut din acest eveniment cultural excepţional un regal al cinematografiei mondiale. M-am bucurat să fim apreciaţi pe piaţa asiatică, al cărei lider de necontestat este China, fiind plăcut surprins şi de prezenţa în număr extrem de mare a spectatorilor la filmele din festival.

Există la ei o apetenţă pentru cinema care la noi parcă s-a estompat. M-am bucurat de o premieră mondială cu o sală plină, cinefili prin definiţie, dornici să interacţioneze la final cu noi, cu echipa, să ia autografe şi să se imortalizeze în poze cu fiecare actor şi actriţă, bucuroşi de interacţiunea cu creatorii unui film al cărui mesaj i-a atins. Aştept cu nerăbdare premiera din toamna acestui an pentru a lua pulsul spectatorilor români care cu siguranţă, fără a avea nevoie de traducere, or surprinde cât mai multe subtilităţi.

Producător de videoclipuri

Numele: Cătălin Saizescu

Data şi locul naşterii: 10 martie 1976, Bucureşti

Starea civilă: căsătorit, are doi copii

Studiile şi cariera:

În 1998, a absolvit Facultatea de Arte (Universitatea Hyperion), la secţia Regie film şi TV, clasa prof. dr. Mircea Drăgan.

Este licenţiat în Regie de teatru şi film la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti.

În 2004, şi-a făcut debutul în lungmetraj cu „Milionari de weekend“, după un scenariu pe care l-a semnat alături de Mihai Arghiropol. Filmul a primit Premiul juriului la Festivalul de film de la Dakar, premiul UARF pentru debut în lungmetraj.

În 2004, a fost producător şi producător executiv al lungmetrajului „Păcală se întoarce“, în regia lui Geo Saizescu.

Între 2001 şi 2007 a fost producător executiv al mai multor videoclipuri muzicale pentru formaţii ca Viţa de Vie, Paraziţii, Papa Jr.& Monik, Nemos, Dj Vasile, Mărgineanu.

Locuieşte în: Bucureşti.