Preparatele benefice din Ashwaganda, planta care imunizează organismul şi ne ajută să ne odihnim mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ashwaganda (Withania somnifera). Sursă foro: Food NDTV
Ashwaganda (Withania somnifera). Sursă foro: Food NDTV

Folosită de sute de ani în medicina ayurvedică, Ashwaganda (Withania somnifera) devine tot mai populară şi în fitoterapia modernă, datorită capacităţiilor demonstrate de studii pe care substanţele active ale plantei le au în înmulţirea anticorpilor.

Cunoscută şi ca ginsengul indian, Ashwaganda (Withania somnifera) este  o plantă ce creşte în India, Africa de Sud  şi Asia de Est. La noi în ţară o găsim, în general, sub forma diverselor preparate fitoterapeutice cu proprietăţi neuroprotectoare.  

„Unul dintre efectele benefice importante asupra organismului este acela de stimulare a producţiei de celule imunocompetente şi de anticorpi. Potrivit unui studiu realizat în 2003, Ashwagandha ar putea încetini creşterea celulele canceroase în cazul cancerului pulmonar, de sân şi de colon. Un alt studiu, realizat câţiva ani mai târziu, relevă faptul că aceeaşi Withania somnifera poate inhiba creşterea tumorilor fără a afecta celulele normale”, explică, pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie Elena Badea. 

Preparatele obţinute din această plantă au virtuţi terapeutice în insomnii, stres, gripe şi răceli.

„Substanţele active din această plantă cresc rezistenţa organismului la stresul fizic (poluare, oboseală, schimbări de temperatură) şi ne ajută să depăşim stresul psihic, conferindu-ne rezistenţă în faţa oboselii, de ajută, de asemenea, să fim mai calmi şi să avem un somn mai uşor şi mai liniştit. Potrivit unui alt studiu  publicat în anul 2000, Ashwagandha are şi efect anti-anxietate, unul asemănător unui  medicament folosit în tratarea tulburărilor de anxietate (lorazepamului), dar şi efect de diminuare a depresiei”, mai spune specialistul. 

În farmacii, Withania somnifera se găseşte  sub formă de comprimate, inclusiv în amestec cu extracte din alte plante. „Curele cu ashwaganda durează, de regulă, 30 de zile, după care se face o pauză 15 zile, tratamentul putându-se relua ulterior”, mai spune specialistul în fitoterapie, care recomandă consultarea unui medic înainte de a începe o astfel de cură.

Withania somnifera este considerată o plantă sigură, cu menţiunea că este totuşi periculoasă pentru femeile însărcinate, întrucât poate induce avort, dacă este consumată în doze foarte mari. Specialistul avertizează şi asupra faptului că preparatele din această plantă pot creşte efectul barbituricelor (medicamente care acţionează asupra sistemului nervos central), cu atât mai mult fiind necesară opinia unui medic cu privire la oportunitatea unei astfel de cure. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite