Un elev a suferit o desprindere de rinichi după ce un coleg l-a împins pe scări la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Argeş a deschis dosar penal pentru lovire în cazul unui elev de clasa întâi operat de urgenţă miercuri seara pentru desprindere de rinichi, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, după ce a fost împins pe scările şcolii din oraşul Costeşti de un elev de clasa a II-a.

Băieţelul de 7 ani şi cinci luni, elev în clasa întâi la şcoala din oraşul Costeşti, a fost împins de un coleg şi s-ar fi lovit cu abdomenul de stâlpul ce susţinea balustrada. Acasă, starea copilului s-a agravat şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde medicii au descoperit că a suferit o desprindere de rinichi. Micuţul a fost operat de urgenţă miercuri seara, starea sa fiind acum stabilă şi în afara oricărui pericol.

„În acest caz a fost deschis dosar penal pe lovire şi alte violenţe”, a declarat pentru Adevărul Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a deschis o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs altercaţia. „Elevul de clasa întâi a fost împins de un elev de clasa a II-a în timp ce ieşeau în pauză şi s-a lovit de stâlpul ce susţinea balustrada. Iniţial, băiatul nu a prezentat vreo simptomă, a fost la ore. Seara, pe la ora 17, după ce a ajuns acasă, a acuzat dureri în zona rinichiului şi a fost dus la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. A fost operat pentru desprindere de rinichi, starea lui fiind acum în afara oricărui pericol. Acel incident s-a produs din cea mai simplă joacă şi se putea solda cu consecinţe şi mai grave dacă băiatul s-ar fi lovit cu capul de stâlpul acelei balustrade. Am deschis şi noi şi poliţia o anchetă în acest caz. La nivelul şcolii se va constitui o comisie de disciplină. Cineva trebuie să plătească”, a declarat pentru Adevărul inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu.

Acum trei ani, la aceeaşi şcoală, un elev a fost bătut de profesorul de sport

În noiembrie 2014, la aceeaşi şcoală din Costeşti s-a mai produs un incident foarte grav. Un elev de clasa a VIII-a a fost bătut de profesorul de sport, după ce, înainte, fusese fugărit pe holurile şcolii pentru a i se aplica corecţia. După ce a fost prins, nu de profesor, ci de fiul acestuia, care intrase în şcoală fără a avea dreptul, băiatul de 14 ani a fost lovit de dascăl cu pumnii în abdomen şi cu capul în gură.

Legat de acest caz, inspectorul general Dumitru Tudosoiu spune că „sancţiunea pentru profesorul respectiv a fost atunci interdicţia de a participa timp de doi ani la concursuri pentru obţinerea gradelor şi i s-a redus salariul timp de şase luni. În opinia mea, a fost o sancţiune blândă pentru fapta comisă. Nu este normal ca un adult cadru didactic să bată un elev”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite