Amintiri din comunism: cum era viaţa de sportiv la un club de motocros în anii `80

Încă din anii `60 şi până în anul 1989, luna mai era aşteptată de câmpineni nu atât pentru deschiderea sezonului la iarbă verde, ci în mod special pentru evenimentul sportiv al anului: cupa ”Prieteniei”, o competiţie de motocros la care participau cei mai buni sportivi din Europa, Asia şi America de Sud, în special din ţări cu acelaşi regim politic precum România.

Pista de motocros, situată pe dealul Muscel din Câmpina, era considerată una dintre cele mai dificile şi deopotrivă periculoase din Sud-Estul Europei. Din cauza pământului foarte tare, cu foarte multă piatră, un motociclist care nu cunoştea traseul putea să cadă oricând. Poate şi de aceea, sportivii care s-au antrenat aici au devenit ulterior campioni naţionali şi europeni, detronând competitori mult mai bine echipaţi din RDG, Polonia sau URSS.

Câmpineanul Cătălin Duţă (50 de ani), maestru al sportului, cu 5 titluri de campion naţional la motocros, dintre care 4 consecutive, este printre puţinii români care se luptă să mai ţină în viaţă o ramură a sportului care la noi în ţară este prea puţin apreciată.

În anii 80, atunci când Cătălin a început să facă primele ture pe o motocicletă Mobra, motocrosul era considerat ”mândria ţării”, iar sportivii erau legitimaţi la Clubul Moto, susţinut financiar şi logistic de Uzina Mecanincă Poiana.

Competiţia naţională de motocros se organiza, aşa cum am precizat, la Câmpina, pe pista de pe dealul Muscel, în prezent dezafectată, iar la concurs participau sportivi din ţările comuniste.

”În competiţie participau de regulă opt ţări socialiste. Veneau primii patru sportivi din fiecare ţară. Echipa naţională a fiecărei ţări era formată din şapte sportivi, primii patru cei mai buni la categoria 125 cc şi primii trei la categoria 250 cc. Iar ca ţări erau URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Polonia, RDG, Iugoslavia şi România. Fiecare ţară avea o etapă în organizare. Se făcea un fel de reciprocitate. Ţara organizatoare oferea sportivilor cazare, masă şi plătea transportul concurenţilor. În Câmpina, sportivii erau cazaţi la singurul hotel din oraş, la Muntenia. Fiind încă sistemul socialist, fiecare uzină, cum era la vremea aceea, se ocupa de o naţiune.

Cătălin Duţă, într-o cursă, la Câmpina FOTO arhiva personală

Ţin minte că odată, când am fost la concursul din RDG, România a fost preluată de o crescătorie de pui. Eram noi miraţi pentru că la fiecare masă ne aduceau nişte pui imenşi preparaţi la rotisor, iar noi nu înţelegeam cum de erau atât de mari, obişnuiţi fiind cu cei mici din România. La fel se întâmpla şi în timpul concursului organizat la Câmpina. Turnătoria se ocupa de sportivii din Cehoslovacia, Neptunul se ocupa de Ungaria şi tot aşa. De când ajungeau în oraşul nostru, sportivii erau preluaţi de reprezentanţii acelor uzine, care se ocupau să-i plimbe, să-i cazeze, să le arate oraşul, muzeele”, a povestit Cătălin Duţă.

Cătălin Duţă (mijloc) alături de echipa sa FOTO arhivă personală

În anii 80, copiii din Prahova care visau la o carieră în motocros se iniţiau în tainele acestui sport la Casa Pionierilor din Câmpina, sub coordonarea profesorului Carol Schmidt. Aici a învăţat şi Cătălin Duţă să stăpânească motorul, alături de Joseph, Paul şi Otto, cei trei fii ai instructorului care aveau să devină şi ei mari sportivi în domeniul moto.

”Pe vremea acea lucram cu nişte motoare de Mobra, iar cadrul era de fapt o improvizaţie. Era o motocicletă destul de mare şi grea pe care mergeau şi seniorii”, îşi aminteşte Cătălin.

La start, pe pista de pe dealul Muscel din Câmpina FOTO arhiva personală Cătălin Duţă

După doi ani de antrenament la Clubul Copiilor, sportivul câmpinean reuşeşte să obţină aprobarea din partea părinţilor să se înscrie la categoria profesioniştilor şi aşa a ajuns să concureze pentru Clubul Moto aflat sub protecţia Uzinei de la Poiana.

”Sediul îl aveam la stadionul de fotbal de la Poiana, unde era secţia moto şi secţia bob, dar şi fotbal. Primul meu antrenor la clubul sportiv a fost Ştefan Chiţu, mare campion şi maestru al sportului. În anii 80, Clubul Poiana Câmpina era unul dintre cele mai importante în domeniul moto, care dădea cel puţin 2-3 sportivi pentru echipa naţională care mergea la competiţiile internaţionale. Toţi sportivii, în acea prioadă, eram angajaţi ai uzinei. Primeam salariu deşi noi nu mergeam decât la antrenamente, nu lucram efectiv în uzină”, spune Cătălin Duţă.

În anii 80 motocrosul avea o federaţie puternică, ce îşi permitea să susţină financiar cluburile care făceau performanţă.

Cătălin Duţă într-o competiţie organizată pe Pista de pe dealul Muscel din Câmpina FOTO arhivă personală

”Primeam câte două-trei motociclete noi pe an de la federaţie, dar ştiu că erau cluburi în ţară, aşa cum erau cel al Armatei (Steaua n.r.) sau cel susţinut de Autocamioane Braşov, care îşi permiteau să-şi cumpere singure motociclete şi nu mai aşteptau bani de la federaţie. Nici nu vreau să mă gândesc la cluburile din Germania şi chiar din Cehoslovacia. Sportivii lor îşi permiteau să aibă câte două motociclete, una de antrenament şi alta de concurs, iar pentru noi asta era un lux. Noi concuram pe motociclete fabricate în Cehoslovacia, iar concurenţii lor aveau motociclete japoneze. Asta era, dar performanţă tot am făcut”, spune Duţă

De la prima competiţie la categoria de 80 cc, atunci când sportivul câmpinean nici măcar nu ajungea cu picioarele pe pământ când se afla la bara de start pe motocicletă şi până la câştigara primului titlu de campion naţional au trecut zece ani. Din toată această perioadă au rămas în primul rând poveştile din spatele turneelor, mai ales a celor organizate în afara ţării. Faptul că făcea parte din lotul naţional oferea sportivilor posibilitatea participării la competiţii în străinătate. Astfel, odată cu aceste ieşiri s-a dezvoltat şi micul trafic de produse considerate de lux în România: blugi, parfumuri şi adidaşi.

Cătălin Duţă (trening roşu) alături de Matei Albulescu, fiul actorului Mircea Albulescu, un pasionat al sportului pe două roţi FOTO arhivă personală Cătălin Duţă

”Când am ieşit prima dată din ţară pentru mine a fost un şoc. Atunci când am intrat prima dată într-un supermarket, undeva la Budapesta, şi am simţit mirosul de cafea. Aveam 13-14 ani. Când ieşeam din ţară, era totul foarte clar din punct de vedere al cadourilor. Când mergeai în Rusia, de toţi banii cumpărai aur, că altceva nu aveai ce să cumpri de la ruşi. De la bulgari luam doar adidaşi Romica, din Germania cumpăram doar încălţăminte, luam de la saboţi până la ghete, tot ce se putea, iar din Ungaria luam deodorante, săpunuri şi şampon. Din România plecam cu o sticlă de coniac şi o vindeam în Ungaria de cinci ori preţul din ţară, iar cu banii obţinuţi cumpăram săpunuri pe care le vindeam în România. Aveam şi bani de deplasare pe care îi schimbam în valută. Erau nişte foi de schimb, iar pe o singură foaie primeai o ştampilă şi îţi schimba 250 de lei la bancă. Noi bani avem, dar nu puteam să schimbăm în valută mai mult. Aşa că am inventat o chestie. Cu picul, seara în baie ştergeam ştampila şi a doua zi mergeam la altă bancă aşa că pe o singură foaie schimbam bani de două-trei ori”, îşi aminteşte Cătălin Duţă.

Succesul în acest sport considerat de mulţi extrem s-a putut obţine, spune câmpineanul, doar prin disciplină şi antrenament constant. Condiţia fizică a contat în primul rând, iar antrenamentele de iarnă, care aveau loc la Sinaia, au rămas şi acum amintirea lui.

Cătălin Duţă (nr. 2) la finalul unei competiţii FOTO arhivă personală

”Ne cazam la Sinaia, iar când antrenorul ne spunea: <<Ne vedem sus!>> ştiam că acest sus nu înseamnă în cameră, ci la cota 1400. Alergam pe zăpadă de la hotel până sus la cotă şi înapoi. Contează şi mai mult în sportul acesta să fii ordonat. Altfel nu rezişti. La lotul naţional, de exemplu, nu intram la masă cum vroiam noi Ne încolonam frumos şi intram toţi odată şi ieşeam toţi. Nu te ridicai de la masă că vroiai tu. Până nu zicea antrenorul <<Gata>> nu se ridica nimeni. Nu era voie să scârţâie scaunul, să trânteşti. Întârziai un minut la plecarea la antrenament, făceai o două – trei sute de flotări şi apoi plecai la antrenament. Era totul contratimp şi în viaţa de zi cu zi nu doar pe pistă. Greşeai, plăteai”, spune Cătălin Duţă.

Cătălin Duţă este maestru al sportului, campion naţional la Motocros de cinci ori. S-a retras în prezent din competiţiile sportive, deşi la vârsta lui ar mai putea concura la categoria veterani. A fost antrenorul lotului naţional de motocros, deţine un club de moto privat şi conduce de 16 ani Federaţia Română de Motociclism.