Doroftei îşi mută afacerea. „Am fost disperat să iau spaţiul, nu am fost atent la bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lenard Dorin Doroftei îşi mută pub-ul din clădirea din centrul municipiului Ploieşti în incinta stadionului “Ilie Oană”. Fostul pugilist a ajuns în situaţia aceasta după ce Primăria Ploieşti l-a somat să evacueze spaţiul unde a funcţionat până în luna august restaurantul său şi asta pentru că imobilul prezintă risc seismic ridicat.

Doroftei a declarat pentru “Adevărul” că a participat, joi, 21 septembrie, la licitaţia organizată de administraţia publică locală în vederea închirierii spaţiilor comerciale disponibile în incinta stadionului “Ilie Oană” din Ploieşti. A fost singurul participant la licitaţie, astfel că a reuşit să câştige unul dintre cele mai generoase spaţii, în suprafaţă de aproape 400 metri pătraţi, unde a funcţionat în trecut Yellow Wolf PUB.

“Am fost singurul care a venit la licitaţie. Probabil pentru că oamenii s-au speriat de preţul mare al chiriei. Nici nu ştiu de la cât a pornit preţul licitaţiei. Eu am fost disperat să iau spaţiul, nu am fost atent la bani. Ştiu că voi plăti o chirie lunară undeva la 1.000 sau 1.500 de euro. Eu nu-mi doresc decât să-mi continui activitatea, pentru că am contracte de onorat, nu vreau să ajung să strige lumea după mine pe stradă să le dau banii”, a declarat pentru “Adevărul”, Doroftei.

Fostul pugilist a precizat că, deocamdată, nu a semnat niciun contract cu administraţia publică locală, în acest sens aşteaptă o Hotărâre a Consiliului Local prin care să se decidă pe ce perioadă poate fi închiriat spaţiul comercial respectiv.

“Săptămâna viitoare urmează să merg la ei (la Primărie n.r.) să văd cu ce mă pot ajuta. Trebuie să ştiu dacă pot închiria şi eu pe o perioadă mai lungă de timp ca să pot să-mi scot şi eu investiţia. Dacă mă lasă doar doi ani, ce să fac, n-am cum să-mi recuperez banii pe care îi investesc acolo”, a explicat Doroftei.

Acesta a explicat că noul său bar va fi amenajat de la zero, pentru că nu poate recupera aproape nimic din fostul restaurant, tot mobilierul, inclusiv bucătăria fiind făcută pe comandă.

“Voi păstra specificul de pub sportiv, însă voi îmbunătăţi meniul. Vreau să introduce şi mâncare cu specific Italian, dar nu voi renunţa la platourile româneşti. Acestea rămân. Va trebui, din cât am înţeles, să respect anumite reguli în noul spaţiu mai ales în timpul meciurilor de fotbal, când nu am voie să vând alcool”, a mai spus Doroftei.

Dorin Leonard Doroftei a intrat în conflict cu Primăria Ploieşti, în luna august, după ce a primit, din partea administraţiei publice, un ordin de evacuare a spaţiului unde funcţionează pub-ul sportivului. Conform documentului, Doroftei trebuia să evacueze clădirea până în data de 25 august pentru că localul său se afla într-o clădire cu risc seismic, iar autorităţile nu mai pot emite autorizaţie de funcţionare.

Restaurantul fostului pugilist a fost deschis la primul etaj al unei clădiri simbol din centrul municipiului Ploieşti în anul 2007. Administraţia locală de atunci a semnat un parteneriat cu Doroftei şi i-a cedat spaţiul aflat acum în discuţie, drept recompensă pentru meritele sportive deosebite.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite