FOTO Karpathia Horse Show 2017, din pasiune pentru echitaţie: evenimentul ideal pentru un weekend memorabil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Karpathia Horse Show
Karpathia Horse Show

Pasiunea pentru cai, eleganţa, competiţia, adrenalina trăită la cote maxime, iubirea pentru natură şi energia unui loc istoric îşi dau întâlnire, în această toamnă, cu ocazia Karpatia Horse Show. Între 29 septembrie şi 1 octombrie, competitori din întreaga lume, campioni şi spectatori vor trăi experienţa unică, într-un spaţiu ce a aparţinut uneia dintre cele mai vechi familii româneşti, Domeniul Cantacuzino din Floreşti, judeţul Prahova.

Ediţia 2017 a Karpatia Horse Show îşi propune să reunească elementele de show şi recreere conturate în ediţia precedentă şi să le ducă la următorul nivel. Pentru publicul care va ajunge în septembrie pe domeniul din Floreşti, organizatorii au pregătit numeroase activităţi: de la prezentări de cai eleganţi, ogari şi maşini de epocă, drive test cu maşini de teren şi de lux până la accesul într-o zonă comercială variată unde vor intâlni creatori de frumos şi gust. 

Special pentru familiile cu copii, în acest an, pe domeniul Cantacuzino, vor fi amenajate parcuri de aventură şi spaţii creative, care le vor permite celor mici să se distreze şi să deprindă lucruri noi. Zonele de agrement inspirate de parcul şi pădurea de pe cele 130 de hectare de domeniu fac din competiţia ecvestră un superlativ al evenimentelor de weekend outdoor pentru toţi membrii familiei. 

“Am dorit să dăm un semnal clar că echitaţia nu este doar un sport, ci un mod de viaţă. Am dorit ca orice iubitor de natură şi de frumos să îşi găsească locul în acest eveniment, fie că este sau nu pasionat de cai. Mulţumim celor 8.000 de adulţi şi 3.000 de copii care au fost alături de noi la ediţia din 2016. Anul acesta suntem şi mai buni datorită lor. Oferim un mix de activitati, un weekend de povestit, în mijlocul naturii. Suntem convinşi că cele trei zile de competiţie vor rămâne în inimile celor care ne vor vizita”, spune Mihnea Vîrgolici, director al evenimentului.
Karpathia Horse Show

Pe lângă agrement, Karpatia Horse Show înseamnă adrenalină, fiind, în primul rând, o competiţie sportivă. Zeci de sportivi din întreagă lume vin la Floreşti să ia parte la concurs.  În acest an show-ul ecvestru aduce în prim plan Campionatul Balcanic de Atelaje, disciplină la care România este în top 10 mondial. Gabor Fintha, unul dintre cei mai faimoşi şi respectaţi designeri de obstacole de atelaje din lume, a construit pe domeniul Cantacuzino un parcurs la un nivel tehnic foarte ridicat pentru demonstraţii de măiestrie.

Probele de Concurs Complet vor fi prezente şi de această dată. Vor fi obstacole impresionante, cu cai ce sar şi galopează prin apă sau sar buşteni şi mobilier supradimensionat, aranjate cu mare pricepere de designerul irlandez Peter Fell şi decorate de o echipă de peisagişti de top.

Toamna lui 2017 pe domeniul Cantacuzino de la Floreşti aduce momente unice de life style, o paradă nobiliară a pălăriilor, dar şi doamne acompaniate de ogari eleganţi.

captura

Accesul turiştilor pe Domeniul Cantacuzino Floreşti se face cu uşurinţă. Acesta este situat în apropierea staţiunilor turistice din Prahova, la doar o ora de Bucureşti sau Braşov.  

Biletele si abonamentele achizitionate în avans de pe site-ul bilete.ro şi de la punctele de vânzare bilete.ro beneficiază de discounturi de până la 60%. Copii sub 14 ani beneficiază de preţuri preferenţiale, iar accesul le este permis doar însoţiţi de părinţi. 

Karpathia Horse Show

Până pe 14 septembrie: 

  • preţul unui abonament pentru cele 3 zile de show costă 30 de lei pentru  adulţi, 40 de lei pentru un adult + 1 copil şi 50 de lei pentru un adult + 2 copii.  

Pentru vineri, 29 septembrie

  •  biletele costă 10 lei pentru un adult, 10 lei pentru un  adult şi 1 copil şi 15 lei un  adult + 2 copii. 

Pentru 30 septembrie si 1 octombrie

  • preturile biletelor valabile o singură zi sunt: 20 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru un adult + 1 copil şi 30 de lei pentru un adult + 2 copii.  

În zilele de desfăşurare a evenimentului bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziţiona de la punctele de acces, în incinta Domeniului Cantacuzino – Floreşti, Prahova.

Detalii şi imagini de la ediţiile anterioare găsiţi pe http://www.karpatiahorse.ro sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse. Pentru a intra în atmosfera Karpatia Horse Show, va invităm să urmăriţi filmul de prezentare al evenimentului:

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite