Parc de trei ori mai mare decât Cişmigiul, la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii ploieşteni au aprobat un proiect pentru realizarea parcului de 58 de hectare.  Parcul Municipal Vest va costa 93 de milioane de lei, cea mai mare parte a finanţării urmând să vină din fonduri europene. Va avea terenuri de joacă, mii de metri pătraţi de alei, pavilion expoziţional şi centru de excelenţă pentru tineri

Aleşii locali au aprobat, vineri, un proiect de hotărâre care stabileşte detaliile finale privind realizarea Parcului Municipal. Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Polului de Creştere Ploieşti-Prahova, iar autorităţile locale au fost anunţate că obiectivul a primit aprobarea Ministerului Dezvoltării. Prin hotărârea de la finalul săptămânii trecute, consilierii au aprobat ca valoarea cotei de cofinanţare, din bugetul local, pentru cheltuielile eligibile, să fie de 1,4 milioane de lei. Primăria va trebui să achite şi TVA-ul pentru lucrări, astfel că investiţia proprie va ajunge la aproape 23 de milioane. Restul, până la totalul estimat, de peste 93 de milioane, va fi asigurat din fonduri europene.

„Am fost înştiinţaţi de Ministerul Dezvoltării că proiectul a fost acceptat la finanţare şi suntem în faza precontractuală. Este un teren viran acolo. Urmează să fie realizat un parc modern, cu locuri de joacă, multe terenuri de sport, piste de role şi foarte multe spaţii verzi. Va fi realizată şi o stradă de acces, din Mărăşeşti", ne-a declarat managerul de proiect, Mirela Perpelea, şeful Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Ploieşti.

58,4 hectare va fi suprafaţa totală pe care se vor întinde parcul şi drumurile de acces

Parcul urmează să fie amplasat vizavi de Gara de Vest din municipiu, peste liniile de cale ferată, în zona Centurii de Vest a Ploieştiului. Potrivit informaţiilor din Polul de Creştere, perioada de implementare propusă pentru acest proiect este 2010-2012. La 58 de hectare, parcul va fi unul dintre cele mai mari din ţară. Spre exemplu, Cişmigiul, situat aproape de centrul Bucureştiului, are aproape 16 hectare.

Autorităţile au mai calculat şi faptul că, prin realizarea acestui obiectiv, suprafaţa medie de spaţiu verde pe cap de ploieştean va creşte de la 6,98 metri pătraţi de persoană la 9,31.

Parcul va avea un pavilion expoziţional, zone de odihnă şi relaxare, trei spaţii de joacă pentru copii cu vârste între 2 şi 6 ani şi trei spaţii pentru copii de 6-12, terenuri sportive, o moară de apă şi un lac de agrement. Lucrările prevăd şi amenajarea unor parcări, piste de biciclete, alei carosabile şi pietonale, fântâni arteziene, terenuri de fotbal, baschet, tenis, volei, piste de role, skate şi carting, patinoar dar şi o staţie de epurare proprie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite