Băciţa acuzată că a dat mită pentru deszăpezirea Transalpinei. „A dat dovadă de multă omenie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marioara Barbu, alături de muncitorii de la Drumuri şi Poduri FOTO Facebook/ SDN Tg. Jiu
Marioara Barbu, alături de muncitorii de la Drumuri şi Poduri FOTO Facebook/ SDN Tg. Jiu

Deszăpezirea celei mai înalte şi mai frumoase şosele din România nu a fost lipsită în acest an de peripeţii. De la avalanşe de zăpadă, la căderi de pietre, de la persoane care au forţat intrarea pe tronsonul închis până acum o săptămână, până la accidentări. O băciţă din zonă a venit cu ideea de a recompensa şi impulsiona drumarii în timpul deszăpezii, iar reacţiile la gestul ei nu au întârziat să apară.

Nu puţini au fost cei care nu au mai avut răbdare şi au vrut neapărat să urce pe Transalpina înainte ca aceasta să fie redată circulaţiei. Unii au rămas fără permis, alţii s-au accidentat, şi a mai fost o categorie din cei care au avut legătură cu cel mai înalt drum asfaltat din România,care a primit reproşuri şi felicitări în acelaşi timp pentru că îşi făceau meseria. 

În timpul deszăpezirii, drumarii au primit un cadou mai puţin obişnuit - au fost cinstiţi cu bucate tradiţionale de la o stână de pe Transalpina. Gestul băciţei Marioara Barbu de la Stâna Ştefanu a fost postat pe Facebook, iar reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. De la acuze şi reproşuri, până la felicitări şi încurajări, au primit atât drumarii cât şi reprezentanţii stânei, pe principiul că fiecare gest aparent frumos ascunde dedesubturi.

„O lună de zile întârziere contează enorm în afaceri, iar la ciobani ce conteaza 2 - 3 miei?”

„Deszăpezeau, că erau puşi de şefii lor de la Târgu Jiu care erau „stimulaţi” de ciobani ca să dea drumul la afacere. O lună de zile întârziere contează enorm în afaceri, iar la ciobani ce conteaza 2 - 3 miei şi 10 kg de branză? Deszăpezirea se face cu motorina de la primării sau de la societatea care administrează drumurile, care costă ceva... Câteva tone de motorină! Bravo ei!”, a fost comentariul unui internaut.

Iar postările în acest stil au continuat: „Dacă voi nu deszăpeziţi drumurile, de unde clienţi la stâna ei? Întrebaţi-i pe şefii voştri - ce au primit? Sau: „Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu, vă doare pe voi în galoşi de zăpada de acolo! Dar când vine câte ceva, ce mai conteaza 2 - 3 tone de motorină?,” au gândit unii dintre internauţi, în timp ce alţii fie au dorit să dea o replică, fie au felicitat sau îmbărbătat pe cei vizaţi.

„A dat dovadă de multă omenie, ca turiştii să poată vizita acele locuri minunate” 

„Felicitări, frumos gest!”, au spus unii, iar alţii iau completat: „Felicitări celor de la Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu, pentru eforturile depuse pentru deszăpezirea Transalpinei, iar pentru d-na Marioara, băciţa de la Stâna Ştefanu, toate respectele pentru gestul făcut - a dat dovadă de multă omenie, cinstindu-i pe muncitori cu bucate tradiţionale în semn de recunoştinţă pentru ce fac, ca turiştii să poată vizita cât mai curând acele locuri minunate. 

Nu înţeleg, însă, de ce în ţara noastră, întotdeauna, lucrurile frumoase trebuie umbrite de către cineva. Întotdeauna se găsesc răutăcioşi care scot în evidenţă lucruri mai puţin plăcute decât ce vrea de fapt omul de bine să facă. Nu am nimic în comun cu această doamnă, pentru a o apăra. Nu mi-e nici rudă, nici nu sunt din acele locuri, dar lăsaţi oamenii să trăiască liniştiţi, să mai mănânce o tocană, o brânză, o mămăligă, în linişte, că suntem sătui de E-uri. 

Lăsaţi să mai dăinuie tradiţia şi nu o mai omorâţi cu tot felul de documente şi hârţogării, să mai poată sta omul pe iarbă, să mănânce o bucată de brânză în linişte! Am vizitat Stâna Ştefanu, vin mii de oameni care în trecere ar mânca ceva. Ce vedeţi rău în asta? 

E un peisaj mirific, unde îţi încarci bateriile şi oprindu-te la băciţă, numai când o vezi cât de veselă şi primitoare este, cu toată lumea, parcă eşti rupt de lumea rea şi invidioasă! Dincolo de alte comentarii, lăsaţi oamenii să se mai bucure, cât încă mai există persoane care pot aduce bucurie în suflet! Doamne ajută să fim mai buni şi mai înţelepţi!”.

„Dacă deszăpezim, şefii au primit ceva, dacă nu, am primit de la cei de pe Valea Prahovei”

Replică au avut şi cei de la Drumuri Naţionale: „Deci, dacă deszăpezim, înseamnă ca şefii au primit ceva, dacă nu deszăpezim, am primit de la cei de pe Valea Prahovei. Oare cum să facem să fiţi mulţumiţi?”, au întrebat drumarii care s-au gândit să ceară şi soluţie la această problemă.

„Şi după părerea dumneavoastră, ce trebuie făcut? Să lăsăm zăpada să se topească de la căldură, adică undeva prin august – septembrie?”, au întrebat aceştia, după care au lansat o altă provocare: „Mulţumim, fiecare persoană vede din punctul ei de vedere lucrurile. Noi ne facem datoria pentru care suntem plătiţi, dar se naşte o întrebare: iarna, cine ne dă mită?”, au dorit să afle reprezentanţii SDN.

„Trecem vârfurile munţilor, cu oile şi măgarii, chiar dacă drumul nu este deszăpezit”

Reacţia băciţei Marioara Barbu a fost mai temperată, iar răspunsurile mai diplomate: „Cu tot respectul vă spun - noi, ciobanii, trecem vârfurile munţilor, cu oile şi măgarii, chiar dacă drumul nu este deszăpezit, pentru că asta ne este menirea pe pământ. Consider că şi dumneavoastră, şi toţi iubitori muntelui, vreţi să vedeţi minunăţiile acestor munţi, cu peisaje unice... 

Decât să fim răutăcioşi, mai bine să sprijinim lucrurile bune şi frumoase! Noi, ciobanii, nu facem afaceri... afacerile le fac comercianţii! Noi, la fel ca şi dumneavoastră, muncim să trăim şi nu văd nimic rău în a arăta oamenilor şi lucruri frumoase şi naturale. Vă poftesc cu mare drag şi pe dumneavoastră să treceţi pe la stânile noastre să vă oferim bucate din ceaun şi o să vedeţi că veţi pleca cu alte gânduri! Vă respect şi vă doresc numai bine!...

Mă bucur că măcar cineva a înţeles buna mea intenţie! Eu aştept cu drag pe oricine să ne viziteze, poate va rămâne cu o amintire frumoasă, că a trecut pe la stâna de ciobani”, a mai spus împăciuitoare băciţa la final.

„Normal că nu sunteţi comercianţi, că nu aveţi nici o autorizaţie de-a efectua activităţi de restaurant acolo”

A primit în schimb acuzaţii că prestează afaceri la negru: „Dar nu suntem răutăcioşi! Cât priveşte frumuseţile patriei, să nu fim prea nostalgici! Normal că nu sunteţi comercianţi, că nu aveţi nici o autorizaţie de-a efectua activităţi de restaurant acolo, dar merge şi aşa, între munţi. Să nu mai vorbim de autorizaţie sanitară, ISU şi altele...”

„Şi omenia la noi, în România, se numeşte mită?”

Postarea unuia dintre internauţi vine ca o concluzie a întregii poveşti: „Şi omenia la noi, în România, se numeşte mită? Mita nu se dă în văzul lumii şi apoi cine a trecut pe la stână să nu primească ceva din partea casei de la băciţă, dovadă că e apreciată de atâta lume...”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite