Licitaţii online fictive de 75.000 de euro, organizate de români în Anglia, Austria, Franţa, Belgia şi Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou grup de infractori cibernetici din Vâlcea a fost destructurat de poliţiţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Vâlcea, împreună cu  procurori D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Piteşti. Membrii grupării organizau licitaţii online în care ofereau spre vânzare autoturisme, telefoane şi alte bunuri, pe care nu le deţineau. Banii însă i-au încasat, fără să livreze produsele. Prejudiciul se ridică la 75.000 de euro.

Poliţiştii au efectuat în această dimineaţă, de 13 martie, trei percheziţii domiciliare în judeţele Alba, Sibiu, dar şi în oraşul Călimăneşti, din judeţul Vâlcea. Cercetările dintr-un dosar penal vizează opt persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, bănuite de fraudă informatică, constituirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani.

Anchetatorii au stabilit că din 2005, persoanele bănuite organizau licitaţii online în care ofereau fictiv spre vânzare autoturisme, telefoane, dar şi alte bunuri, încasând ulterior banii, fără a livra persoanelor vătămate produsele. Faptele au fost comise în Franţa, Austria, Belgia, Marea Britanie şi Germania, iar prejudiciul se ridică la 75.000 de euro.

În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane, laptopuri, stick-uri, un hard extern şi mai multe înscrisuri bancare, iar trei dintre persoanele bănuite au fost conduse la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Piteşti în vederea audierii şi dispunerii eventualelor măsuri procesuale.

La aceste activităţi participă şi poliţişti din Alba şi Sibiu şi jandarmi.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite