Monumentele istorice fără drum de acces, blocate în cătune care au devenit cartiere doar cu numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul reşedinţă de judeţ Râmnicu Vâlcea are cartiere unde viaţa se derulează în aceleaşi condiţii şi ritm ca şi în secolele trecute, dar dările către stat sunt din timpurile noastre. La fel se întâmplă „peste deal”, în comuna învecinată, Goleşti, unde monumentele istorice nu au drumuri de acces. Şi aici localnicii sunt rupţi de civilizaţie.

Undeva, la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea, un cătun a devenit cartier doar cu numele, imediat după Revoluţie. Oamenii nu au asfalt la drum, apă curentă, canalizare, şi nu se bucurau de curent electric până acum un deceniu. 

image

Cartierul Sălişte din Râmnicu Vâlcea, locul unde oamenii trăiesc în secolul trecut, Foto: Adevărul

Dar impozitele pe care le plătesc Primăriei Râmnicu Vâlcea sunt de zeci de ani... de oraş. Este vorba de cartierul Sălişte.  Probleme asemănătoare întâmpină şi vecinii, din cartierul Feţeni. 

Ambele cătune de pe vremuri sunt situate pe unul din dealurile care străjuieşte Râmnicu Vâlcea, în pădurile din Goranu.

S-a sperat că, după construirea depozitului ecologic de deşeuri în zonă, condiţiile vor fi altele şi, parţial, aşa a şi fost – s-a construit un drum asfaltat doar până la groapa de gunoi. Construcţia a adus cu ea şi ceva nefast - vara mirosurile care răzbat de la depozit sunt de nesuportat pentru cei care locuiesc în zonă. Ca să nu mai pomenim de urletele câinilor, de la adăpostul construit tot pe deal.

image

Drum în Cartierul Sălişte din Râmnicu Vâlcea, Foto: Blog valceamahala

Râmnicenii din Sălişte şi Feţeni „se bucură”, în continuare, de drumuri de pământ vechi de sute de ani, unele parţial acoperite cu pietriş. Nu au magazine, şcoală, biserică, iar când precipitaţiile sunt abundente rămân izolaţi. La ei nu poate ajunge nici Salvarea, nici Smurdul, nici pompierii. 

Un singur lucru este îmbucurător, ambele cartiere şi-au păstrat farmecul aparte de odinioară. 

„Pornind de la troiţa de intrare în Sălişte - „La Icoană” din 1816, unde bătrânii locului povestesc că „stătea straja satului” în vechime, se poate ajunge pe un traseu relativ lejer spre Poeniţa şi Drăgăneşti, apoi Tigveni – Curtea de Argeş. Ne aminteşte de Gala Galaction şi teribila lui nuvelă „Lângă apa Vodislavei”. Sau, spre nord, se merge către Runcu, ori nord - vest, cu ieşire la Malul Alb, adică înapoi, în Râmnicul civilizat.”, observa un specialist al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Valentin Smedescu, care se ocupă cu transpunerea în digital a tuturor informaţiilor legate de „memoria şi cunoaşterea locală” şi care, în această calitate, verifică datele şi în teren. 

image

Troiţa veche de 200 de ani, din Cartierul Sălişte, Râmnicu Vâlcea, unde „stătea straja satului în vechime”, Foto: Arhiva personală VS

De la el am aflat şi noi despre existenţa celor trei monumente de pe dealurile Vâlcii, aşezate în triunghi.

Aşa că, fie ai un vehicul cu tracţiune 4X4, fie străbaţi zona pe jos, pe străzile de pământ, „precum în vremurile când localnicii fugeau din calea năvălitorilor turci”. 

„Viaţa îşi urmează cursul, natura îşi ia înapoi dreptul ei, cu tot cu case şi vechi anexe gospodăreşti părăsite…”, mai constată acelaşi specialist.

De la Sălişte, turistul poate ajunge în circa o oră, pe picioare, la „monumentul istoric fără drum de acces” din satul Opăteşti, comuna Goleşti, situat, cum s-ar spune, pe acelaşi dealuri. 

Ca să ajungi acolo, fie urmezi DN 7 din Râmnicu Vâlcea, spre Curtea de Argeş, cu maşina, până în satul Popeşti din comuna Goleşti, fie te încumeţi să străbaţi dealurile pe drumurile de odinioară.

Drumul ales pe ultima variantă este presărat cu gospodării tradiţionale vâlcene, „atâtea câte au mai rămas, cu oameni de regulă vârstnici şi foarte vârstnici, care abia aşteaptă să vadă străini cumsecade trecându-le pragul, vizitându-i la ei acasă, căutându-le istorisirile, modestia şi curăţenia sufletească, am simţit asta nu doar o dată.”, ne mărturiseşte Valentin Smedescu. În mare parte însă, zona este înţesată de gospodării părăsite.

image

Gospodărie tradiţională, Foto: Arhiva personală

De la monumentul din Sălişte, troiţa veche de 200 de ani, se poate ajunge fie la monumentul istoric din Opăteşti, fie la cel din Vătăşeşti, ambele în comuna Goleşti, în funcţie de poteca aleasă.

Deşi a fost atestată abia în 1767, când „a fost învelită în zid”, Biserica „Sfânta Paraschiva”, din satul Opăteşti, a fost construită în 1708, fiind declarată monument istoric.

Din punct de vedere arhitectural, „are pronaosul poligonal, plan considerat autentic românesc. În anul 1866 a fost pictată de Dumitru din Lăunele, Nicolae şi Ioan. În exterior, pe latura de nord,  pictura care datează din 1935, are conotaţii etnografice interesante, precum pedepsirea fermecătoarei care ia laptele de la vaci”, după cum aflăm din lucrarea „Monumente istorice din judeţul Vâlcea”.

Şi aici situaţia este la fel ca în cartierele de peste deal, oamenii locuiesc în aceleaşi condiţii ca în secolul trecut, fără căi de acces, pe drumuri de pământ, impracticabile când precipitaţiile sunt abundente. 

image

Monumente istorice în comuna Goleşti, judeţul Vâlcea, fără drum de acces, Foto: Arhiva personală VS

Doar turiştii par să nu se sperie că se întorc în timp. Unii reuşesc să ajungă la monumentul istoric, fără drum de acces, într-o zonă în care nici măcar indicatoare nu întâlneşti, alţii se rătăcesc pe drum, rămân împotmoliţi.

O eventuală asfaltare ar presupune o investiţie mult prea mare pentru comunitate, după cum declară autorităţile. În urmă cu mulţi ani s-a făcut şi studiu de fezabilitate şi măsurători şi.... cam atât. 

Accesul către monumentul istoric din Opăteşti se poate face pe mai multe drumuri comunale, dar toate sunt inaccesibile.

Celălalt monument istoric este biserica de zid cu turlă „Buna Vestire”- „Sfântul Ioan Botezătorul”, din satul Vătăşeşti - Ţânculeşti. 

Ctitorie din anii 1803-1805, a preotului Constantin şi a lui Iftenie, monumentul „are planul dreptunghiular, absida altarului semicirculară şi turlă de lemn deasupra pridvorului. În  anul 1803 a fost pictat naosul”, după cum se precizează în aceeaşi lucrare dedicată monumentelor istorice din judeţul Vâlcea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite