Valea Oltului, închisă din cauza căderilor de pietre de pe versanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe Valea Oltului  se va interveni miercuri pentru consolidarea versantilor. Foto arhiva Adevarul
Pe Valea Oltului  se va interveni miercuri pentru consolidarea versantilor. Foto arhiva Adevarul

Reprezentanţii CNADNR au hotărît marţi seara, după mai bine de patru ore de blocaj pe DN 7, să închidă temporar Valea Oltului.

Circulaţia rutieră a fost blocată între Căciulata şi Brezoi marţi după-amiază, începând cu ora 14.00, pe ambele sensuri de mers, din cauza unei alunecări de teren. Pe şosea au ajuns circa 2 200 metri cubi de grohotiş şi bolovani, dar intervenţia drumarilor din judeţul Vâlcea a lăsat de dorit, primul utilaj de mari dimensiuni a fost trimis să deblocheze drumul abia în jurul orei 16.00. După alte două ore şi jumătate, timp în care s-au format coloane de maşini pe câţiva kilometri, drumarii au reuşit să deblocheze o parte din carosabil. Circulaţia s-a reluat pe o singură bandă în jurul orei 18.26. 

Întrucât există riscul să se înregistreze căderi de pietre şi în următoarele ore, reprezentanţii CNADNR au luat hotărârea să închidă temporar Valea Oltului. Până la deblocarea traficului se va circula deviat din puctul de control Veştem pe DN1 Veştem – Făgăraş – Braşov.

În zonă se va lucra mâine pentru consolidarea versanţilor, autorităţile judeţene solicitând şi intervenţia alpiniştilor. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite