Mierea, tratamentul minune pentru bolile aduse de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mierea este un foarte bun tratament
Mierea este un foarte bun tratament

Sezonul rece îşi face tot mai simţită prezenţa în viaţa noastră şi  este doar începutul, pentru că, ne aşteaptă zile reci, umede, mohorâte şi, de parcă toate acestea n-ar fi suficient, ne mai năpădesc şi virozele şi ne dau de furcă: nasul înfundat, tusea, ochii înroşiţi şi chiar febra; toate simptome ale  ”colecţiei de iarnă”

Avem însă la îndemână tratamente naturiste care ne pun pe picioare şi, a căror efect, se manifestă pe o perioadă îndelungată datorită proprietăţilor terapeutice şi a beneficiilor nutriţionale. În categoria ”medicamente din farmacia naturii” se numără şi mierea de albine despre a cărei proprietăţi tămăduitoare ştim cu toţii, mai mult sau mai puţin. 

image

Mierea de albine

este utilizată încă din antichitate iar proprietăţile ei terapeutice, deloc de neglijat, au fost apreciate şi folosite în istoria omenirii. Mierea este un aliment şi totodată un medicament dulce şi parfumat, mult mai sănătos  decât zahărul, cu condiţia să nu fie supusă unor temperaturi înalte deoarece devine toxică.

Specialiştii susţin că mierea de albine conţine peste 400 de substanţe organice care îi conferă o valoare terapeutică uriaşă. Pe lângă zaharuri naturale (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai conţine o serie de vitamine,  minerale şi enzime atât de necesare corpului uman.

Printre vitaminele pe care acest aliment-medicament le conţine se numără cele din complexul B dar şi vitaminele C, A, D si K.  De asemenea, mineralele prezente în miere sunt foarte numeroase, variind în funcţie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adaugă cantităţi extrem de mici de seleniu, crom si iod. Substanţele pe care le conţine sunt uşor de asimilat de către organism, care primeşte prin miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci şi minerale, vitamine şi enzime. Apoi, mierea este un puternic antiinfecţios natural, care acţionează asupra principalelor sisteme şi aparate din organism, de la tubul digestiv şi căile respiratorii până la nivelul pielii şi al mucoaselor. Mierea este utilă în menţinerea echilibrului endocrin, ajutând la reglarea activităţii principalelor glande din corp producătoare de hormoni. Această ”minune dulce” este si un puternic stimulent al digestiei şi al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal, ajutând la eliminarea  toxinelor din organism. 

Mierea de albine, fără zahăr adăugat sau conservanţi, reprezintă o soluţie concentrată de zahăr invertit natural, în care se mai regăsesc o serie de substanţe deosebit de benefice sănătăţii omului. Cercetările efectuate dealungul timpului au scos la iveală efectul bactericid şi bacteriostatic pe care îl are mierea, având, aşadar, acţiune antibiotică a mierii.

Specialiştii au constatat că mierea stimulează rinichiul, având şi un efect antiseptic asupra aparatului urinar. 

Mierea conţine glucoză (necesară activităţii muşchiului cardiac), potasiu şi o substanţă  care contribuie la scăderea tensiunii arteriale; ameliorează circulaţia coronariană şi creşte nivelul hemoglobinei.

Aplicată extern mierea contribuie la cicatrizarea rănilor şi ulceraţiilor.

Dar, pe lângă proprietăţile terapeutice mierea prezintă şi avantaje alimentare, fiind un îndulcitor natural si sănătos. Conferă energie şi este recomandat să se folosească dimineaţa. Medicii precizează ca mierea să nu se administreze în caz de diabet sau de obezitate, deoarece creşte brusc glicemia.

CITEŞTE ŞI:

Tratamente cu miere pentru frumuseţe

„Ginsengul românesc” şi mierea te ajută să treci peste răcelile de toamnă

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite