Şase răniţi, dintre care patru copii, în urma unui accident produs din cauza vitezei la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident foto IPN

Două autoturisme s-au ciocnit, joi dimineaţă, pe Drumul Judeţean 106, în zona Dealul Dăii. În urma impactului violent, şase persoane, dintre care patru copii, au fost rănite şi transportate la spital.

Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a produs din cauza vitezei prea mari pe care o avea una dintre autoturisme. Şoferul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi a intrat pe contrasens.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, autospeciala de transport victime multiple şi echipajul de descarcerare au intervenit, joi dimineaţă, la un accident de circulaţie soldat cu şase victime.

În urma impactului dintre două maşini au fost răniţi patru copii şi doi adulţi, toţi conştienţi, dar cu multiple traumatisme.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că accidentul s-a podus pe drumul judeţean dintre Sibiu şi Agnita, în zona denumită Dealul Dăii, aflată la câţiva kilometri de intrarea în municipiul Sibiu.

Cauza posibilă este viteza neadaptată. Un conducător auto care circula spre Sibiu a derapat şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar din sens opus.

Traficul în zona accidentului se desfăşoară alternativ.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite