Cum pot foliile negre să reducă consumul de combustibil pe timpul verii. „Normele actuale prevăd asigurarea unei transparenţe de minim 70%“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplicarea de folii solare pe geamurile maşinilor nu este doar o chestiune legată de aspect, ci ajută chiar şi la reducerea consumului pe timp de vară.

Odată cu creşterea temperaturilor, numărul şoferilor care îşi montează folii auto pe geamurile maşinilor este în creştere, arată lucrătorii din domeniu.

Potrivit lor, orice demers în această direcţie trebuie să pornească de pe site-ul Registrului Auto Român (link aici), acolo unde este publicată lista tuturor atelierelor autorizate să presteze activităţi de „aplicare folie“. 

Transparenţă, UV, garanţie

Odată identificată lista atelierelor autorizate, şoferii sunt îndemnaţi să se intereseze şi de tipul de folie pe care vor să îl aplice. „Pe piaţă sunt mai mulţi producători de folii solare, dar cei care vor să le monteze trebuie să fie atenţi la calităţile reale ale foliei, informaţii pe care le pot solicita de la ateliere. Caracteristicile cele mai importante sunt cele legate de protecţia UV, adică împotriva razelor ultraviolete, protecţia termică şi garanţia oferită. Strict legat de producătorul american Llumar, căci eu cu acestea lucrez, foliile acestora au o protecţie termică foarte ridicată. Filtrul UV este de 99% protecţie, iar garanţiile oferite sunt între cinci şi 12 ani“, arată Florin Barbu, proprietarul unui atelier de aplicat folii solare din Sibiu.

Garanţiile cele mai des oferite de către producătorii serioşi de folii solare sunt cele cuprinse între cinci şi 12 ani, mai arată Florin Barbu. „Se poate ajunge, în cazul foliilor de slabă calitate, la apariţia bulelor de aer sau a unor decolorări masive“, mai arată Barbu.

Costuri şi norme legale

Costurile de aplicare a unor folii solare diferă, evident, în funcţie de model. Pentru o Dacia Logan, de exemplu, montarea foliilor solare pe lunetă şi geamurile laterale ale portierelor din spate, costurile pornesc de la 400 de lei, bani în care intră atât folia aplicată, cât şi manopera.

De obicei, cei mai mulţi şoferi aleg să îşi monteze astfel de folii doar pe geamurile lateral-spate şi pe luneta maşinii. Legislaţia în vigoare permite, însă, montarea unor astfel de folii şi pe geamurile din faţă. „Normele actuale prevăd asigurarea unei transparenţe de minim 70%. Atâta timp cât se respectă acest procent, iar folia este omologată pentru montajul pe geamurile din faţă, iar montatorul este autorizat pentru acest lucru, totul este absolut legal“, asigură Florin Barbu.

Avantaje şi dezavantaje

În afara unor criterii subiective, precum aspectul sau faptul că reduc vizibilitatea din exterior în interior, foliile solare au drept avantaj inclusiv reducerea consumului de combustibil pe timp de vară. „Pentru cei care folosesc pe timpul verii aerul condiţionat, aplicarea foliilor solare va duce şi la reducerea consumului, dacă aceste folii au şi un coeficient real de protecţie termică. Iar protecţia împotriva razelor ultraviolete ajută şi la protecţia interiorului maşinii. În spatele foliei nu se decolorează nimic, nu ne putem bronza, căci ştiţi că la unii şoferi mai apare şi acel «fenomen» al mâinii stângi bronzate“, explică Florin Barbu.

La categoria dezavantaje intră în discuţie în special faptul că, pe timp de noapte, parcarea laterală poate deveni dificilă pentru şoferii unor maşini cu astfel de folii solare. Pentru cei din această categorie, recomandarea celor din domeniu este aplicarea unor folii cu transparenţă mai ridicată pe luneta maşinii.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite