Efectele valului de ninsoare din aprilie pentru pomiculturi: „pagubele sunt totale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florile de măr sunt compromise la temperaturi de minus două grade. La Sibiu, la noapte, sunt anunţate minus cinci grade Celsius FOTO Silvana Armat
Florile de măr sunt compromise la temperaturi de minus două grade. La Sibiu, la noapte, sunt anunţate minus cinci grade Celsius FOTO Silvana Armat

Cu pomii înfloriţi acoperiţi de două zile cu zăpadă, pomicultorii din Sibiu se declară deznădăjduiţi. La minus două grade, orice floare de pom este compromisă, iar pentru noaptea dintre vineri şi sâmbătă minimele anunţate sunt de minus cinci grade Celsius.

Reprezentanţii Direcţiei Agricole din Sibiu spun că au fost contactaţi deja de mai mulţi pomicultori din judeţ care se plâng de „dezastrul“ produs de valul de frig din ultimele zile. În zona Sibiului a început să ningă de miercuri seara. „Deocamdată nu se pot face estimări, trebuie să treacă şi această noapte în care s-au anunţat minus cinci grade. Vor fi cu siguranţă pagube, dar nu ne putem grăbi deocamdată cu estimările“, arată Luminiţa Eneotescu, specialist în cadrul Direcţiei Agricole Sibiu.

Inginerul agronom arată că temperaturile negative anunţate de meteorologi pot distruge şi florile pomilor care au mai rezistat până acum. „Cireşul este cel mai sensibil, cu limita de rezistenţă a florilor la minus două grade Celsius. La temperatura aceasta, floarea de cireş este praf. Iar la măr, florile desfăcute sunt compromise de la minus două grade Celsius. Aceleaşi limite le au florile de măr, de prin şi de cais“, mai arată Luminiţa Eneotescu.

„Cred că am avut livadă“

Cu 170 de hectare de livadă cu cireşi, măr, piersici şi caise, Agricola Bergamelli este una dintre cele mai importante societăţi din pomicultura sibiană. Inginerii societăţii nu mai au mari speranţe pentru producţia din acest an. „Pagubele sunt totale. Cred că am avut livadă de cireşi“, declară inginerul agronom Nicolae Neamţiu. Cu o experienţă de 20 de ani în acest domeniu, inginerul agronom mai aminteşte de o situaţie asemănătoare din 1998. „Dar daunele nu au fost la fel de mari. Acum a fost acea perioadă caldă, în care pomii au înflorit, după care a venit frigul. În 1998, pomii nu au apucat să înflorească fiind temperaturi scăzute tot timpul, astfel încât chiar dacă a nins nu au existat flori deschise care să fie afectate“, mai arată Neamţiu.

  „Din punct de vedere tehnic, nu poţi vedea chiar acum pagubele, căci mai depinde şi cum se încălzeşte vremea. Dacă se încălzeşte brusc, e mai rău. Dacă se va încălzi gradual, cu două-trei grade pe zi, poate mai scapă ceva. Părerea mea, însă, e că nu sunt şanse să mai scape mare lucru, după ce la noapte se anunţă minus cinci grade“, inginer agronom Nicolae Neamţiu

Au dat cu fum

În încercarea de a salva ceea ce se mai poate, mai mulţi proprietari de livezi din judeţul Sibiu au aprins anvelope. Această „soluţie“ poate duce la creşterea temperaturii la nivelul copacilor cu cel mult două grade Celsius. „Am pus cam 20 de cauciucuri la hectar. Încercăm, deoarece altă variantă nu avem. Nu este o soluţie sigură, deoarece acum este depusă şi zăpadă, dar ceva trebuie să încercăm a face“, declară reprezentantul unei astfel de livezi.

În afara potenţialelor probleme cu Garda de mediu, varianta incendierii de anvelope prin livezi pentru a creşte temperatura între pomi nu este recomandată întotdeauna.

”Este o mare greşeală să se dea acum cu fum, deoarece se produce un şoc termic şi este zăpadă pe pomi. Fumul ajută în condiţiile în care este frig, fără zăpadă. Iar dacă nu există presiune atmosferică, în condiţii de umiditate precum cele de acum, fumul se ridică“, arată inginerul agronom Nicolae Neamţiu.

Primăriile se aşteaptă la sesizări

Reprezentanţii autorităţilor locale din Sibiu spun că de săptămâna viitoare se aşteaptă la un val de sesizări din partea pomicultorilor. „Încă nu ni s-a raportat nimic, dar este zăpadă la noi, deci sigur vor fi daune. Cel mai probabil oamenii vor veni să ne anunţe după ce se duce zăpada şi vor putea vedea mai clar care sunt daunele“, arată Ioan Ludoşan, viceprimarul din Miercurea Sibiului, localitate cu suprafeţe întinse de livezi.

Mai departe, aceste sesizări vor fi centralizate prin intermediul Direcţiei Agricole, în speranţa unor eventuale despăgubiri care s-ar putea acorda din fonduri guvernamentale.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite