Ploile au provocat inundaţii în Sibiu şi Agnita. Previziunile meteo estimează ploi toată ziua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza gurilor de canal înfundate, două străzi din Sibiu au fost inundate în dimineaţa zilei de joi. Autorităţile au fost solicitate să intervină şi la Agnita, unde mai multe subsoluri s-au umplut cu apă. Cele mai importante cantitativ precipitaţii s-au înregistrat la Dumbrăveni.

Circulaţia pe străzile Haţegului şi Maramureşului din cartierul sibian Ştrand s-a desfăşurat anevoios chiar în jurul orei 08:00, oră de vârf în traficul urban. Echipele SC Apă Canal SA au intervenit pentru degajarea gurilor de canal înfundate, astfel încât după câteva zeci de minute situaţia a revenit la normal.

Tot din cauza ploilor care au căzut de miercuri noaptea, echipele Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate să intervină şi în Agnita, unde cel puţin patru subsoluri, inclusiv folosite ca spaţii comerciale, au fost inundate. „Apa are o adâncime de aproximativ 25 de centimetri“, informează reprezentanţii ISU Sibiu.

Meteo: ploile se vor opri la noapte

Ploile vor mai cădea peste Sibiu pe tot parcursul zilei de azi, informează meteorologii sibieni. Intensitatea ploilor va fi diferită şi va scădea la noapte, iar meteorologii se aşteaptă ca în următoarele 24 de ore la Sibiu să cadă cantităţi cuprinse între 15 şi cel mult 25 de litri pe metru pătrat. Până azi dimineaţă, la Sibiu s-au înregistrat 14,6 litri pe metru pătrat. Recordul ultimelor 24 de ore în judeţul Sibiu s-a înregistrat, însă, în oraşul Dumbrăveni - 41,6 litri pe metru pătrat. Ploi mai însemnate cantitativ în ultimele 24 de ore în judeţul Sibiu s-au mai înregistrat la Nou Român (34,6 l/mp), Cârţişoara (26,2 l/mp), Păltiniş (25,6 l/mp) şi Arpaşu de Sus (24,8 l/mp).

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite