România lucrului prost făcut. Piaţa din Sibiu care a costat milioane, dar e folosită ca depozit: „În locul ţăranilor am avut chinezi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 12 ani de existenţă, piaţa agroalimentară ridicată în cartierul Ştrand al Sibiului a funcţionat mai mult ca „magazin de chinezării“. Acum a ajuns depozit de scule FOTO Silvana Armat
În 12 ani de existenţă, piaţa agroalimentară ridicată în cartierul Ştrand al Sibiului a funcţionat mai mult ca „magazin de chinezării“. Acum a ajuns depozit de scule FOTO Silvana Armat

Aproximativ două milioane de lei au plătit sibienii pentru construirea unei pieţe agroalimentare într-unul din cartierele oraşului. Investiţia a fost rezultatul unor negocieri politice între social-democraţi şi primarul Sibiului din acea vreme, Klaus Iohannis. Negocieri din care a rezultat o piaţă care acum e depozit de scule.

Pe un teren 700 de metri pătraţi din cartierul sibian Ştrand, o construcţie îmbrăcată în policarbonat albastru reprezintă o fostă piaţă agroalimentară. Investiţia a fost inaugurată înainte de Paşte, în 2005, după lucrări care au durat un an şi jumătate şi au contabilizat cheltuieli de două milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro, la acea dată). 

Clădirea are spaţii de vânzare de 650 de mp la parter, alături de dependinţe, patru boxe pentru comercializarea brânzei, cinci pentru vânzarea cărnii şi un etaj parţial cu birouri şi alte câteva zeci de metri pătraţi de spaţiu de vânzare. Alăturat pieţei au fost amenajate aproximativ 40 de locuri de parcare.

„În locul ţăranilor am avut chinezi“

Clădirea respectivă este construită la un kilometru şi jumătate de Piaţa Cibin, tradiţionalul loc în care sibienii îşi târguiesc în fiecare zi produsele aduse de ţărani. Şi chiar dacă la inaugurarea din aprilie 2005 din cele 40 de mese mai bine de jumătate erau ocupate de producători, locuitorii nu îşi prea aduc aminte de piaţa care le-a fost vecină. 

„Ştiu că a fost piaţă, dar tot ce îmi aduc aminte din anii ăştia e că în locul ţăranilor am avut chinezi. Nu ţin minte să fi cumpărat un fir de ceapă de aici. Tot la Cibin mergeam“, îşi aminteşte Marian Petria, vecin cu respectiva piaţă. De altfel, la câteva luni de la inaugurarea pieţei, aceasta era mai mult goală. Producătorii se plângeau de faptul că, pe lângă numărul redus de clienţi, în noua clădire era mult prea cald, fapt care le afecta marfa.

piata depozit sibiu foto silvana armat

Piaţa agroalimentară a fost ocolită atât de cumpărători, dar şi de comercianţi

La inaugurarea din aprilie 2005  a respectivei pieţe, Klaus Iohannis, primarul Sibiului din acea vreme şi actualul preşedinte al României, a lipsit. Motivul absenţei ar fi putut avea legătură cu resorturile acestei investiţii, care a apărut după protocolul pe care PSD l-a semnat cu Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) în 2002. În calitate de preşedinte al FDGR, Iohannis a semnat acel protocol după episodul „joia neagră“, când într-o singură şedinţă a Consiliului Local Sibiu, toate proiectele au fost respinse prin opoziţia consilierilor PSD, care controlau majoritatea din forul legislativ local. Iar în baza acelui protocol, social-democraţii sibieni au impus primăriei condusă de Iohannis construirea unei pieţe în cartierul Ştrand, temă exploatată mai apoi electoral în campania din 2004. 

„Oamenii sunt obişnuiţi să meargă în pieţele cu vechime, producătorii la fel, au locurile lor în care merg de mulţi ani şi nu vor să-şi schimbe locul“, Teodor Birţ, director general Pieţe Sibiu S.A.

După doi ani în care piaţa a stat mai mult goală, administraţia condusă de Iohannis a decis să dea o altă destinaţie clădirii. „Am recurs la varianta de a o închiria, pentru că micii comercianţi nu au vrut să meargă acolo. Nici ei şi nici cumpărătorii“, declara în 2007 Klaus Iohannis. Clădirea a fost închiriată pe o perioadă de zece ani pentru aproximativ 4.500 de euro pe lună de către un comerciant care a adus produse importate din China. Magazinul chinezesc, după cum a şi fost denumit, a rezistat însă până în 2013, după care clădirea a rămas tot închisă. Între timp, o parte din geamurile clădirii au fost sparte, iar de jur-împrejur au început să se strângă deşeuri. 

Ar mai fi nevoie de bani

După rezilierea contractului cu comercianţii chinezi, Pieţe Sibiu SA – societatea Consiliului local care administrează pieţele oraşului – a organizat aproape lunar câte o licitaţie în vederea reînchirierii clădirii, fără succes însă. „Ca piaţă nu cred că o să funcţioneze pentru că e foarte greu să formezi o piaţă agroalimentară: oamenii sunt obişnuiţi să meargă în pieţele cu vechime, producătorii la fel, au locurile lor în care merg de mulţi ani şi nu vor să-şi schimbe locul“, apreciază Teodor Birţ, director general al Pieţe Sibiu S.A. Pentru administrarea respectivei clădiri, Pieţe Sibiu plătea o redevenţă anuală către bugetul local al oraşului în valoare de aproape 92.000 de lei.

Adrian Gândilă, arhitectul care a proiectat respectiva clădire, dar al cărui proiect nu a mai fost respectat întru totul pentru a limita cheltuielile, spune că o soluţie de a crea o nouă imagine elegantă ar fi înlocuirea învelişului de policarbonat cu sticlă. „Şi să fie perfect transparentă. E adevărat că sticla e mai scumpă. Investiţia ar fi sub un milion de euro. Cu banii aceştia ar arăta impecabil. În Viena mai sunt pieţe din acestea parţial închise, parţial deschise şi aş face-o să arate la fel“, apreciază arhitectul, potrivit căruia, oricum investiţia s-a amortizat între timp.

piata depozit sibiu foto silvana armat

Ce-a fost şi ce-a ajuns

După trei ani în care clădirea nu a mai fost deloc folosită, Primăria Sibiu a decis să îi schimbe destinaţia. „Eforturile depuse în vederea valorificării acestei clădiri nu au putut fi concretizate în ultimul an, generând doar cheltuieli“, se arăta într-un raport al executivului local. Prin urmare, în cursul lunii februarie 2017, Consiliul Local Sibiu a aprobat o hotărâre prin care fosta piaţă agroalimentară a fost transmisă în administrarea Serviciului tehnic. Iar în clădirea care ar fi trebuit să adăpostească zarzavaturi şi brânză sunt depozitate acum semafoare vechi, sisteme de iluminat sau semne de circulaţie.

piata depozit sibiu foto silvana armat
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite