Sibiu: Casa lui Iohannis păzită non-stop după ameninţarea cu moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politia Comunitară a inclus strada Bâlea în lista cu obiectivele de patrulare din municipiul Sibiu
Politia Comunitară a inclus strada Bâlea în lista cu obiectivele de patrulare din municipiul Sibiu

Maşini de la poliţia comunitară din Sibiu patrulează şi veghează în apropierea locuinţei personale a lui Klaus Iohannis.

După ce a primit o scrisoare în care era ameninţat cu moartea, primarul Klaus Iohannis este păzit aproape ca un demnitar de stat. Edilul şef al Sibiului beneficiază de protecţie 24 de ore din 24 din partea serviciului de poliţie comunitară, serviciu subordonat chiar instituţiei pe care o administrează. „Poliţia Comunitară a inclus şi strada Bâlea printre artele ce sunt patrulate” a spus Mirela Gligore, purtător de cuvânt al municipalităţii sibiene. Maşina poliţiei comunitare putea fi zărită şi luni de către sibienii care au avut drum pe strada Bâlea, acolo unde locuieşte primarul, alături de soţia sa Carmen. Şi vecinii primarului au confirmat că au văzut în fiecare zi câte o maşină a poliţiei comunitare, stând în apropiere de casa acestuia, poliţiştii fiind zăriţi în zonă încă de săptămâna trecută.

Citiţi şi: Ameninţarea cu moartea la adresa primarului Iohannis, anchetată de poliţie

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite