Un tată şi fiul lui de 12 ani au încercat să fure un avion din Aeroportul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 34 de ani şi fiul său de 12 ani ar fi pătruns pe teritoriul aeroportului din Sibiu, îndreptându-se spre aeronave. La scurt timp, cei doi au fost preluaţi de poliţie. Incidentul a ieşit la iveală abia astăzi, deşi s-a întâmplat încă în luna martie.

În şedinţa Colegiului prefectural al judeţului Sibiu din data de 25 aprilie, prefectul Adela Muntean a atras atenţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Luca, ca să transmită preşedintelui judeţului „să aibă mai multă grijă de maşinile Aeroportului Internaţional Sibiu”. „Eu am făcut un pas în spate, nu am vrut să intervenim nici când au fost problemele legate de greva angajaţilor, din respect pentru ei şi pentru conducerea CJ. Chiar am anulat un exerciţiu ISU programat în acea perioadă. De data aceasta vă solicit să încercaţi să gestionaţi situaţia la nivel de management şi să alocaţi sumele necesare dotărilor aeroportului aşa cum trebuie. Este adevărat că a fost un incident mic, dar gândiţi-vă că vine Summitul UE de anul viitor şi trebuie să fim mult mai bine pregătiţi”, a declarat prefectul Adela Muntean, citată de publicaţia locală Turnul Sfatului.

Ulterior, s-a aflat că acum o lună a avut loc un incendent bizar pe aeroportul din Sibiu. „Cele două persoane au intenţionat să sustragă un autovehicul, proprietatea aeroportului, însă au fost surprinşi de către personalul aeroportuar care a gestionat situaţia conform procedurilor, iar cei doi au fost preluaţi de către Poliţia Transporturi pentru cercetări. Aeroportul Internaţional Sibiu a pus la dispoziţia politiei materialele video care au surprins momentul în care cei doi au pătruns în perimetrul aeroportului în mod ilicit. Precizăm faptul că persoanele nu au ajuns în proximitatea aeronavelor”, este reacţia oficială a Aeroportului din Sibiu. Se presupune că cele două persoane ar fi avut iniţial ideea de a fura o maşină, după care s-au reorientat către un avion.

Incidentul a fost raportat şi Autoritatăţii Aeronautice Civile Române.

Precizăm că Aeroportul Internaţional Sibiu se află în subordinea preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, care în prezent este condus de Daniel Câmpean. Întâmplător sau nu, dar tot azi organizaţia teritorială a Partidului Social Democrat a cerut demisia acesteia. „PSD Sibiu cere demisia preşedintei CJ Sibiu, Daniela Câmpean, după ce peste 100 de oameni au făcut grevă la Aeroportul din Sibiu din cauza salariilor mici. În plus, PSD îşi manifestă îngrijorarea după incidentul de acum o lună când un bărbat însoţit de un copil au pătruns în perimetrul neautorizat al aeroportului şi au încercat să fure o maşină utilitară. În urma acestor evenimente, Daniela Câmpean, în subordinea căreia se află Aeroportul Sibiu, a preferat să dea vina pe angajaţi şi s-a răţoit la aceştia, în loc să-i asculte pe oamenii care nu se plâng nu numai din cauza salariilor mici, ci şi de condiţiile în care îşi desfăsoară activitatea”, se arată într-o declaraţie a formaţiunii.

Daniela Câmpean nu a comentat deocamdată declaraţia PSD Sibiu şi nici incidentul care a fost făcut public la Prefectura Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite