FOTO VIDEO Sorin Raţiu, primul român care a făcut schimbare de sex, a ajuns cerşetor în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperată că nu poate supravieţui, Sorina de astăzi a ajuns să cerşească la porţile bisericilor româneşti din Italia. Susţine că mai are nevoie de o operaţie şi că, deşi au trecut două decenii de la schimbarea de sex, se simte tot bărbat.

În 1995, povestea lui Sorin, devenit Sorina Raţiu în urma primeii operaţii de schimbare de sex din România, făcea înconjurul ţării. Mulţi îl condamnau pe tânărul cu trăsături feminine care încerca să înceapă o altă viaţă, puţini erau cei care îi înţelegeau gestul, iar pentru majoritatea reprezenta o curiozitate. Astăzi, din povestea de succes care deschidea ziarele şi jurnalele televizate a rămas doar o amintire.

Sorina a ajuns astăzi de nerecunoscut. Cu faţa arsă în urmă cu ani de zile cu sodă caustică, în încercarea de a scăpa de părul nedorit, cu haine vechi, privire hăituită şi doar câteva felii de pâine în plasă, Sorina întruchipează un tablou dureros de sărăcie şi disperare. Unul din cei mai fideli clienţi ai Azilului de Noapte de la Sibiu, unde primesc seara un pat şi o masă oamenii străzii din oraş, Sorina a dispărut o perioadă din peisaj. Întoarsă acum la Sibiu, a povestit pentru Adevărul ce a făcut în ultimele 3 luni. A cerşit la bisericile româneşti din Italia, a dormit la fundaţii umanitare şi spune că strânge bani pentru o nouă operaţie pe care vrea să şi-o facă în zona intimă.   



„În Italia am fost la biserică la români, m-au ajutat, am cerşit dar mi-au dat şi de milă. Am ajuns să cerşesc pentru că am nevoie de aceşti bani ca să pot să mă operez, am nişte probleme, nu pot să stau ca lumea, am probleme de mai mulţi ani, vreau strâng bani ca să-mi rezolv problema. În Italia a fost bine, mâncare bună, am dormit şi pe la Caritas. Pe la Veneţia am fost, pe la Padova, la Trieste am fost, la Milano, am dormit la Caritas, ceva serviciu de asistenţă socială”, povesteşte Sorina.

image
image

Spune că reacţiile au fost diferite. Câte unii au certat-o, dar în general lumea a ajutat-o. ”Românii, câte unii îmi dau bani, câte unii mă ceartă, în general mă ajută. În Italia am stat 3 luni şi ceva, mă mai duc, acum vreau să mă duc în Austria. N-am strâns mult în Italia, cam 300 de euro”, mai spune Sorina.

image

Întoarsă la Sibiu, Sorina împarte acum o cameră cu 3 paturi cu alte femei ale străzii, în singurul azil de noapte din oraş. La 39 de ani, singură şi chinuită, trage linie şi spune că îşi doreşte să fie femeie, dar se simte şi acum, la 20 de ani de la operaţie, bărbat. ”Nu pot să am niciun fel de relaţii sexuale. Vreau să fiu femeie, dar eu mă simt ca un bărbat”, mai spune Sorina.

Sorina Ratiu, primul transexual din Romania, a fost la cersit in Italia

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite