Carol I, oaspete de onoare în repetate rânduri în Slatina. Cum a cununat pe neaşteptate un cuplu de tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Carol I al României FOTO Wikipedia
Regele Carol I al României FOTO Wikipedia

Oraşul care, peste doar câteva zile, împlineşte 650 de ani de la prima atestare documentară, a fost de mai multe ori gazda principelui Carol I al României, într-una dintre vizite cununând pe neaşteptate un cuplu.

Prima vizită a prinţului Carol I este consemnată în 1866, în drumul său spre Bucureşti pentru a prelua tronul. În Slatina a ajuns pe 9 mai 1866, momentul fiind astfel descris în  „Memoriile Regelui Carol I al României”:

„Pe la 12, prinţul sosi la Olt, un râu larg; pe ţărmul celălalt se zărea oraşul Slatina, într-o poziţie pitorească. O plută împodobită cu crengi verzi şi cu covoare trecu pe călători peste râul spumegând. Populaţia se adunase de pretutindeni şi se grămădise pe amândouă ţărmurile râului, primind cu aclamaţii pe tânărul domnitor. Înainte de a intra în Slatina, prinţul schimbă trăsură şi astfel îşi făcu intrarea în oraşul frumos decorat; prin numeroase arcuri de trimf împodobite cu portretul lui ajunse la o casă particulară, unde i se servi un dejun solemn, după ce  mai întâi primi autorităţile orăşeneşti”.

A avut, ulterior, ocazia să treacă pe podul de fier terminat chiar în timpul domniei sale, în 1891. Cel mai des a ajuns, însă, cu trenul, fiind consemnate mai multe episoade în care îşi chema de la Bucureşti miniştrii şi discutau în gara Slatina treburi de stat. A fost şi oapete de seamă al marilor boieri ai vremii, a venit şi pe timp de pace, dar şi în vreme de război.

În oraşele în care ajungea, în special în zile de sărbătoare, ţinea să ia parte la serviciul religios. Într-un astfel de moment, într-o călătorie de inspectare a armatei, la Slatina, vizitând biserica-catedrală, a intrat în timpul unei slujbe de cununie. Iată cum descria un ziar al vremii acest episod:

„Duminică, 30 Aprilie, I.S. Domnitorul după ce asistă la serviciile divine, a inspectat trupele aflate în oraşul Piteşti şi cantonamentele de prin prejur adunate pe platoul oraşului penru acest scop sub comanda d-lui general Racoviţă, comandantul diviziei a IV-a. Înălţimea Sa, remăind satisfăcut atât de ţinuta oamenilor, de curăţenia echipamentelor de tot felul, precum şi întru ceeace priveşte instrucţia, a bine-voit a arăta Înalta Sa mulţumire tutulor domnilor oficieri.

La 12 ore a pornit spre Slatina. La staţia Stolnici regimentul al V-lea de dorobanţi asemenea a fost inspectat de Înălţimea Sa şi pe la 2 ore I.S. a intrat în oraşul Slatina care se împodobise pentru a sărbători sosirea Domnitorului. Înălţimea Sa de la gară esprimând dorinţa d’a merge mai înteiu la biserica-catedrală să asculte serviciul divin, aci din întâmplare fiind a se celebra cunucia fiului d-lui senator Delenu, cu d-şoara Elena Muntenu, la intrarea Înălţimei sale în biserică tinerii se aflau tocmai înaintea Sfântului altar. Atunci, cu Înalta Sa bună-voinţă, Înălţimea Sa binevoi a se oferi naş şi împreună cu d-na Caramanliu, cunună pe tineri. Această norocită întâmplare a mişcat adânc pe părinţi şi pe numerosul public asistent“. Episodul fericit este redat în articolul „Domnitorul Carol I şi Ion C. Brătianu în Romanaţi şi la Olt în 1877“,  publicat în revista Memoria Oltului (nr. 59, ianuarie 2017), iar ziarul care consemna evenimentul era Românul, din 4 mai 1878.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite