Cine este tânărul care apare alături de Inna în cea mai recentă reclamă Coca-Cola. Profesoara din liceu: „L-am forţat să facă teatru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul din cea mai recentă reclamă la Coca-Cola, în care apare alături de cântăreaţa Inna, este un student la Actorie în anul II din Slatina.

Scena în care Inna rămâne blocată în lift cu un tânăr angajat al unui hotel a propulsat imaginea actorului originar din Slatina. În liceu, a fost cooptat în trupa ReGe a Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina.

Alex Mirea este acum student în anul II la Actorie, însă primul pas pe scenă l-a făcut în clasa a X-a.

„L-am obligat să facă teatru. Nu-l interesa mai nimic. Era, aşa, gagicar prin şcoală, îi plăcea să fie în centrul atenţiei, dar nu-l interesa teatrul. Şi pentru că mie îmi trebuia băieţi în trupa de teatru, l-am luat «cu japca». În «Pisica Verde» a jucat el prima dată, o piesă care ne-a adus foarte multe premii, a şi fost ceva original“, a povestit profesoara lui de arte vizuale din liceu, Daniela Iancu. Un loc în trupa de teatru a „profei“, cum îi spun elevii, este şi astăzi greu de obţinut.

image

„Noi ne înţelegeam, îmi făcea plăcere să stau de vorbă cu el. Aveam nevoie în acea perioadă de băieţi în trupă. I-am spus: « Dacă nu vii, să ştii că te las corigent!». A intrat în trupă, s-a legat cu ceilalţi, şi asta a fost. După ce a jucat prima dată, s-a-ndrăgostit de teatru“, a continuat profesoara, amintind cum a fost foarte aproape de un premiu la un festival naţional de teatru, ratat pentru că nu şi-a dus până la capăt un gest simplu, de a-şi aranja cravata.

image

Un premiu pentru interpretare avea să obţină, în schimb, după un monolog jucat pe scena liceului său. Acela a fost, spune profesoara Iancu, momentul în care l-a văzut cu o carieră pe scenă în viitor.

„Alex era genul ăla care nu-şi învăţa rolulurile, dar se descurca, el tot timpul improviza. Când s-a hotărât, i-am spus - «Dacă vrei să dai la teatru, trebuie să te pregăteşti», aşa că meritul este şi al oamenilor cu care el a lucrat. Eu am meritul de a-l fi pus în faţa scenei şi să-i placă. Atunci l-am văzut eu pe el actor, după ce a jucat singur pe scenă, pur şi simplu se transformase total. Fotografia aia o văd şi acum, era transfigurat: «Primesc sau nu primesc premiu, oare ce-am făcut?» A fost premiat, nu-i venea să creadă“, şi-a amintit prof. Iancu.

În decembrie 2017 a debutat şi pe micul ecran, cu rolul Dementiev  în produţia TVR „Crimă şi pedeapsă” de F.M. Dostoievski, în regia lui Ion Gostin, producţie difuzată pe canalul TVR 3.



CITIŢI ŞI:

Profesoara de teatru care şi-a „vrăjit“ toţi elevii şi i-a ajutat să câştige trofeu după trofeu: „Ei sunt o prelungire a ce nu pot fi eu. Mă împlinesc“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite