Descoperire deosebit de valoroasă în curtea unui sătean. „Copiii se jucau cu ea prin curte şi mama le-a luat-o să nu se lovească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O brăţara despre care se presupune că ar avea o vechime de 2000 de ani a fost descoperită întâmplător. Bărbatul care a anunţat poliţistul din comună dă în continuare explicaţii.

O familie din satul Jugaru, comuna Optaşi Măgura, din judeţul Olt, a făcut în cursul săptămânii trecute o descoperire extraordinară, cred, într-o primă fază, specialiştii. O brăţară dacică, din aur de 24 de karate, care cântăreşte 108 grame, a ajuns pentru scurt timp jucăria copiilor familiei din Jugaru. Mama copiilor, neştiind despre ce este vorba, le-a luat celor mici brăţara din mână, „să nu se lovească cu ea“, spune primarul comunei, Marin Scurtu.

Brăţara a ajuns în curtea familiei după ce aceştia au cărat din vecinătate mai multe roabe cu pământ, să-şi amenajeze curtea. Ulterior, în pământul adus în gospodărie, cei doi copii mici ai familiei au găsit obiectul de patrimoniu.

„Săptămâna trecută, în urma investigaţiilor, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au ridicat o brăţară din aur, de la un bărbat, de 27 de ani, din comuna Optaşi, judeţul Olt.

În urma examinării brăţării, s-a stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de K, cântăreşte 108 g,, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice.

image

Întrucât brăţara ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care urmează să se pronunţe asupra veridicităţii acesteia“, au transmis poliţiştii.

„Nu s-a ales cu nimic, spun că nu s-a prezentat la primărie s-o predea“

Primarul comunei a povestit că cei doi soţi nu i-au dat, în primă fază, nicio importanţă obiectului. Ulterior, femeia casei s-a gândit să testeze metalul şi, văzând că nu se întâmplă nimic după ce a aplicat o soluţie, a apărut pentru prima dată bănuiala că ar putea fi un metal preţios. Ulterior, soţul a arătat obiectul unui poliţist, acesta şi-a anunţat superiorii, iar sâmbătă, spune primarul, „s-a umplut locul de maşini, vreo 20, deaal poliţie, de la muzeu, de la Cultură, nu ştiu de unde n-au venit. Caută acum a doua brăţară, pentru că, spun, ar fi aparţinut unei căpetenii, şi ăştia purtau două, erau îngropaţi cu ele. Eu, de când mă ştiu, nu-mi aduc aminte de astfel de descoperiri. Noi ne gândeam mai degrabă să nu fi fost a unor boieri, le spuneam noi, care aveau vreo 50-100 de hectare de pământ, care au locuit în zonă înainte de colectivizare, dar nu că e brăţară dacică“, a declarat primarul.

image

Tânărul la care a fost găsit obiectul dă în continuare explicaşii poliţiştilor şi, spune primarul, nu s-ar pune problema unei recompense, pentru că „ei zic că trebuia să anunţe imediat primăria. Bun, n-a anunţat-o, dar i-a spus poliţistului, a spus cuiva, nu?!“, a mai spus primarul comunei Optaşi Măgura.

Comuna a devenit în scurt timp şantier arheologic, în locul descoperirii specialiştii căutând acum şi alte obiecte. „În locul ăla noi avem staţia de apă, s-a mai lucrat acaolo, dar n-a găsit nimeni nimic“, amai spus primarul.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite