Doi învăţători de la o şcoală de ţară luptă să recupereze istoria Oltului: „Stăteam ca nebunul, copiam zile întregi cu pixul, pe atunci nu aveam aparat de fotografiat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţii Ion şi Floriana Tâlvănoiu, ambii învăţători în comuna Găneasa, judeţul Olt, îşi petrec timpul liber cufundaţi în arhive, în documente vechi şi săpând în istoria Oltului pentru a le arăta elevilor lor, dar şi oamenilor din zonă din cine se trag şi că au cu cine să se mândrească. Descoperirile le publică în revista „Memoria Oltului şi Romanaţilor“.

Ion şi Floriana Tâlvănoiu, doi învăţători de la o şcoală de la ţară, din comuna Găneasa, judeţul Olt, au început în urmă cu aproape zece ani să recupereze, fragment cu fragment, ceea ce ei numesc astăzi „memoria Oltului“. Transcriind cu pixul ore întregi din comorile adăpostite de arhive, bătând la uşi semideschise în presa locală să le spună oltenilor din cine se trag şi că au cu cine să se mândrească.

Au întâmpinat multe piedici în cercetările lor, dar nu s-au lăsat intimidaţi, ba, mai mult, au dat naştere revistei „Memoria Oltului şi Romanaţilor“, singura în acest format în care putem regăsi urmele înaintaşilor, poveştile lor. Au pus la punct, de asemenea, şi un site, care este o încercare încă şi mai mare, pe lângă revista „la liber“ existând o inventariere a monumentelor în pericol, un anticariat on-line etc.

Despre debutul lui Eugen Barbu

Fiecare dintre cei doi soţi predă câte patru ore pe zi unui grup de 10-15 copii de clasa întâi, în clase mici, cu bănci de toate mărimile, scaune prea mari pentru prichindeii rămaşi cu picioarele atârnânde şi socotitoare uriaşe, mai vechi decât şcoala.

Pentru Floriana şi Ion Tâlvăniou, aventura sondării în trecut începea în urmă cu aproape 20 de ani. „Cred că prin 1996 am fost prima dată la Academie. Am vrut să aflu cât pot despre Mircea Damian, scriitorul, ziaristul care s-a născut la mine în sat, la Izvoru. Să ştiu ce cărţi a scris, ce ziare a condus... Şi am descoperit o lume. Acolo au debutat Eugen Barbu, Petru Dumitriu, Ion Caraion şi alţii. Stăteam ore întregi, zile întregi, copiam ca nebunul, cu pixul, pe-atunci nu aveam aparat de fotografiat. După care am vrut să fac un studiu al presei din Olt şi Romanaţi. Să văd şi eu ce aveau cei dinaintea noastră în minte. Din munca asta a ieşit o carte“, îşi începe istorisirea învăţătorul.

image

De la documente ale lui Mircea Damian, găsite într-un pod vechi, a început totul

La început, Ion Tâlvănoiu a fost preocupat de istoria locală a Oltului şi-şi petrecea cam tot timpul – vacanţele, sfârşitul de săptămână – căutând prin arhive. „Am început, recunosc, să avem discuţii acasă. Să pleci tot timpul aşa, dintr-o nebunie? Pentru că eu nu merg după bani, nu fac politică... Atunci i-am spus soţiei: «Hai cu mine, să vezi ce e acolo, să vezi de ce trebuie să merg!». Şi când a văzut despre ce e vorba, n-a mai fost nevoie de niciun argument, de atunci facem treaba împreună“, mărturiseşte Ion Tâlvănoiu.

O „mină de aur“, cărată cu Dacia

Soarta i-a scos în cale oamenii potriviţi, crede învăţătorul. De altfel, munca soţilor Tâlvănoiu o continuă într-o oarecare măsură pe aceea a unui alt dascăl din zonă pe care învăţătorul l-a cunoscut. „Domnul profesor Mihai, fost şef al Arhivelor Olt, care făcea cam ce încerc eu astăzi, m-a invitat de mai multe ori pe la dânsul. Vreau să vă spun că toată casa era o imensă arhivă. Cărţi, dosare, fotografii, manuscrise, caiete peste tot. Şi-n cadă, şi pe vasul de la WC, a fost incredibil. După un an am auzit că a murit. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am bătut doamnei Mihai la uşă. Şi am întrebat-o ce face cu toată arhiva. Mi-a spus că-i tot aşteaptă pe cei de la muzeu să vină, dar n-au mai venit. I-am spus că sunt interesat şi aşa am ajuns s-o car, cred, că în opt drumuri cu Dacia“, povesteşte învăţătorul.

image

Despre monumente pe cale să se distrugă

Acum, toată arhiva profesorului Mihai este în casa soţilor Tâlvănoiu care seară de seară consultă câte un dosar şi încearcă să-l desluşească. „Recunosc însă că nici astăzi nu stăpânesc pe deplin logica domnului profesor Mihai. Dar am început să sistematizez tot ce am descoperit. Îmi notez în caiete, în ordine alfabetică. Dacă vreţi să ştiţi despre comuna dumneavoastră, caut la litera respectivă şi văd ce am. Ce moşieri, ce documente, clădiri de patrimoniu“, spune Ion Tâlvănoiu.

Interes scăzut pentru istorie

Cu fiecare descoperire, cu fiecare poveste scoasă la suprafaţă, creştea şi dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi bucuria. Dar interesul pentru a publica informaţii interesante despre istoria zonei Oltului era extrem de redus în presa locală, de exemplu.

„Mi-am spus că aşa nu mai merge, trebuie să fac lucrurile aşa cum vreau eu, cum ştiu eu. Mi-am pus în cap să editez o revistă, dar tot eu mi-am zis: «Ce fac, eu sunt un om de la ţară, unde mă duc cu ea, cum o editez? Trebuie să fie o asociaţie!». Aşa s-a născut Asociaţia Culturală «Memoria Oltului».“

Dar a înfiinţa o asociaţie nu e lucru uşor, nici ieftin. Aşa că, la început, cei doi învăţători au strâns cei 2% necesari de la trei persoane: Ion şi Floriana Tâlvănoiu şi încă o colegă. Preţul pe care l-au plătit în total s-a ridicat la 1.500 de lei.

image

Floriana Tâlvănoiu l-a urmat pe soţ prin arhive aproape de la început

„Primul număr, apărut în martie 2012, l-am scris singur, aproape integral, 50 de pagini. La început făceam 100 de exemplare, ne costau 400 de lei, pe care îi scoteam de la fundaţie. După care, încet-încet, au venit şi colaboratorii, şi sponsorul...“, precizează învăţătorul.

După găsirea unui sponsor, tirajul revistei a urcat mai întâi la 200 de exemplare, apoi la 500. Revista, care între timp şi-a schimbat numele în „Istoria Oltului şi Romanaţilor“, a ajuns la numărul 45, iar colectivul redacţional s-a mărit considerabil.

Se găseşte în biblioteci

Aşa am început şi aşa vom continua, scriind lucruri care nu s-au mai scris“, este deviza soţilor Tâlvănoiu. „Predăm revista gratuit la Bibllioteca Judeţeană, în număr suficient de exemplare să ajungă la secţiile din toate oraşele. Am încercat să o distribuim şi la chioşcurile de ziare, dar cum pozele nu sunt cele din tabloide... Mi-aş dori să găsesc colaboratori printre studenţii la istorie, care să ne-ajute la copiat documente din arhivă. Şi mi-aş mai dori să văd că se citeşte şi în Slatina ca la Caracal. E o încântare să mergi la teatru în Caracal, să vezi că oamenilor li se oferă revista la intrare, pentru că jumătate din exemplare le revin colaboratorilor de aici, iar oamenii nici nu se aşază pe scaune şi simt nevoia s-o răsfoiască“, spune mândru învăţătorul din Găneasa. 

Manualele de istorie, „o varză“

De altfel, una dintre marile dorinţe ale lui Ion Tălvănoiu este ca revista să ajungă şi în şcoli şi în licee, fiind nemulţumit de modul în care li se predă astăzi istoria celor mici.

image

Deşi încă prea mici pentru a citi revista, elevii soţilor Tâlvănoiu se bucură de lecţii de istorie locală

Eu am scris despre manuale proaste. Am luat manualele de clasa a IV-a de la două edituri şi le-am comparat cu cele făcute de Iorga, de Xenopol. Era o ordine cronologică, o logică, aici nu e nicio ordine, e o varză“, subliniază învăţătorul.

Citiţi şi:

 Povestea Mănăstirii Seaca-Muşeteşti, clădirea care rezistă de cinci secole. Cum şi-a rătăcit Tudor Vladimirescu „brâul cu sămne“ în preajma bisericii

Răscoala de la 1907, înecată în sângele a zeci de ţărani în Olt. Cum s-au transformat satele în câmpuri de război

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite